ASUPRA NUMELUI DE FAMILIE BULBUC

Privind numele de familie Bulbuc, un veritabil studiu științific întreprinde regretatul cercetător bistrițean Pompei Boca (1908 1994), semn că această familie vrednică a fost răspândită nu numai în Ținutul Năsăudului și al Bistriței, dar și în toată Transilvania, din care s au ridicat oameni de valoare recunoscută.
Cu acribia i caracteristică, Pompei Boca începe prin evidențierea atestărilor documentare din ținutul nostru, în Conscripția fiscală austriacă a anului 1750, din care se păstrează date despre localitățile someșene situate în amonte de Mocod până spre Rodna, unde găsește pe Ioan Bulbuc (Maieru, Poz. 58) și Simion Bulbuc (Sângeorz Băi, Poz. 178).Apoi, în Conscripția militară grănicerească din 1763/64, unde sunt semnalate două nume: George Bulbuc (Măgura Ilvei, Poz. 32), de stare socială mijlocaș, aparținând Regimentului de cavalerie (dragoni), format inițial din 8, în final din 2, escadroane (1762 1770), condus de Lt. col. Johann Dambrowka; este urmașul celui din Maieru, căci Măgura Ilvei aparținea de această localitate până în anul 1808, urmează același Simion Bulbuc (Sângeorz Băi, Poz. 136), tot de stare socială mijlocaș, apt de serviciu militar în Regimentul II de graniță năsăudean (infanterie), cu primul comandant lt. col. Georg Raschütz (1762 1764).
Din copilăria petrecută în „cuibul visurilor” de la Maieru (1888 1898), ca și din popasul la Măgura Ilvei ca ajutor de notar (1908), marele romancier Liviu Rebreanu a reținut acest nume, Bulbuc, atribuindu l personajului George Bulbuc din capodopera „Ion”, cel care i curmase „viața pământeană” a eroului principal, datorită dragostei acestuia pentru a sa soție, Florica.
Interesant este faptul că istoricul Alexandru (Filipciuc) Filipașcu de Petrova (1902 1952), doctor în Filozofie la Roma (1931), ginere al vicarului Ștefan Buzilă (1865 1944), menționează într o notiță aflătoare în Arhiva parohială din Mintiu că familia Bulbuc ar descinde din Maramureș, care, sub un alt nume, s a așezat în Cubleșul Someșan (Panticeu, Cluj) prin Iovu Bulbuc și de aici, prin Petrea Bulbuc (1818 1898), în Mocod. Și pentru că erau „oameni frumoși”, li s a atribuit de către localnici numele binecunoscutei flori galbene de munte (Bulbuc). Un fiu al lui Iovu Bulbuc, Dumitru, și deci frate cu Petrea, s a stabilit la Rodna, care poate face legătura cu Bulbucii de pe Valea Superioară a Someșului Mare. Alt fiu, Larion Bulbuc, ajunge în Banat.
Evocăm câteva nume de rezonanță din județul nostru. Din Măgura Ilvei s au ridicat: longevivul Pr. prot. onorar Zaharia Bulbuc (1862 1947), coleg de studii gimnaziale cu Poetul George Coșbuc, ambii finalizându-și-le cu calificativul „maturu” (1883/84); fiul său și al Eugeniei (n. Bal) din Ilva Mare, Pr. Ovidiu E. Bulbuc (1907 1972), primul preot III în Năsăud (1930 1935) – urmat de Iacob Chitul, a fost mai departe preot în Măgura Ilvei și asesor în Forul vicarial de primă instanță (președinte, vicarul Simion Pop).
