Elevii bistriţeni vor primi mere cel mai devreme din 1 decembrie
Patru firme din Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Suceava şi-au depus ofertele, la Consiliul Judeţean, pentru a furniza mere în cadrul Programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli în anul şcolar 2010-2011. Cele care vor fi declarate admisibile vor participa la licitaţia electronică, care ar putea fi organizată, cel mai devreme, în 16 noiembrie. Cei 28.355 de elevi din ciclul primar şi gimnazial din Bistriţa-Năsăud ar putea primi merele mult aşteptate foarte probabil din 1 decembrie.
Pentru anul scolar 2010—2011 se vor acorda gratuit mere, în limita valorii zilnice de 0,3 lei/elev, pentru o perioadă de maximum 93 de zile de şcolarizare, începand cu data de 1 noiembrie 2010, prevede HG 905/2010. Conform actului normativ, judeţul nostru are la dispoziţie 869.600 lei. În urma calculelor, în judeţul nostru, programul se va derula pe o perioadă de 71 de zile de la semnarea contractelor, distribuţia fructelor urmând să se realizeze pe cele cinci zone agreate şi în programul “Cornul şi laptele”, susţine Geea Balaszy, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Legea prevede ca aproape 10% din sumă va fi folosită pentru o serie de “măsuri adiacente” încurajării consumului de fructe. Altfel spus, aproape 80.000 lei sunt alocaţi pentru organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la statiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri, pentru organizarea de concursuri tematice cu premii ca modalităţi practice educative care să contribuie la dezvoltarea competenţelor elevilor şi prin activităţi de grădinărit, dar şi pentru realizarea de broşuri sau de materiale didactice al căror scop este cunoaşterea beneficiilor consumului de fructe şi legume proaspete.
Deocamdată, programul “Mărul în şcoli” este aplicat în doar patru judeţe ale ţării, în majoritatea zonelor procedura de achiziţii publice fiind în desfăşurare.
Citiţi şi:
- Mere bistriţene pentru majoritatea elevilor din judeţ
- Circa 870.000 de lei pentru merele elevilor bistriţeni
- În Bistriţa-Năsăud sunt vizaţi 14.000 de elevi de gimnaziu
- Fermierii ar putea plăti o taxă anuală de îmbunătăţiri funciare în cuantum de 2 euro/hectar
- Campanie pentru promovarea și încurajarea consumului de fructe în școli, derulată de Liceul Tehnologic Agricol Bistrița!
Adaugă comentariu nou