Să descoperim universul poetic al lui Ștefan Ghioc

Am participat în ultimii ani la câteva zeci de astfel de evenimente literare, dar puține au fost acelea care să-mi provoce acea stare în care, pentru aproape două ore, să fiu mutat din universul meu în cel al autorului fără cale de întoarcere. „Vinovatul de serviciu”, cum a folosit acest apelativ cineva dintre moderatori, a fost inginerul chimist ȘTEFAN GHIOC, care și-a prezentat cea de-a patra carte, „Omul Pom” – ediția a II-a, Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2026.

            Scriitorul năsăudean, prin adopție, nu este la prima „ispravă” de acest fel. După o pauză de peste două decenii de la prima apariție, „Omul Pom” – Ediția I – poezie, Editura Fundația „George Coșbuc” – Năsăud, 1999, chimistul Ștefan Ghioc iese din laboratorul cu elementele tabelului lui Mendeleev și intră în laboratorul creației literare. Și imediat, din malaxorul creației, ies rând pe rând cărți uimitoare și surprinzătoare: „Pământ miraculos” – roman, Editura WaldPress, 2021; „Marea trecere” – povestiri, Editura Vatra Veche, 2023; „De-ale inimii și poeziei” – poezie, Editura Vatra Veche, 2024 și „Omul Pom” – Ediția a II-a – poezie, Editura Castrum de Thymes, 2026.

            De ce această „lansare de carte” (cu un mic efort să respect formula consacrată) a fost altceva față de multe alte asemenea evenimente literare?

            ... Pentru că, după câteva clipe de la începutul prezentării evenimentului, cei prezenți am uitat că ne aflăm în sala de festivități a Muzeului Grăniceresc Năsăudean. Aveam senzația că am fost mutați printr-un arc peste timp tocmai în celebra Agora din centrul Atenei antice și ascultam pentru prima dată în istorie discuțiile dintre filozofii și învățații acelor timpuri. Dar atenienii noștri erau vii și erau lângă noi. Și cine erau aceștia? Cunoscut mai nou ca „Cerșetorul în albastru”, după numele unei recente cărți, părintele Crin–Triandafil Theodorescu ne-a plimbat pe nerăsuflate prin imensa zestre culturală și enciclopedică din care ne aruncă bucăți de hrană spirituală ca unor animale de pradă care nu au fost hrănite cu asemenea bunătăți de multă, foarte multă vreme. Și ne-a plimbat părintele Crin cum numai dânsul știe de la numele autorului – numele de arhidiacon, dar și de martir - Ștefan, la cel de „Ghioc” și inevitabila alipire a ghiocului de urechea omenească, la mare, și de aici apare acel sunet misterios, plin de frumusețe și poezie. Și cuprins de nostalgia mării și a locurilor natale, părintele nu „iartă” nici amintirea despre exilatul Publius Ovidius Naso cu acea poezie incriminatoare Ars Amatoria (Arta iubirii). Și ajungând la capitolul poeți din disertația domniei sale, trece la o referire a lui Platon și acea cetate perfectă concepută prin opera sa „Republica”, prin care marele filozof spune că poeții n-ar avea ce căuta în această cetate, că ar strica regula lucrurilor, ei trăind doar într-o lume a lor. Într-o astfel de lume unică și numai a lui trăiește și poetul Ștefan Ghioc. Și părintele Crin disecă capitol cu capitol și filă cu filă această ultimă carte a poetului: „Omul Pom”. După sosirea dânsului în parohia Lușca, vecina Năsăudului, prin anul 1999, prima carte scrisă de către un năsăudean la acea vreme pe care a întâlnit-o a fost acea carte în format mic; prima ediție a cărții de acum, „Omul Pom”, care apărea ca o „carte de fugă”, o carte de buzunar, acel tip de carte a cărei valoare este rafinată până la esență. Și atunci, ca și acum, regăsește și în cea de-a II-a ediție sentimentul acelei metodologii fruste de exprimare, aproape ca și în literatura japoneză, ca în poezia „Liniște”: „E noapte târziu, / bufnița fâlfâie scurt, / pădurea tace!” În cuvinte puține, emoția este copleșitoare și sentimentul apartenenței tale sufletești la trăirea autorului este evident. Și autorul a ales liniștea ca ingredient principal al înțelepciunii. Și exemplele prin care exprimarea poetului devine mai dificilă cu cât folosește mai puține cuvinte sunt evidente, pot continua. Poezia „Galben”: „Un lan de grâu se unduie / în soare, / norii negrii-mi rostesc / rugăciunea, / aroma pâinii și-a ploii / îmi mângâie fruntea. / Ce-i liniștea asta, oare?” Și aici părintele Crin trage o concluzie care poate sta la baza stabilirii ierarhiei valorilor: „Valoarea unei cărți artistice este dată de amplitudinea reverberației sufletului tău când o citește. Asta este valoarea.” Trecerile intenționate, dar făcute cu măiestrie ca să pară întâmplătoare, de la cele opt capitole ale cărții (Florile iubirii, Singurătate, Liniște, Omul-Pom, Sonete, Lupta cu lumea, Legendă și Chitară) la „Suferințele tânărului Werther” de Johann Wolfgang von Goethe sau „Cuvânt împreună despre rostirea românească” de Constantin Noica ne arată cât de fermecătoare este o călătorie prin universul culturii când ești însoțit de către un maestru al acesteia... și părintele Crin a mai demonstrat încă o dată dacă mai era necesar, acest bine-cunoscut lucru.

Și spuneam la început că cei prezenți simțeam cum între noi au sosit niște atenieni din centrul Agorei. Ca să înțelegi și să te hrănești cu opera poetului Ștefan Ghioc, este nevoie de specialiști de clasă în arta literaturii contemporane care să intre în labirintul magic și sacru, simplu și atât de complex al acestuia. Pe coridoarele acestui labirint ai nevoie de un ghid să te ajute să navighezi. Și ghidul de specialitate, prieten al năsăudenilor, este doamna prof. dr. Valeria Bilț. Nu se află la prima vizită de acest fel la Năsăud și își amintește cu plăcere că a mai participat la lansarea de carte „De-ale inimii și poeziei” a aceluiași autor din 2024. Încântată de prezentarea ce i-a fost făcută de către părintele Crin, doamna Bilț îi răspunde cu aceeași monedă: „Părintele are un stil de a face artă din tot ce spune și eu îmi doresc să ajung la Lușca, la biserica Domniei Sale și să ascult o predică. Sunt foarte curioasă cum sună omiliile Domniei Sale și îi promit că o să-i fac o surpriză.”

Și pentru a-și prezenta opiniile personale, doamna profesoară mărturisește că a evitat să citească atât prefața, cât și postfața pentru a nu fi influențată de părerile din acestea și a trecut direct la analiza poeziilor din prima secțiune a cărții, „Florile iubirii”, din care nu se poate abține să nu citească prima poezie: „Când ai să vii” - „Când ai să vii din cumpăna timpului/ fluturi rotunzi vor înălța înspre seară,/  cântecul fluierului va bate la porțile câmpului/ copacii, de vuietul primăverii,/ își vor lăsa stele să cadă/ pe capetele noastre,/ uniți cu pământul pe gene și pe buze/ vom cânta durerea frunzei ucise/ înălțând cu aripa dorului/ un câmp însetat de viorele!”... Și doamna Bilț exclamă: „Doamne, dar cât poate fi de romantic acest Ștefan Ghioc!”... Și fiindcă poeziile din această secțiune îi sunt dedicate de către autor soției sale Viorica, ceva mai încolo în prezentare, doamna Bilț se întreabă retoric și admirativ: cât de fericită poate să fie soția autorului că are poetul dumneaei personal acasă?

Și apoi doamna profesoară intră într-unul din capitolele cărții care definesc poetul-filozof Ștefan Ghioc. Secțiunea „OMUL-POM” te duce într-o altă lume formată doar din întrebări și răspunsuri pe cât de simple, pe atât de complicate precum este și existența noastră umană, atât de firavă și de cele mai multe ori de neînțeles. Iar la perpetua întrebare a existenței misterioase a destinului, poetul se încăpățânează să răspundă simplu și fără posibilitate de negare din partea cuiva: „fiindcă sunt, fiindcă sunt, fiindcă sunt!”.

            Maestră a călătoriilor printre gândurile scriitorilor, doamna Bilț alege, spre exemplificarea trăirilor în simbioză dintre om și natura sa ecologică, prin acea fericită îngemănare „om-pom”, și se oprește la poezia-exclamație VII: „Aiii,/ mă doare gândul de pom,/ unde ești, Omule-Om?...”. Apoi, la fiecare dintre exemple, nu doar alese, ci și recitate cu un admirabil talent actoricesc (ce fericiți au putut fi elevii domniei sale să asculte asemenea recitaluri de poezie la orele de curs!), doamna profesoară ne așază cuminți în bănci la o admirabilă lecție despre utilizarea abundentă și neforțată a figurilor de stil, a utilizării armonioase a versificației de inspirație populară cu evidente note de doină și baladă, îmbinări măiestre de elemente peisagistice, toate exemplificate cu poeziile poetului. Mă sint obligat să redau cât mai fidel câteva fragmente din expunerea doamnei profesoare Bilț: „Volumul Omul-Pom de Ștefan Ghioc se conturează ca o construcție lirică amplă în care sensibilitatea poetică se îmbină cu reflecția asupra condiției umane. Structurat în secțiuni tematice distincte precum „Florile iubirii”, „Singurătatea”, „Liniște”, „Lupta cu lumea” și așa mai departe până la nouă secțiuni, acest volum oferă o panoramă coerentă a unui univers interior în permanent dialog cu natura, timpul și alteritatea. Dincolo de diversitatea formelor și registrelor, se remarcă o unitate profundă: căutarea echilibrului între om și lume. Una dintre direcțiile centrale ale volumului este tema iubirii, tratată nu ca simplu sentiment, ci ca experiență totală, aflată la granița dintre extaz și fragilitate.” Sau spre final, ca o firească și binevenită concluzie: „Arta poetică a lui Ștefan Ghioc nu urmărește efecte spectaculoase, asta se poate vedea, ci construiește un spațiu liric în care omul se regăsește în relația cu natura, cu timpul și cu sine; e o artă poetică ce se bazează pe sugestie și densitatea imaginii, pe vibrația interioară a cuvântului, iar ideile care traversează volumul - unitatea existenței, dualitatea iubirii, liniștea ca formă de cunoaștere -  conturează sigur o viziune corectă și profund umană asupra lumii.”

            Și cum timpul și spațiul sunt dușmanii noștri care limitează relatările noastre de această natură, încercăm să spicuim doar unele aspecte, iar pentru altele să-i facem invidioși pe cei care nu au participat la acest eveniment literar. Poate întreaga prelegere a doamnei profesoare cu privire la această carte ar merita relatată în întregime într-un articol separat.

            Cei care-i cunoașteți bine pe cei doi moderatori și oameni de cultură, doamna prof. dr. Valeria Bilț și părintele Crin-Triandafil Theodorescu, și ați mai participat la asemenea evenimente literare, cunoașteți modul cum dumnealor intervin unul în completarea celuilalt într-un duel frumos al ideilor și cunoștințelor generoase, ca într-o adevărată șezătoare literară. Și cum era de așteptat, părintelui Crin nu-i poate scăpa o remarcă cu privire la alegerea de către autor a unui motto inspirat cu referire la soarta poetului, similară cu cea a lui Iosif trădat de frații săi: „¹⁹ Ei au zis unul către altul: „Iată, vine visătorul acesta! ²⁰ Acum, haideți să-l ucidem, să-l aruncăm într-o fântână și să zicem că l-a mâncat un animal rău! Să vedem ce va fi cu visele lui!” (Cartea Genezei, cap. 37 – Biblia Romano-Catolică).

