Preot Vasile Beni: O oglindă pe care Iisus o pune în faţa noastră, ca să vedem cine suntem cu adevărat

Textul Evangheliei la duminica a unsprăzecea de după Rusalii: „Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor cu un împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale. Şi începând el să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând acela cu ce plăti, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el, şi pe femeia lui şi pe copiii lui şi toate câte are, ca să plătească. Deci, căzând sluga aceea în genunchi, i se închina, zicând: Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul din cei ce slujeau împreună cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Şi căzându-i la picioare cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: Mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti... Dar el n-a vrut, ci mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, i-au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu trebuia oare ca şi tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul său, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Aşa vă va face vouă şi Tatăl Meu Cel ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său, din toată inima“. (Matei 18,23-35)                                                                                                                     Una dintre cele mai profunde pilde rostite de Hristos Domnul este cea numită a  „datornicului nemilostiv”,  o pildă care ne surprinde într-o imagine concisă, dar extrem de reală, situaţia în care ne aflăm adesea atunci când vrem să fim iubiţi şi iertaţi de Dumnezeu, dar ne este greu să facem acelaşi lucru cu aproapele. Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii ne arată marea bunătate a lui Dumnezeu Care iartă oamenilor greşelile lor şi în acelaşi timp datoria oamenilor de a ierta şi ei la rândul lor greşelile altora. Prin urmare, Dumnezeu ne iartă nouă greşelile şi cere ca şi noi să iertăm altora greşelile lor. Dacă noi însă nu iertăm altora, Dumnezeu trece de la iertare la dreptate, pedepsind spre îndreptare pe cel insensibil sau nesimţitor la darul iertării, astfel încât acesta învaţă şi împlineşte de nevoie, prin constrângere, ceea ce nu a făcut de bunăvoie şi din iniţiativă proprie. Din Evanghelie înţelegem că Dumnezeu este, în acelaşi timp, şi milostiv, dar şi drept. Când ne pocăim şi cerem să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv şi iertător. Când noi însă nesocotim bunătatea Lui şi în mod viclean şi egoist doar profităm de ea, dar la rândul nostru nu arătăm bunătate faţă de semenii noştri, adică nesocotim iertarea Lui şi nu o facem roditoare faţă de oameni, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa spre îndreptarea noastră şi a celor asemenea nouă. Deci, Dumnezeu este milostiv, dar şi drept, iertător, dar şi îndreptător, în înţelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci cheamă la pocăinţa spre îndreptare.

De ce e bine să iertăm celor ce ne-au greşit

Se vede foarte bine că Evanghelia acestei duminici poate fi o oglindă pe care Iisus o pune în faţa noastră vrând să ne arate cine suntem cu adevărat fiecare dintre noi. Felul în care ne comportăm şi felul în care ne rugăm ne atenţionează dacă suntem pe drumul plăcut lui Dumnezeu sau nu. Multe şi bogate pot fi învăţăturile pe care ni le transmite ca şi mesaj această Evanghelie şi mă opresc doar la câteva dintre ele:

- Neiertând celor ce ne greșesc, nici Dumnezeu nu ne iartă, dar nici faptele noastre cele bune nu le primeşte, fapt confirmat de spusele Mântuitorului: „de nu veți ierta din inimă fratelui, nu veți fi iertați” (Matei 18, 35). Ce presupune iertarea din inimă? Sfinţii Părinţi  ne învață că ea nu trebuie să fie o simplă declarație, formală ori conjuncturală. „Iartă-mă și Dumnezeu să te ierte” , ci ea implică o participare totală a ființei omenești în a șterge răul sau supărarea din toată ființa. Iertarea adevărată trebuie să coboare în suflet iubirea și puterea de a ne ruga pentru cei ce ne-au săvârșit sau ne-au dorit răul.

- Iertarea este trecerea cu vederea a unor fapte, vorbe, prin care aproapele nostru încearcă să ne denigreze, discrediteze sau să ne compromită. Adevăratul test al iubirii nu este iubirea prietenilor noştri, ci iubirea duşmanilor noştri; „fiți înțelegătorii față de neputințele oamenilor”, ne îndeamnă părintele Arsenie Boca. Iar a ierta înseamnă a nu da curs gândurilor și sentimentelor de răzbunare, să nu răspunzi la rău cu rău. A ierta înseamnă a spune „La revedere” trecutului. Atunci când ierți, nu schimbi trecutul  ci viitorul. Iertarea este modalitatea prin care te ajuți pe tine să treci peste incident și să te vindeci, nu este un bine pe care i-l faci celui ce ți-a greșit, ci ți-l faci în primul rând ție.

