Cuvânt menit să fi fost rostit la aniversarea a 62 de ani de la absolvirea Liceului Nr. 2 din Năsăud (1964-2026)

Parastasul săvârșit astăzi înseamnă o aducere aminte, devenită anuală, despre colegii noștri trecuți în veșnicie. Dumnezeu să-i ierte!

Aniversări, omagieri și comemorări

• O seamă de colegi, văleatul 1946, au împlinit sau vor împlini frumoasa vârstă de 80 de ani. Îi felicităm cu căldură și le dorim multă sănătate încă!

• 1861 – 165 de ani de la înființarea ASTREI de la Sibiu, care la Năsăud a pătruns prin Adunarea generală din 1870 și prin înființarea Despărțământului Năsăud al ASTREI la 1881, sub directoratul Prof. dr. Constantin Moisil. După o întrerupere de 40 de ani (1950-1990) și-a reluat activitatea sub președinția impetuoasă a colegului nostru Prof. Ioan Seni.

• 1866 – 160 de ani de la deschiderea Academiei Române, cel mai înalt for cultural-științific românesc, în care au fost aleși 23 de academicieni, trecuți prin școlile năsăudene sau originari din Năsăud, adică 65,71% din totalul de 35 de academicieni legați de Județul Bistrița-Năsăud. Personal mi-ar plăcea sintagma Năsăud, Municipiu al academicienilor!

• 1866 – 160 de ani de la nașterea Poetului nostru George Coșbuc (8/20 septembrie 1866). Ca un omagiu, reamintim debutul năsăudean al său: poezia Înger păzitor (Măicuța Casiana) datată 27 iulie 1880, păstrată la Arhivele Statului din Năsăud și publicată târziu în revista „Tribuna” din Cluj (1957); în publicistică, George Coșbuc debutează în revista pedagogică „Școala Practică” a profesorului predarandial Vasile Petri (An II, Năsăud 1884), cu traducerea Cuvintele Coranului după poetul austriac J. Ch. von Zedlitz. Apoi, puțin știu că poemul Sulamita („Tribuna”, An V, Sibiu 1888) este o prelucrare a Cântării Cântărilor atribuită „înțeleptului” Solomon din Vechiul Testament, că poezia Vestitorii primăverii („Lumea ilustrată”, An I, Nr. 9, București 1892), prin mesajul său vizionar, se adresează și diasporei românești de astăzi: „Străinilor voi nu le-ați spus, / Că doine ca ale noastre nu-s?... Veniți, dragi păsări, înapoi – / Veniți cu bine!”. Pe lângă traducerile clasice ale lui George Coșbuc*, amintim volumul de poezii Valuri alinate de Carmen Sylva (Cântecul Pădurii), pseudonimul literar al Reginei Elisabeta (1843-1916), soția lui Carol I, apărut în anul 1906, tradus din lb. germană în cunoscutul stil coșbucian, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de domnie a regelui (1839-1866-1881-1914), după abdicarea domnitorului Al. Ioan Cuza (1859-1866). În anul 1899, George Coșbuc dedicase Familiei Regale două proze: Războiul nostru pentru neatârnare, 1877-1878, povestit pe înțelesul tuturor și Povestea unei coroane de oțel, din îndemnul Ministrului Instrucțiunii Publice și al Cultelor Spiru Haret (1851-1912) în Guvernele liberale (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910), poate la sugestia lui Solomon Haliță (1859-1926), colaboratorul acestuia.

Revenind la expertiza juvenilă coșbuciană, o vom proba și prin poezia puțin cunoscută Grădinarul și pomul:

„Tu, omule, să-mi spui

De ce-ai tăiat din mine?

Îmi faci tu ceva bine

Ca-n rana mea tu pui

Mlădițele străine?”

Și omul a răspuns:

„Tu plângi, tu suferi oare?

Dar lasă, frățioare,

Că binele-i ascuns

În rana ce te doare.

La primăvară tu

Vei da mai mândră floare;

La toamna viitoare

Al tău fruct rău acu,

Va fi mai bun, mai mare.

Când e suferitor

Și omul rău, ca tine,

La drumul cel bun vine,

Căci rănile ce-l dor

Ades îi sunt spre bine.”

(Poezie reprodusă din Vol. Ochiul lui Dumnezeu, Ed. îngrijită de Mircea Popa, Edit. Charmides/Bistrița – Edit. Eikon/Cluj-Napoca, 2004, pag. 91).

Dintre colegii noștri, au cochetat cu poezia Lucian Bichigean (Ut pictura poesis) și Margareta Mureșan-Gherman, mai mare decât noi cu trei ani Rodica Fercana-Moldovan, iar acum sunt pe val năsăudencele Claudia Talpoș și Ioana Lăpușneanu.

• 1871 – 155 de ani de la Întâiul Maial al gimnaziștilor năsăudeni din prima promoție de absolvenți, printre care Ioan Ciocan, Grigore Pletosu, Ioan Giorgiu, Ioan Bulbuc, Ștefan Rebreanu..., director Prof. dr. Ioan M. Lazăr (1869-1873). Se organiza în Pădurea „Dumbrava” (până în 1888), apoi în Sala de gimnastică și „Lagăr” până în 1973.

• 1876 – 150 de ani de la constituirea Reuniunei învățătoresci gr.-cat. „Mariana” din Năsăud, în memoria vicarului-director Ioan Marian (1796-1846), zelos îndrumător școlar și spiritual al vieții grănicerești năsăudene. Reuniunea s-a înființat prin „clausula” Nr. 1893/29 ianuarie 1876 a Ministerului de Culte și Instrucțiune Publică de la Budapesta, având ca scop „promovarea culturii generale a învățătorilor prin înmulțirea cunoștințelor lor din sfera educației și instrucției școlare”. Membrii acesteia sunt ordinari, fondatori, ajutători și onorari. Președinți au fost: Prof. Maxim Pop (1878-1885), Vicarul Grigore Moisil (1885-1891), Înv. Ioan Jarda (1891-1893), Înv. Iacob Pop (1893-1894), Vicarul dr. Ioan Pop (1894-1901), Prot. gr.-cat. al Bistriței Gherasim Domide (1901-1903), Vicarul Ciril Deac (1903-1909). Din anul 1878, reuniunea este divizată în filiale: I. a Năsăudului (Înv. Cosma Anca); II. a Sângeorzului (Înv. Mihai Domide); III. a Bistriței (Prot. gr.-cat. Alexandru Silași); IV. a Monorului (Înv. Isidor Titieni).

Oficialii reuniunii constau și din vicepreședinte, secretar, casier, controlor-bibliotecar și membri în comitet, cu mandat de 3 ani. În cadrul adunărilor generale și ale filialelor se țineau disertații privind bunul mers al învățământului pregimnazial, accentuându-se rolul educativ și practic al acestuia. De exemplu, la Adunarea generală de la Feldru din 28-29 august 1909** a participat George Coșbuc și al său fiu, Alexandru, care a și recitat poezia El-Zorab, iar Prof. gimnazial dr. Nicolae Drăganu a ținut prelegerea Ce să învățăm, limbă ori gramatică?

După sistarea activității ei din partea autorităților maghiare și din cauza izbucnirii Primei Conflagrații Mondiale (1914-1918), în perioada interbelică (1919-1940) reuniunea și-a extins activitatea la întregul Județ Bistrița-Năsăud, din 1926 Județul Năsăud, în răstimpul 1935-1940 beneficiind de revista învățătorească „Vatra”. Dintre membrii de onoare ai Reuniunii învățătoresci gr.-cat. „Mariana” din Năsăud amintim pe: Latinistul Timotei Cipariu (1884), Mitropolitul Victor Mihali de Apșa (1901), Vasile Petri (1884), Vicarul Grigore Moisil (1884), Episcopul Ioan Sabo (1884), Prepozitul Ioan Papiu (1899)...

• 1601 – 425 de ani de la uciderea lui Mihai Viteazul lângă Turda, domnitorul care realizase pentru o „clipă” unirea celor trei țări românești: Țara Românească, Ardealul și Moldova. Nu știm dacă ASTRA năsăudeană a comemorat evenimentul, mai ales că Vistiernicul Stavrinos, închis după tristul eveniment în Cetatea Bistriței, scrie (1602) în lb. greacă poemul în versuri Vitejiile prea piosului și prea viteazului voievod Mihai Viteazul, tradus în lb. română și de profesorul rebrișorean Ioan Cutova („Arhiva Someșană”, Vol. I, Seria a II-a, Năsăud 1972, pag. 97-124).

Semnificative sunt două afirmații ale lui Stavrinos, acest dregător al domnului însărcinat cu evidența veniturilor și cheltuielilor, a contribuabililor, anume locul unde și-a scris poemul și data exactă a asasinatului comis de trimișii generalului Gheorghe Basta: „Eu singur m-am trudit și-am scris la Bistrița-n cetate / Doar stelele vegheau din cer a mea singurătate” și, respectiv, „Și Basta a pus de l-au ucis la Turda pe câmpie / Pe Vodă-n douăzeci august în anul una mie / Și șase sute unu...”.

Până să ajungă aici, poemul lui Stavrinos a apărut în două rânduri la Veneția (1638, 1806), apoi a „poposit” în „Letopisețul Cantacuzinesc” (1690) și în revista istorică „Magazin istoric pentru Dacia” a lui August T. Laurian și Nicolae Bălcescu (1845-1848), pentru ca în 1837 să fie tradus pentru întâia oară în românește de Teodor M. Eliat. Această traducere a fost retipărită de G. Dem. Teodorescu și Nicolae Iorga, intrând astfel în cultura românească, pentru că în Balcani și restul Europei pătrunsese prin acele avvisi. Peste ani, Ioan Bădică publică în revista constănțeană „Tomis” (Nr. 3 / septembrie  1966) un studiu din care rezultă că poezia Pașa Hassan („Vatra”, An I, Nr. 23 / 1894, București) a lui George Coșbuc este inspirată din poemul stavrinian.

Închei punându-mi, mai mult sau mai puțin retoric, întrebarea: de ce societatea românească de astăzi este în derivă? Răspund, s-ar putea să fie și alte răspunsuri: Slăbirea credinței în Dumnezeu! Până și Dunărea a secat!