Când vrem să scăpăm de un duşman,trebuie să îl iertăm

Zis-a Domnul pilda aceasta: “Asemănatu-s'a împărăţia cerurilor cu un împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale. Şi începând el să facă socoteala, i s'a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând acela cu ce plăti, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el, şi pe femeia lui şi pe copiii lui şi toate câte are, ca să plătească. Deci, căzând sluga aceea în genunchi, i se închina, zicând: Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul din cei ce slujeau împreună cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Şi căzându-i la picioare cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: Mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti... Dar el n'a vrut, ci mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s'au întristat foarte şi, venind, i-au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m'ai rugat. Nu trebuia oare ca şi tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul său, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Aşa vă va face vouă şi Tatăl Meu Cel ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său, din toată inima“.(Matei 18,23-35)
Tâlcul acestei parabole este pe de o parte relaţia noastră cu Dumnezeu, iar pe de altă parte relaţia noastră cu fiecare semen al nostru. Relaţia noastră cu Dumnezeu socotim că este simplă: credem în Dumnezeu, ne facem rugăciunile, ascultăm poruncile, decalogul, ne spovedim, ne împărtăşim, dar ceea ce este esenţial deseori neglijam să facem, adică să avem o viaţă corectă faţă de semenii noştri, de cei care sunt de aceeaşi condiţie cu noi şi care sunt în definitiv tot oameni muritori ca şi noi. Dar, important este că relaţia noastră cu Dumnezeu se rezolvă numai prin relaţia noastră cu semenii noştri. Eu, omul, sunt măsura care stabilesc relaţia mea cu Dumnezeu, nu altul. Şi stabilesc această relaţie numai prin relaţia pe care eu am stabilit-o cu semenul meu, cu aproapele meu, cu cel de lângă mine. De aceea ni se spune în “Tatăl nostru”: “Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Aceasta este condiţia pe care Mântuitorul Hristos a spus-o răspicat cu altă ocazie: “Dacă nu veţi ierta din inimă greşelile aproapelui vostru nici Dumnezeu nu vă va ierta greşelile voastre.” Cu alte cuvine, Dumnezeu este bun şi îndurător şi în toate rugăciunile noastre noi spunem: “Doamne, eu sunt foarte păcătos, dar ştiu că păcatele mele, mulţimea lor şi răutatea fărădelegilor mele nu covârşesc răbdarea cea multă a Dumnezeului meu şi nici mila Lui de oameni cea nesfârşită.” Este foarte adevărat acest lucru că iubirea lui Dumnezeu este nesfârşită, dar nici nu trebuie să avem o încredere nelimitată în această bunătate pentru că ea este condiţionată de propria noastră bunătate faţă de semenul nostru.
Mitropolitul Bartolomeu vorbind despre iertare:Veţi spune: “Bine, dar e foarte greu să ierţi!” Dragii mei, eu sunt om bătrân şi am experienţă de viaţă foarte bogată. Am mai spus-o odată, şi o repet pentru că o predică este ca o lecţie la şcoală sau la universitate, o repeţi toată viaţa, cu nuanţe, cu îmbogăţiri, dar în realitate lecţia este aceeaşi - ca probă că peste ani ni se citesc aceleaşi Evanghelii în aceleaşi duminici. A fost un moment în viaţa mea în care nu puteam să iert pe cineva care îmi făcuse foarte mult rău, mă calomiase, mă vorbise de rău, îmi întinsese nişte curse din care să nu mai ies niciodată, cu viclenie, cu foartă multă viclenie. Şi mă rugam lui Dumnezeu să-mi dea putere să-l iert, dar nu găseam în mine această putere de a-l ierta în sinea mea, că altfel nu era vorba de răzbunare. Şi i-am spus duhovnicului meu. Şi duhovnicul mi-a spus: “Este foarte simplu ca să scapi, pentru că atuncia când nu ierţi pe cineva, povara nu este a lui, ci este a ta, tu o duci în spinare. Omul pe care nu-l ierţi, sau duşmanul pe care nu-l ierţi, este ca o jivină pe care o porţi în spinare şi stă cu ghearele înfipte în grumajii tăi şi îi simţi greutatea şi îi simţi şi ghearele. E simplu. Scutură-te o dată din grumaji şi dă jivina jos şi vei vedea ce uşor şi limpede te simţi.” Şi am făcut aşa. M-am rugat lui Dumnezeu: “Doamne, dă-mi putere să scutur jivina.” Şi m-am scuturat şi-n câteva secunde n-am mai simţit-o. Iar eu am devenit un om liber, un om senin. Pentru că - îmi aduc aminte de vorba duhovnicului: “Nu el este cel pedepsit pentru că tu nu-l ierţi, ci tu eşti pedepsit de tine însuţi pentru că porţi această povară” - aceasta presupune şi să ai o minimă conştiinţa creştină. Şi să-ţi aduci aminte întotdeauna de “Tatăl nostru”: “Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi, în măsura în care noi iertăm greşiţilor noştri, în aceeaşi măsură îţi cerem, Doamne, să ne ierţi greşelile noastre.” Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii ne arată marea bunătate a lui Dumnezeu Care iartă oamenilor greşelile lor şi în acelaşi timp datoria oamenilor de a ierta şi ei la rândul lor greşelile altora. Din acest motiv, învăţătura Evangheliei este următoarea: Dumnezeu ne iartă nouă greşelile şi cere ca şi noi să iertăm altora greşelile lor. Dacă noi însă nu iertăm altora, Dumnezeu trece de la iertare la dreptate, pedepsind spre îndreptare pe cel insensibil sau nesimţitor la darul iertării, astfel încât acesta învaţă şi împlineşte de nevoie, prin constrângere, ceea ce nu a făcut de bunăvoie şi din iniţiativă proprie.Din Evanghelie înţelegem că Dumnezeu este în acelaşi timp milostiv şi drept. Când ne pocăim şi cerem să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv şi iertător. Când noi însă nesocotim bunătatea Lui, şi în mod viclean şi egoist doar profităm de ea, dar la rândul nostru nu arătăm bunătate faţă de semenii noştri, adică nesocotim iertarea Lui şi nu o facem roditoare faţă de oameni, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa spre îndreptarea noastră şi a celor asemenea nouă. Deci, Dumnezeu este milostiv, dar şi drept, iertător, dar şi îndreptător, în înţelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci cheamă la pocăinţa spre îndreptare.
