Elevii fără carnet „la purtător” vor fi sancţionaţi
Comisarul şef Valerică Carp de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, le-a comunicat directorilor din judeţ modul în care trebuie să asigure sistemul cadru de protecţie şcolară: „Fiecare unitate şcolară trebuie să aibă un semn distinctiv, fie ecuson, cravată, eşarfă, pulover sau uniformă. În acelaşi timp, elevii au obligaţia de a avea carnetul şcolar asupra lor, semnele distinctive, o ţinută decentă, altfel fiind pasibili de sancţionare”, declară comisarul şef Carp Valerică. De asemenea, şcoala nu poate fi părăsită decât în anumite condiţii, iar introducerea persoanelor străine în şcoală, fără acceptul conducerii, se sancţionează. La fiecare şcoală va fi afişată o fotografie şi un număr de telefon a poliţistului responsabil cu zona, astfel încât, atunci când există probleme, acesta să fie anunţat pentru remedierea situaţiei.
Inspectorul Georgeta Câşvan, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, le-a cerut directorilor să comunice dacă doresc să aibă activităţi comune pentru orele de dirigenţie, în acelaşi timp, comunicând că la deschiderea anului şcolar, pentru asigurarea liniştii publice, vor fi prezenţi 50 de jandarmi.
Din partea ISU, adjunctul Inspectoratului, col. Dan Gheorghe Gheorghiţă, a comunicat directorilor importanţa organizării semestriale a unui exerciţiu de evacuare şi, în acelaşi timp, a avizului din partea ISU, fără de care autorizaţia de funcţionare nu poate fi dată.
Citiţi şi:
- Ecaterina Andronescu: Nu uniforme obligatorii, ci alegerea unei ţinute prin care să recunoaştem copiii care învaţă într-o şcoală
- La restaurant „cu cuţit la purtător”
- A lăsat o zestre patrimonială inestimabilă
- A LĂSAT O ZESTRE PATRIMONIALĂ INESTIMABILĂ
- “Let's Do It, Romania!” și Garda Națională de Mediu lansează concursul “Let’s Be ECO!”
Adaugă comentariu nou