Ziua Mondială a Apei, la SGA Bistriţa-Năsăud

Elevii de la Mărişelu şi Şieu au „verificat” calitatea apei

Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Nasăud a sărbătorit, joi, Ziua Mondială a Apei, printr-o serie de activităţi desfăşurate atât în nume propriu cât şi în parteneriat cu instituţii publice, organizaţii şi asociaţii.
Oaspeţi ai instituţiei au fost un număr de elevi de la şcolile generale din Şieu şi Mărişelu, care au vizitat laboratorul pentru determinări fizico-chimice şi biologice. Personalul SGA Bistriţa-Năsăud a promovat şi o acţiune de ecologizare a malurilor râului Bistriţa (între puntea TBC şi Şcoala Generală nr.5).
Programul de acţiuni dedicate Zilei Mondiale a Apei vor continua şi sâmbără, 24 martie, când personalul SGA Bistriţa-Nasăud va organiza o acţiune de curăţare a malurilor râurilor Budac şi Şieu (care sunt în regim de arii naturale protejate zona ROSCI 0400), în parteneriat cu Primăria Mărişelu, Partidul Ecologist Român-filiala Bistriţa-Nasăud, asociaţiile de pescari Lucio Perca şi Pescar Sportiv, Asociaţia G.A.L. RURALIS pentru Dezvoltare Durabilă în Microregiunea Bistriţa-Şieu-Someş, asociaţie ce este coordonator al proiectului Let’s Do It, România!
“Mulţumim cu această ocazie tuturor colaboratorilor care s-au împlicat cu responsabilitate şi susţin permanent campaniile de mediu care ţin de specificul activităţii noastre de bază, respectă deopotrivă menţinerea unui climat sănătos şi nepoluat. Succesul Zilei Mondiale a Apei depinde de noi toţi”, declară directorul SGA Bistriţa-Nasăud, ing.Rus Daniel Ştefan.
În fiecare an, în data de 22 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei. În acest an, evenimentul este marcat sub sloganul „Water and Food Security”, dorindu-se conştientientizarea opiniei publice în ceea ce priveşte risipa resurselor de apă şi importanţa acestor resurse pentru securitatea alimentară, respectiv pentru sănătatea populaţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5