Câteva învățături care s-ar putea desprinde din această evanghelie:-1)Când cineva ne greşeşte,putem resimți supărare,furie şi dorință de răzbunare.Un trio puternic care ne macină profund gândurile şi ne poate înfluența radical deciziile.Acest sentiment negative îşi poate pune amprenta asupra psihicului nostru,dar şi asupra fizicului,iar fără să-ți dai seama aflii că Tu eşti,de fapt victima propriei uri şi nu persoana care te-a trădat .Cu toții suntem oameni,nu suntem perfecți şi cândva,probabil cu voie sau fără voie,am rănit pe cineva drag,care însă a avut puterea să ne ierte şi să ne accepte aşa cum am fost.
2)Iertarea este trecerea cu vederea a unor fapte,vorbe,prin care aproapele nostru încearcă să ne denigreze ,discrediteze sau să ne compromită .Adevăratul test al iubirii nu este iubirea prietenilor noştri, ci iubirea duşmanilor noştri-,,fiți ințelegătorii față de neputințele oamenilor” ne îndeamnă părintele Arsenie Boca.Iar a ierta înseamnă a nu da curs gândurilor şi sentimentelor de răzbunare,să nu răspunzi la rău cu rău.A ierta înseamnă a spune ,‚La revedere” trecutului. Atunci când ierți, nu schimbi trecutul… ci viitorul.Iertarea este modalitatea prin care te ajuți pe tine să treci peste incident şi să te vindeci, nu este un bine pe care i-l faci celui ce ți-a greşit,ci ți-l faci în primul rând ție.
3) Când vrem să scăpăm de un duşman trebuie să îl iertăm-Nu există mod mai bun de a scăpa de duşmani decât prin iertare. Un bătrân a fost odată invitat la radio, spunând în direct: “Mâine voi împlini 90 de ani şi nu am nici un duşman în această lume.” Prezentatorul emisiunii s-a mirat: “Extraordinar!” “Da”, a spus bătrânul, “toţi au murit înaintea mea.” Este şi aceasta o cale dacă vrei să nu ai duşmani: să trăieşti până când îţi mor toţi. Un alt caz: un soldat spaniol era pe moarte. Preotul l-a întrebat dacă şi-a iertat toţi duşmanii. “Părinte”, a zâmbit el, “nu am duşmani. I-am ucis pe toţi.” Iată altă cale, enorm de distructivă, de a scăpa de duşmani. În fine, să ne amintim de Abraham Lincoln pe care o doamnă l-a întrebat la un moment dat de duşmani: “Doamnă, nu am duşmani. I-am distrus pe toţi făcându-i prietenii mei prin iertare!” Fără îndoială acesta este de departe cel mai bun mod de a scăpa de duşmani.
4)De ce suntem datori să iertăm?Sfinții Părinți ne spun că iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cine nu poate să ierte, acela nu poate să iubească. Cine nu poate iubi pe oameni nu poate iubi pe Dumnezeu. Iar ca să putem iubi pe Dumnezeu, trebuie să fim împăcați cu semenii noştri, trebuie să iertăm. Din viața de zi cu zi observăm şi constatăm că avem nevoie de iertare în:familie, la servici,între prieteni,dar şi atunci când ne rugăm.Să ne imaginăm cum ar arăta societatea în care trăim dacă noi i-am ierta pe cei ce ne-au greşit.Câte procese nu ar mai fi dacă am ierta? Câte ulcere şi atacuri de cord ar putea fi prevenite dacă am ierta? Câte căsătorii s-ar salva dacă am ierta? Câte prăpăstii între părinţi şi copii ar dispărea dacă am şti să fim atenţi cu ceilalţi, tandri, iertându-ne unii pe alţii aşa după cum Dumnezeu ne-a iertat prin Hristos Iisus.Amin !