Părintele Vasile Beni: Diferența dintre a ține minte și a ține minte răul

A ține minte răul înseamnă a hrăni ura, dorința de răzbunare, amărăciunea. Aceasta nu mai este iertare... A-ți aminti ce s-a întâmplat, dar fără ură și fără dorință de rău pentru celălalt, aceasta este iertarea adevărată... Nu uităm întâmplarea, ci doar ne păstrăm amintirea ca lecție, fără ură. Iertarea adevărată este atunci când amintirea nu mai aduce mânie...

                           Dragii și bunii noștri credincioși!

         Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a fost întrebat de Sfântul Apostol Petru „Doamne, de câte ori va greși fratele meu față de mine și-i voi ierta? Oare până de șapte ori?”, a răspuns: „Nu-ți zic până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18, 21-22).
Prin aceste cuvinte, Mântuitorul nu ne-a dat un număr fix, ci ne-a arătat că iertarea trebuie să fie nelimitată, asemenea iubirii lui Dumnezeu față de noi. Omenește, memoria nu poate fi ștearsă. Nu putem să ștergem din minte complet ce s-a întâmplat. Dumnezeu ne-a lăsat amintirea și ca învățătură pentru ca să nu repetăm aceleași greșeli, să fim mai atenți pe viitor.

        Ce este iertarea? Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Să ierți înseamnă să nu te răzbuni, să nu urăști, să nu pomenești răul, chiar dacă nu poți uita cu mintea ceea ce s-a petrecut”.  Iertarea este eliberarea inimii de povara răului primit sau făcut, și are mai multe aspecte: Din punct de vedere creștin, iertarea este asemănarea cu Dumnezeu, Care ne iartă mereu păcatele atunci când ne pocăim. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nimic nu ne face mai asemenea lui Dumnezeu ca iertarea”.    Din punct de vedere sufletesc, iertarea înseamnă a renunța la ură, la dorința de răzbunare, la amărăciune și a face loc păcii și iubirii. Din punct de vedere relațional, iertarea este puntea care reface legătura dintre oameni, rupând zidul ridicat de greșeli, vorbe și fapte nedrepte.

Ce ne aduce iertarea?  Multe și nenumărate sunt darurile iertării și ne oprim doar la câteva dintre ele: 

Pace sufletească. Când ierți, inima se liniștește. Dispare povara supărării și a gândurilor rele. Rugăciunea devine mai curată, somnul mai liniștit, viața mai ușoară. 

Vindecare interioară. Rănile sufletului se închid. Mânia și amărăciunea se transformă în libertate și bucurie. Mulți oameni simt chiar și o eliberare trupească atunci când iartă, pentru că ura îmbolnăvește și trupul.   

 Iertarea lui Dumnezeu. Domnul ne spune limpede: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru cel ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor, nici Tatăl vostru nu va ierta greșelile voastre” (Matei 6,14-15).
Așadar, iertarea semenilor deschide ușa iertării lui Dumnezeu pentru noi. 

Întărirea relațiilor. Iertarea reface prietenii, întărește familia și aduce pace între oameni. Ea dărâmă zidurile și reconstruiește punțile.  

Asemănarea cu Hristos. Când iertăm, devenim asemenea Domnului, Care pe Cruce a spus: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23,34). A ierta înseamnă a trăi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

            Cum știm dacă am iertat cu adevărat?  Dacă atunci când îți amintești de greșeala altuia, inima ta nu se mai umple de mânie, ci de pace, înseamnă că ai iertat. Dacă încă simți dorință de răzbunare sau judecată, iertarea nu este deplină.

Exemple din Sfânta Scriptură despre iertare:

Iosif și frații săi. Frații lui Iosif l-au vândut ca rob, dar după ani de suferință și încercări, când a ajuns dregător în Egipt, Iosif nu s-a răzbunat. El a spus fraților săi:
„Nu vă mâhniți și nu vă mâniați pe voi înșivă că m-ați vândut aici, căci spre păstrarea vieții v-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Facerea 45, 1-15),
 Iosif i-a iertat și i-a văzut cu ochi buni, descoperind în răul lor un plan al lui Dumnezeu spre bine. 

Iisus pe Cruce. În timp ce era răstignit, în cea mai mare durere, Domnul S-a rugat: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 33-34). Aici avem culmea iertării, Dumnezeu iartă chiar pe cei care Îl ucid. 

Sfântul Arhidiacon Ștefan. Când a fost ucis cu pietre pentru credința în Hristos, Ștefan s-a rugat zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor 7, 59-60).  Ștefan urmează pilda Mântuitorului, arătând că adevăratul creștin iartă până la sfârșit.

Exemple din viața oamenilor puternici despre iertare:

Sfântul Ioan Gură de Aur (347–407). Când a fost alungat din scaunul de patriarh al Constantinopolului, prigonit și batjocorit, Ioan Gură de Aur nu a blestemat pe cei ce l-au nedreptățit, ci s-a rugat pentru ei. Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.
 Puterea lui nu a stat în autoritate omenească, ci în iertarea și smerenia care l-au făcut „gură de aur”. 

Sfântul Nectarie de Eghina (1846–1920). A fost defăimat, acuzat pe nedrept și îndepărtat din înalta sa funcție de episcop. În loc să se răzbune, Sfântul Nectarie a răspuns cu blândețe și iertare, continuând să slujească oamenilor săraci și săvârșind minuni. Puterea lui a fost iubirea și răbdarea, care au biruit calomnia. 

Nelson Mandela (1918–2013). După 27 de ani de închisoare, a ieșit liber și a devenit președintele Africii de Sud. În loc să caute răzbunare împotriva celor care l-au umilit și persecutat, Mandela a ales calea iertării și a împăcării între rase. Puterea lui a fost mai mare decât arma sau politica,  a fost puterea iertării care a schimbat o țară întreagă. 

Mahatma Gandhi (1869–1948). Deși a fost lovit, batjocorit și închis, Gandhi a ales mereu calea non-violenței și a iertării. El spunea: „Cel slab nu poate ierta. Iertarea este atributul celui puternic”.  Puterea lui a stat în renunțarea la răzbunare și în forța blândeții.

Ce se întâmplă când nu ierți?   Neiertarea nu este doar o simplă atitudine, ci o povară grea care apasă sufletul și viața întreagă. 

Îți otrăvești sufletul. Mânia și resentimentul rămân ca o rană deschisă. Omul devine neliniștit, mereu apăsat, lipsit de pace. 

Se rupe legătura cu Dumnezeu. Mântuitorul spune limpede: „De nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6,15). Dacă nu iertăm, nici Dumnezeu nu ne poate ierta. 

Se distrug relațiile cu oamenii. Neiertarea aduce distanță, dezbinare, dușmănie. Familia și prieteniile se pot ruina din cauza unui singur cuvânt neiertat. 

  Răul se înmulțește.  Neiertarea nu oprește conflictul, ci îl face mai mare. Răzbunarea naște altă răzbunare, iar lanțul nu se mai sfârșește.

Pilda: „Iertarea din temniță”.  Aceasta nu este doar o poveste, ci un fapt petrecut cu mulți mărturisitori ai temnițelor comuniste din România (precum Părintele Gheorghe Calciu, Valeriu Gafencu și alții), care au iertat pe prigonitorii lor și s-au rugat pentru ei. 

Se spune că în timpul prigoanei comuniste din România, un preot a fost arestat și aruncat în închisoare pentru credința lui. Acolo, ani de zile a fost bătut, umilit și flămânzit.  Unul dintre gardieni era deosebit de crud. Îl lovea fără motiv, îl batjocorea și râdea de el. Cu toate acestea, preotul nu a răspuns niciodată cu ură, ci se ruga în taină:
– Doamne, iartă-l, că nu știe ce face… După câțiva ani, gardianul acela s-a îmbolnăvit grav și a fost internat. Simțindu-și sfârșitul aproape, a cerut să-l vadă pe preot. 

Când acesta a intrat în salon, omul i-a spus cu lacrimi:
– Părinte, eu te-am chinuit și te-am urât, dar tu… tu m-ai iertat mereu. Roagă-te pentru mine, să mă ierte și Dumnezeu. Preotul l-a luat de mână și i-a răspuns:
– Te-am iertat de mult. Și Dumnezeu te va ierta, dacă te căiești. Omul a murit împăcat, iar mărturia preotului a rămas pentru toți dovadă că iertarea poate aduce lumină chiar și în inima cea mai întunecată.

    În concluzie, am putea spune că iertarea este cel mai mare dar pe care îl putem face atât altora, cât și nouă înșine. Ea nu doar că oprește răul, dar aduce pace, iubire și apropierea de Dumnezeu.

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni