Preot Vasile Beni: Să nu uităm aşadar de valoarea inestimabilă a sufletului nostru

Textul Evangheliei la Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci: “Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere”. Marcu (8,34-38) 

Dragi credincioşi!

Aşa după cum am putut observa, textul Evangheliei din această duminică este format doar din cinci versete şi are ca temă principală grija pe care trebuie să o avem faţă de suflet. Iar în calitate de creştini este firesc, bine şi important în acelaşi timp să ne întrebăm:

Ce este oare sufletul fiecăruia dintre noi şi de ce este aşa de important înaintea lui Dumnezeu? Ce este acest suflet al nostru, dacă însuși Cerul se bucură când un suflet rătăcit se întoarce la Dumnezeu (Luca 15, 7) și dacă Însuși Dumnezeu a luat trup omenesc și S-a jertfit pentru mântuirea și fericirea lui? Să ne oprim la câteva răspunsuri:

1.           Sufletul este chipul lui Dumnezeu în om

Potrivit Dicţionarului Noului Testament „Sufletul este întipărirea vie a Sfintei Treimi şi chipul lui Dumnezeu în om, după fire, după har şi după slavă”. Când Dumnezeu l-a făcut pe om în sfatul Sfintei Treimi a zis: ,,Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26) şi L-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său  și a suflat în faţa lui suflare de viată și s-a făcut omul cu suflet viu.
          Sufletul este darul lui Dumnezeu, Care este Viaţa şi Dătătorul de viaţă şi de aceea Dumnezeu ne poate cere oricând sufletul. Exemplu este chiar un text din Evanghelie care ne spune:,,În această noapte vor veni îngerii să ceară de la tine sufletul tău”( Lc.12.20).

Cred că e bine de ştiut că s-au făcut şi calcule şi experimente ce greutate ar avea sufletul unui om. Nu ştim dacă sentimentele, atât cele pozitive, cât şi cele negative, se pot cântări. În anul 1907, doctorul american Duncan McDougal din Haverhill, Massachusetts, a cântărit trupurile a şase pacienţi bolnavi de tuberculoză în fază terminală pentru a observa dacă părăsirea sufletului în momentul morţii are vreun impact asupra greutăţii corporale. În urma acestui experiment, echipa de cercetători condusă de McDougal a stabilit că în momentul morţii fiecăruia din cei 6 subiecţi umani, greutatea corporală a acestora a scăzut, invariabil, cu 21 de grame. Doctorul a repetat experimentul pe 15 câini, la care nu a înregistrat nicio schimbare de greutate în momentul morţii.
2. Sufletul rămâne o mare Taină

          Ca să ne putem da seama ce este sufletul și ce valoare are el pentru viaţa noastră pământească, cel mai simplu este să comparăm cadavrul unui om mort de curând cu trupul unui om viu. Și cadavrul are oase, mușchi, nervi și sânge; dar nu se mișcă, nu simte, nu vorbește și nu gândește ca omul viu.  Ce-i lipsește oare?
Îi lipsește puterea aceasta tainică și nevăzută insuflată de Însuși Dumnezeu în făptura primului om, putere care pune în mișcare trupul și pe care o numim suflet.
Sufletul este și va rămâne pentru viața de aici o mare taină, ascunsă vremelnic în trupul omenesc. El a fost comparat cu un diamant ceresc de mare preț. Toți oamenii ar dori să descopere această mare taină și să pipăie acest diamant ceresc. Dar sufletul nu se poate vedea și nu se poate pipăi. Căci sufletul este duh, asa cum Duh este și Dumnezeu (Ioan 4, 24). Sufletul se bucură sau se întristează în funcţie de momentele pe care omul le trăieşte .Sufletul este nemuritor, numai păcatul îl alterează, îl întunecă şi-l face să sufere şi aici dar şi în veşnicie.

3.     Pentru mântuirea sufletului a trimis Dumnezeu pe Fiul Său

Omul este stăpân al universului iar în suflet stau rațiunea sau mintea, priceperea și judecata, cu ajutorul cărora omul pătrunde tainele naturii și o cucerește spre folosul său. Prin darul vorbirii oamenii se înțeleg și se apropie unii de alții, iar prin darul creării valorilor de artă și prin celelalte daruri spirituale, omul se ridică deasupra tuturor celorlalte făpturi de pe pământ.Obârșia sufletului este Dumnezeu, iar locașul lui este omul. Măreția, valoarea și noblețea sufletului stau deci în originea sa dumnezeiască.

 Pentru mântuirea acestui suflet a trimis Dumnezeu pe Însuși Fiul Său în lume.

Pentru sufletul omului a pătimit Mântuitorul pe Golgota și Și-a vărsat scump Sângele Său pe Cruce.

Pentru el a întemeiat Domnul Biserica Sa pe pământ.

Pentru el au fost făcute toate frumusețile lumii acesteia.

Pentru el există Împărăția Cerurilor și toate bunătățile vieții veșnice, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit ”și la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2, 9).

Nu există deci pe pământ vreun lucru mai valoros decât sufletul.

4.     Sufletul este lucrul cel mai de preț dar al ființei noastre

“Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă”, ne învață Mântuitorul (Matei 6; 25, 33). Pentru curățirea lui, sufletul are apa Botezului și a Pocăinței. Pentru hrană și întărire are masa dumnezeiască a Sfintei Împărtășanii. Pentru sfințire și desăvârșire are în această viaţă Biserica și pe slujitorii ei sfințiți, iar pentru plata ostenelilor lui de pe pământ, Dumnezeu i-a pregătit în cealaltă lume fericirea Raiului.

Cred că este firesc să ne întrebăm, oare cum ne purtăm noi cu sufletul nostru? Nu cumva l-am izgonit la marginea preocupărilor, a grijilor și a frământărilor noastre de toate zilele? Suntem noi atenți cu adevărat la întrebările, la neliniștile, la nevoile și la dorurile lui către lumină, către curăție, către frumusețe și adevăr?
Rămâne să răspundem fiecare, în chip cinstit, cum ne comportăm cu propriul nostru suflet, de care ştim bine că va trebui să dăm seama înaintea lui Dumnezeu Care ni l-a încredințat!

5.Ne alarmăm la cel mai mic semn de boală a trupului și alergăm îndată după doctori, după leacuri, dar suntem nepăsători la tremurul și la suferința sufletului slăbănogit de nehrană și lăsat în paragină. Ne întristăm foarte mult când pierdem o sumă de bani, un petic de pământ, o haină sau un prieten bun, dar nu ne sinchisim defel când pierdem sufletul, întinându-l cu noroiul minciunii, al răutății și al desfrânării, al beției și al celorlalte patimi.

Spre finalul aceste predici, încercând să sintetizăm ce este sufletul, am putea spune că este mai viu şi mai adevărat decât trupul. Trupul îl vedem, dar nu ştim ce este în interiorul lui. Nu-i cunoaştem întotdeauna structura, suferinţa şi cauza. Pe când sufletul fiecăruia este ceva clar. Am auzit spunându-se despre cineva că este ,,un om cu suflet mare”, iar ceea ce îl caracterizează pe acest om este: bunătatea; dragoste faţă de semeni; iubirea faţă de cei săraci şi de cei orfani; iertarea faţă de cei ce i-au greşit frica de Dumnezeu şi exemplele pot continua.

Să nu uităm aşadar de valoarea inestimabilă a sufletului nostru. Amin!

pr.Vasile Beni

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]