            Cu îngăduința dumnealor și sub impresia unei emoții greu de stăvilit, autorul, poetul și recitatorul Ștefan Ghioc ne dezvăluie câteva dintre secretele din laboratorul său literar, utilizat în locul celui de inginer chimist. Începe prin a mulțumi doamnei prof. dr. Valeria Bilț pentru efortul de a veni tocmai de la Târgu Lăpuș și a dezvălui tainele acestor poezii, la fel cum a venit și în urmă cu doi ani, și de asemenea aduce mulțumiri și părintelui Crin-Triandafil Theodorescu pentru că a acceptat această sarcină de moderator și prezentator al cărții, la fel ca și alte dăți. Aduce de asemenea mulțumiri soției sale, doamnei Viorica Ghioc, sprijin continuu de peste cincizeci de ani... Ne luăm și noi partea noastră de mulțumiri pentru participare și susținere, dar autorul ni-l prezintă și pe un veșnic susținător, fost coleg de facultate, Marin Oancea de la Găiești, venit pentru a-și susține colegul la a cincea lansare de carte. Apoi autorul începe seria destăinuirilor sale cu privire la cărțile scrise și publicate până acum. Încercările de a scrie mai întâi poezie durează de pe la începutul anilor ʼ80, iar prin 1986 chiar a încercat să publice un volum de poezii, dar cei de la cultura județeană de atunci i-au spus că poeziile prezentate nu sunt actuale. Vremea publicării a venit ceva mai târziu, când vremurile s-au schimbat, și așa au apărut cele patru cărți prezentate la începutul articolului. Și ca o demonstrație despre veșnicia poeziei, poetul Ștefan Ghioc ne încântă cu recitarea poeziei Chitară X: „Când te aud, mă auzi,/ când te aud, mă adulmeci,/ când te aștept, tu te duci/ și vii, așa, tam-nesam/ tocmai când te adorm/ uitându-mă la mine./ Oare ce am greșit?!/ Nimic, nimic, doar liniștea/ o aud prea tare,/ tânjesc după o clipă de zgomot/ în care să mă uit și să nu mă mai văd,/ să pot dormi liniștit apoi/ cu gândul la dragostea noastră.”

Deși am fost invitați să ne spunem și noi, cei prezenți, opiniile, conștienți fiind că nu ne putem ridica sau cel puțin apropia de nivelul academic al celor doi moderatori, cît și al autorului, ne-am mulțumit să-i aplaudăm minute în șir ca o modestă recompensă pentru strădania și priceperea dumnealor. Au fost totuși două intervenții: doamna profesoară Ana Vaida a avut o intervenție miraculoasă, am putea spune, care demonstrează că dragostea pentru poezie rămâne veșnică. Și făcând trimitere la evocarea făcută de către părintele Crin referitoare la exilul lui Ovidius, doamna Vaida își aduce aminte textul citit în urmă cu peste șase decenii, elevă fiind, într-o excursie la Constanța, își amintește în întregime textul scris sub statuia poetului latin:

„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul
Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent,
O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.”

Doamna poetă Claudia Talpoș a apreciat colaborările pe tărâm cultural cu autorul pe care îl admiră sincer „pentru că nu este numai un poet, este și un actor extraordinar, adică reușește să-și transmită gândurile și poeziile dânsului și ale altora într-o manieră atât de frumoasă și așa de captivantă, încât este o plăcere să-l asculți.” A recitat din creația acestuia poezia „Constatare”.

Gazde primitoare, familia Viorica și Ștefan Ghioc nu au lăsat să plece iubitorii de literatură prezenți fără a gusta din preparatele și băuturile oferite după datina locului.

Macedon Tofeni

Redactor-șef – Revista „GLASUL ARMADIEI”