Elena M. Cîmpan, Poemul săptămânii

               Drumul din noi

Cu tine, drumul parcă ar prinde viață,

Cu zâmbete și veselie,

Povestind, ne întoarcem la început,

Când lumea era simplă

Și o cană de apă rece, limpede, din fântână,

Era bucuria zilei de vară,

Cu tine, drumul parcă ar începe să vorbească

De la vale spre deal și de la deal spre vale,

Ierburi înalte ne încetinesc pașii

Îi amestecă printre flori de câmp,

Ascultăm de glasul drumului, o călăuză

Ce însoțește scurtături,

Cu tine, serile pe drum parcă ar intra

Într-o sală de bal, îmbrăcate

În cele mai scumpe rochii din dantelă,

Dansând până ce noaptea le trimite acasă

Cu trăsura trasă de stele,

Cu tine, drumul nu mai are margini

Nici înapoi, nici înainte,

E prilej de-a călători înspre noi,

Ascunși de semne care le indică celorlalți

Trecători să fie atenți, cad pietre, posibil

Căprioare, lucrări pe traseu, restricții

De viteză, cedează trecerea,

Cu tine, drumul parcă plutește și nici nu mai știu

Dacă e pe nisip, prin nori, pe ape sau pe

Nesfârșitele cărări ale vieții...