Pr. Vasile Beni: A ierta este mai uşor decât a cere iertare
Textul Evangheliei la duminica a unsprăzecea de după Rusalii: „Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor cu un împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale. Şi începând el să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând acela cu ce plăti, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el, şi pe femeia lui şi pe copiii lui şi toate câte are, ca să plătească. Deci, căzând sluga aceea în genunchi, i se închina, zicând: Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul din cei ce slujeau împreună cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Şi căzându-i la picioare cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: Mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti... Dar el n-a vrut, ci mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, i-au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu trebuia oare ca şi tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul său, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Aşa vă va face vouă şi Tatăl Meu Cel ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său, din toată inima“ (Matei 18,23-35).
Dragii noştri credincioşi!
Una dintre cele mai profunde pilde rostite de Hristos Domnul este cea numită a „datornicului nemilostiv”, o pildă care ne surprinde într-o imagine concisă, dar extrem de reală, situaţia în care ne aflăm adesea atunci când vrem să fim iubiţi şi iertaţi de Dumnezeu, dar ne este greu să facem acelaşi lucru cu aproapele.
De ce e bine să iertăm celor ce ne-au greşit
Iertarea este trecerea cu vederea a unor fapte, vorbe, prin care aproapele nostru încearcă să ne denigreze, discrediteze sau să ne compromită. Iertarea este modalitatea prin care te ajuți pe tine să treci peste incident și să te vindeci, nu este un bine pe care i-l faci celui ce ți-a greșit, ci ți-l faci în primul rând ție.
Când cineva ne greșește, putem resimți supărare, furie și dorință de răzbunare. Cu toții suntem oameni, nu suntem perfecți și, cândva, probabil cu voie sau fără voie, am rănit pe cineva drag, care însă a avut puterea să ne ierte și să ne accepte așa cum am fost.
Cine nu poate să ierte, acela nu poate să iubească. Cine nu poate iubi pe oameni nu poate iubi pe Dumnezeu. Iar ca să putem iubi pe Dumnezeu, trebuie să fim împăcați cu semenii noștri, trebuie să iertăm.
Câteva exemple despre iertare din Sfânta Scriptură şi a oamenilor puternici
Exemple despre iertare din Vechiul Testament:
a. Când Iosif a fost vândut de fraţii săi din invidie, acesta i-a iertat: „Atunci, Iosif şi-a sărutat fraţii în semn de iertare”. Descriere detaliată în cap.35-45 din cartea Facerii.
b. Când Saul căuta să-l ucidă pe David, iar acesta i-a tăiat doar poala hainei, Saul a zis: „Tu eşti mai drept decât mine, căci mi-ai răsplătit cu bine, iar eu te-am răsplătit cu rău – Dumnezeu să-ţi răsplătească cu bine pentru ceea ce ai făcut tu astăzi cu mine” (1. Samuel 24,17).
Exemple despre iertare din Noul Testament:
a. Când apostolul Petru îl întreabă pe Mântuitorul de câte ori să-l ierte pe fratele său, până de şapte ori? Iisus îi spune: de şaptezeci de ori câte şapte; Adică nelimitat.
b. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc pentru că Tatăl vostru trimite ploaie peste drepţi şi păcătoşi şi face să răsară soarele peste răi şi peste cei buni”;
c. ,,Dacă vrăjmaşul tău e flămând dă-i să mănânce, dacă e însetat dă-i să bea, pentru că astfel făcând, cărbuni aprinşi pui pe capul lui”;
d. ,,Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi îţi vei aduce aminte că ai cu cineva ceva, lasă-ţi darul, du-te şi te împacă şi apoi vino şi adu-ţi darul”;
Exemple din viaţa oamenilor puternici ,,Oamenii slabi se răzbună. Oamenii puternici iartă. Oamenii inteligenţi ignoră (Albert Einstein)”.
a. Nelson Mandela, preşedinte al Africii de Sud, a dat lumii întregi o lecţie de iertare atunci când, după 27 de ani de închisoare, urmând să devină preşedintele ţării, l-a invitat pe torţionarul său lângă el pe scenă unde se desfăşura ceremonia de investire. Prin acest act public văzut de toată lumea Mandela a dat tonul pentru iertare şi reconciliere naţională. El a zis că ţara are nevoie mai presus de orice, de vindecare, nu de justiţie.
b. Abraham Lincoln, al şaisprăzecelea preşedinte al Americii şi-a pus ca ministru de interne pe contra-candidatul său. Şi când cineva l-a întrebat la un moment dat dacă are duşmani, acesta a răspuns: ,,Nu ştiu să am duşmani pentru că pe toţi i-am distrus făcându-i prietenii mei prin iertare!”
c. Papa Ioan Paul al II-lea a fost victima unui atentator Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonț aproape l-a costat viața pe papă, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonțul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983, Papa l-a iertat în mod public pe agresor.
d. Mitropolitul Bartolomeu i-a spus duhovnicului că nu poate ierta pe cineva care i-a făcut rău. Iar acesta l-a îndemnat: ,,Scutură-te o dată din grumaji şi dă jivina jos şi vei vedea ce uşor şi limpede te simţi”. „Şi m-am scuturat şi-n câteva secunde n-am mai simţit-o. Iar eu am devenit un om liber, un om senin.”
A ierta este mai uşor decât a cere iertare
Din viața de zi cu zi observăm și constatăm că avem nevoie de iertare în familie, la serviciu, între prieteni, dar și atunci când ne rugăm. Să ne imaginăm cum ar arăta societatea în care trăim dacă noi i-am ierta pe cei ce ne-au greșit. Câte procese nu ar mai fi dacă am ierta? Câte ulcere şi atacuri de cord ar putea fi prevenite dacă am ierta? Câte căsătorii s-ar salva dacă am ierta? Câte prăpăstii între părinţi şi copii ar dispărea dacă am şti să fim atenţi cu ceilalţi, tandri, iertându-ne unii pe alţii aşa după cum Dumnezeu ne-a iertat prin Hristos Iisus. Amin.
Pr. Vasile Beni
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: Atunci când iertăm, nu schimbăm trecutul ci viitorul
- Pr. Vasile Beni: Ne dorim să fim iertați, dar ne este greu să iertăm
- Preot Vasile Beni: O oglindă pe care Iisus o pune în faţa noastră, ca să vedem cine suntem cu adevărat
- Pr. Vasile Beni: Dacă uitarea ţine de memorie – iertarea ţine de inimă
- Când vrem să scăpăm de un duşman,trebuie să îl iertăm
Adaugă comentariu nou