A LĂSAT O ZESTRE PATRIMONIALĂ INESTIMABILĂ
Ne-am născut în aceeaşi comună , în vremuri apropiate, doar cinci ani despartindu-ne. La un moment dat, mama ei a lucrat si la Bichigiu. Cum era să nu afli încă de atunci de o persoană care ulterior a fost pe buzele tuturor românilor : Valerica. Chiar în modestia ei, cu talentul său inegalabil hărăzit de bunul Dumnezeu, era „sufletul” telcenilor, al celor de pe Sălăuţa, al celor de pe Someş, al celor din Ţara lui Cosbuc si Rebreanu, pentru ca, într-un timp atât de muncit de EA, să devină, cum spuneam, a tuturor românilor. S-a stins, din păcate, enorm de repede, după suferinţe tainuite sau nu. A lăsat, în schimb, o zestre patrimonială folclorică inestimabilă şi de neuitat. A lăsat artiştii pe care i-a crescut şi i-a format, artişti care îi erau atât de dragi. A lăsat un întreg activ cultural şi profesionişti ai domeniului din rândul căruia a făcut parte mult timp. A lăsat un popor întreg atât de îndurerat. Bunul Dumnezeu s-o răsplătească pentru toate şi s-o pună în locul pe care îl merită cu prisosinţă.
Ioan BURCUŞEL
Director executiv DJCCPCN BN
Citiţi şi:
- A lăsat o zestre patrimonială inestimabilă
- Preot Vasile Beni: Să nu uităm aşadar de valoarea inestimabilă a sufletului nostru
- Secretarul de stat Alexandru Pugna: Muzeul Satului,un proiect de suflet al meu. Bistrița-Năsăud deține un patrimoniu al arhitecturii tradiționale țărănești de o valoare inestimabilă
- Ioan Oltean:,,Noul proiect de lege va reglementa şefia deconcentratelor”
- Daruri din inimă pentru telceni
Adaugă comentariu nou