 - Când cineva ne greșește, putem resimți supărare, furie și dorință de răzbunare. Un trio puternic care ne macină profund gândurile și ne poate înfluența radical deciziile. Acest sentiment negative își poate pune amprenta asupra psihicului nostru, dar și asupra fizicului, iar fără să-ți dai seama, afli că Tu ești, de fapt, victima propriei uri și nu persoana care te-a trădat. Cu toții suntem oameni, nu suntem perfecți și, cândva, probabil cu voie sau fără voie, am rănit pe cineva drag, care însă a avut puterea să ne ierte și să ne accepte așa cum am fost.

- Sfinții Părinți ne spun că iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cine nu poate să ierte, acela nu poate să iubească. Cine nu poate iubi pe oameni nu poate iubi pe Dumnezeu. Iar ca să putem iubi pe Dumnezeu, trebuie să fim împăcați cu semenii noștri, trebuie să iertăm. Din viața de zi cu zi observăm și constatăm că avem nevoie de iertare în familie, la serviciu, între prieteni, dar și atunci când ne rugăm. Să ne imaginăm cum ar arăta societatea în care trăim dacă noi i-am ierta pe cei ce ne-au greșit. Câte procese nu ar mai fi dacă am ierta? Câte ulcere şi atacuri de cord ar putea fi prevenite dacă am ierta? Câte căsătorii s-ar salva dacă am ierta? Câte prăpăstii între părinţi şi copii ar dispărea dacă am şti să fim atenţi cu ceilalţi, tandri, iertându-ne unii pe alţii aşa după cum Dumnezeu ne-a iertat prin Hristos Iisus.

- Iertarea ne ajută să dobândim înţelepciune, iertând aproapelui cunoaştem mai bine propria vinovăţie în faţa altora şi mai ales în faţa lui Dumnezeu. Iertând aproapelui dobândim puterea de a cere iertare, de a dobândi smerenia, temelia sfinţeniei, precum şi pacea şi fericirea sufletului.

- Să nu uităm că fiecare dintre noi culegem ceea ce semănăm. Oamenii şi omenirea ne vor da ceea ce noi le dăm. Iar datoria fiecărui om este de a lăsa lumea un pic mai bună decât a găsit-o. Datoria noastră este să iubim mai mult, să iertăm mai mult, ca să ni se ierte şi mai mult şi aşa să reînflorească pământulŢării noastre care este numită „Grădina Maicii Domnului”.

- Nu are importanţă dacă ţi se va cere iertare sau nu, dacă persoana care te-a ofensat va înceta sau nu să te mai ofenseze, important este că, iertând, avansezi tot mai mult în realizarea omului nou, după chipul şi asemănarea lui Hristos, care ne-a învăţat că măsura iertării trebuie să fie de şaptezeci de ori câte şapte în fiecare zi (Mt 18,22).

- Pilda datornicului nemilostiv am putea spune că este o oglindă care reflectă felul nostru de a ne comporta şi pe care Iisus o ţine sus în faţa noastră, încât fiecare dintre noi să vedem cine suntem cu adevărat. Fiecare dintre noi ar trebui să ne gândim cât ne iartă Dumnezeu şi cât iertăm noi.Şi de aceea poetul spunea: „Nu poţi când n-ai iubire/Să le înţelegi pe toate/Să taci, să uiţi, să ierţi./Dar când iubeşti, se poate“. Spre finalul acestei meditaţii la duminica unsprăzecea de după Rusalii care ne îndeamnă la iertare, m-aş opri la cuvintele fostului preşedinte al Statelor Unite Abraham Lincoln, pe care cineva l-a întrebat, la un moment dat, dacă are duşmani: iar acesta a răspuns „Nu ştiu să am duşmani pentru că pe toţi i-am distrus făcându-mi-i prietenii mei prin iertare!”. Aşadar, nu trebuie decât să  punem în practică. Amin !  

pr.Vasile Beni