IERTAȚI, IERTÂND. Meditația PS Claudiu la Duminica a XI-a după Rusalii

Spre deosebire de logica întâlnită în lumea în care trăim, în Împărăția cerurilor adevărata problemă nu o reprezintă datoriile pe care le avem noi, ci cele pe care ceilalți le au față de noi. Evanghelia de astăzi se numește a Datornicului nemilostiv, iar dintre cele două cuvinte, cel problematic nu este primul — datornic —, ci cel de-al doilea: nemilostiv. Oricât de ciudat ar părea, cele mai mari obstacole în calea mântuirii nu sunt greșelile noastre. Pe acelea, Dumnezeu este tot timpul gata să ni le ierte, oricât de mari ar fi. Sfânta Tereza de Lisieux cântă îndurarea Domnului spunând că cel mai mare păcat imaginabil, în fața iubirii lui Dumnezeu este asemenea unei picături de apă aruncate pe un rug aprins.

Cel mai mare obstacol este lipsa îndurării față de frații noștri: ea ne blochează cu adevărat drumul spre mântuire! Așa cum se povestește despre o femeie care, deși nu făcuse prea mult bine în timpul vieții, atunci când moare, i se ia în considerare faptul că odată, a dăruit o ceapă verde unei femei nevoiașe. Dumnezeu privește cu îndurare spre ea, iar femeia, agățată de cozile cepei este gata să fie trasă spre Rai. În schimb, în momentul în care începe să se înalțe, alte suflete se agață de picioarele ei și încep să urce și ele spre locul de veșnică fericire. Femeia începe să dea din picioare nemulțumită, convinsă că era un privilegiu destinat exclusiv ei. În acea clipă, cozile de ceapă se rup făcând să piară șansa de mântuire acordată de Îndurarea Divină.

În evanghelia de duminica trecută, a vindecării lunaticului, am văzut că Dumnezeu ne dăruiește, prin credință, atotputernicia Sa. Isus ne spune: totul este cu putință celui ce crede. Astăzi vedem că și iertarea este pusă la îndemâna noastră și, de aceea, nu-l putem acuza pe Domnul că nu ne iartă: primim iertarea dacă știm să o și dăruim, dacă intrăm într-o logică a iertării. Cele două mari porunci ale iubirii — de Dumnezeu și de aproapele — despre care Isus ne spune că, în fapt, constituie una singură, le regăsim de-a lungul întregii Sfintei Scripturi sub forma unor nebănuite reciprocități. Este suficient să ne gândim doar la câteva exemple: cu ce măsură vei măsura, cu aceea ți se va măsura și ție. Sau: iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Ori, de asemenea: nu judeca și nu vei fi judecat. Putem găsi multe altele, din care să înțelegem un lucru esențial: că, fie că e vorba de noi înșine, de aproapele sau de Dumnezeu, nu putem schimba registrele. Ceea ce alegem, aplicăm la toate nivelurile. Dacă nu vom ierta aproapelui nostru, nici Dumnezeu nu ne va ierta și, în mod paradoxal, nici noi, nouă înșine, nu vom fi capabili să ne dăruim iertare. Invers, în momentul în care primim iertarea Cerului și simțim dulceața îndurării, o dăruim și celorlalți; vom ști să fim îngăduitori și înțelegători și față de noi înșine atunci când greșim.

Iertați, așadar, să știm să dăruim și noi iertare.

PS Claudiu

Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla

 

Ev Mt 18,23-35

De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre.