Elevii de la Infoel, din nou, alături de copiii de la Mănăstirea Podu Coşnei
Săptămâna trecută, la Colegiul Tehnic Infoel Bistriţa s-a desfăşurat proiectul ,,Săptămâna legumelor şi fructelor donate", al cărui scop principal a fost dezvoltarea, în rândul elevilor, a empatiei şi a spiritului de voluntariat. Ca şi în anii precedenţi, fructele, legumele şi conservele din acestea, au fost donate copiilor aflaţi în grija Mănăstirii ,,Sf. Apostoli Mihail şi Gavril" din localitatea Podu Coşnei, judeţul Suceava, aflată la doar câţiva km dincolo de Pasul Tihuţa. Asta, nu înainte ca borcanele să fie frumos decorate de către elevii infoelişti.
Odată cu donaţiile, la mănăstire au ajuns şi 10 dintre elevii Colegiului Tehnic Infoel Bistriţa, care au oferit copiilor aflaţi la acest lăcaş de cult, pe lângă fructe şi legume, şi cadouri sub formă de dulciuri. La mănăstire, elevii au petrecut câteva clipe cu 4 dintre copiii care trăiesc aici; ceilalţi mai mici, dormeau la ora vizitei. Cel mai comunicativ a fost Ionuţ, elev în clasa a X-a la un liceu din Vatra Dornei, care zilnic face naveta la şcoală, de unde se întorce, după masă, la mănăstire. Nu zâmbeşte, iar pe chipul lui se poate citi o tristeţe permanentă.
Mănăstirea ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din Podu Coşnei găzduieşte copii din anul 2006, de la sosirea părintelui Mihail Negrea, fost preot militar, participant la misiuni de pace în Afganistan. Copiii provin din famili foarte sărace, dezorganizate, cu părinţi bolnavi sau aflaţi la închisoare.
Citiţi şi:
- Pentru copiii de la Mănăstirea din Podu Coşnei, Moş Crăciun a venit de la Bistriţa
- Elevii bistriţeni au donat legume şi fructe Mănăstirii Podu Coşnei
- Şi copiii au suflet! Donații pentru Mănăstirea Podu Coșnei
- Săptămâna legumelor şi a fructelor donate la Infoel
- Darul copiilor de la şcolile din Bistriţa Bârgăului şi Tiha Bârgăului
Adaugă comentariu nou