Pr. Prot. Ioan Bulbuc (1847 1917), fiul lui Petrea și al Anisiei (n. Dolha) din Mocod, a fost preot în Mintiu (1890 1917), ca ginere urmaș al Pr. Ioan Chita, și protopop al Districtului protopopesc Beclean din Dieceza gr. cat. a Gherlei. A făcut parte din prima promoție a Gimnaziului superior greco catolic românesc din Năsăud (1863 1871), coleg cu Ioan Ciocan și Grigore Pletosu. Din căsătoria sa cu Ludovica (n. Chita) s au născut doi fii: Col. Traian Bulbuc (1876 1932), șef al Serviciului Personal din Resortul Armatei (șef de resort Ștefan Cicio Pop) din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului și Ținuturilor Românești din Ungaria (1918 1920), apoi șef al Centului de Recrutare din Cluj; Pr. prot. onorar Octavian Bulbuc (1881 1953) în Mintiu și asesor în Forul protopopesc de prima instanță Bistrița (președinte, protopopul Ioan Petringel). A terminat Gimnaziul năsăudean (1897/98) cu calificativul „matur cu eminență”, alături de Vasile Bichigean. Dintre cei 5 copii din căsătoria cu Otilia (n. Boteanu) amintim numai pe Pr. Ioan Bulbuc (1915 1997), succesorul său în Mintiu, și pe Dr. Traian Bulbuc (1923 1994), absolvent al Facultății de Medicină a Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj Sibiu (1941 1945), medic primar, șeful Secției Interne a Spitalului Județean Bistrița Năsăud (1966 1990).
Mai departe, Pompei Boca trece numele de familie Bulbuc dincolo de granițele ținutului nostru și l amintește în Țara Făgărașului, ca fiind purtat de mici nobili sau oameni liberi de aici. Întâi, apelează la lucrarea istorică a Acad. David Prodan, Urbariile Țării Făgărașului, Vol. I, II; București, 1970, 1976. Astfel, în satul Beșimbac (Olteț/Viștea, Brașov) un Sandor Bulbuk apare înregistrat în anul 1632 (cu 2 vaci, 4 oi și 2 porci) și în anul 1639 (cu 1 fiu peste 18 ani; 3 vaci, 2 boi, 1 cal, 6 oi și 6 porci) – I, pag. 226, 665; în satul Sâmbăta de Sus (Voila, Brașov) sunt consemnate, tot la 1632, familiile Bucșan Bulbuk (cu 1 cal, 2 vaci, 3 capre și 2 porci); HalmaghiBulbuk (cu 1 fiu; 2 vaci și 2 porci); Dimitrie Bulbuk (cu 2 fii; 1 cal, 2 vaci, 3 oi și 4 porci) – I, pag. 303. Apoi, extrage informații din lucrarea lui Ioan Cav. de Pușcariu, Date istorice privitoare la familiile nobile române, P. I, II; Sibiu 1892, 1895, noi amintind aici doar câteva. Andrei și Salamon Bulbuk sunt nobili de Lisa și Sâmbăta de Sus (Brașov), titluri acordate de principele transilvănean Mihail Apafi I (1661 1690) la Sighișoara, în 29 ianuarie 1663, având însemnele: un scut ceruleu (substanță minerală albastră), în fundal un bărbat îmbrăcat în haină roșie, în mâna dreaptă ține sabia, iar în stânga, o cunună de lauri. Un alt Boier Bulbuk din Sâmbăta de Sus (în anul 1663 erau 43 de pater familias cu acest nume), care primise armele, era nobilitat de același principe cu simbolul: pe scut un cavalerist (equite) pe cal alb ținând paloșul înfipt într un cap de turc – I, pag. 110, 174. Este ciudat acest simbol, căci „slăbănogul” Mihail Apafi I fusese impus ca principe calvin al Transilvaniei tocmai de turci. Ca să fie atrași la calvinism, nobilii românii și copiii lor trebuiau să aibă școli, ceea ce în Țara Făgărașului s a realizat datorită Susanei Lorántffy, văduva altui principe calvin, Gheorghe Rákóczi I (1630 1648), care deschide o școală românească la 4 aprilie 1657. Alte școli prozelite de acest gen au existat în Transilvania și Banat, în schimbul privilegiului scăpării de iobăgie românii fiind dispuși să renunțe la... limba slavonă.
Bulbuk de Hidas (Podeni/Moldovenești, Cluj) este numele celor 10 pater familiasnobilitați tot de Mihail Apafi I în anul 1668, recunoscuți și de împărăteasa Maria Tereza (1740 1748 1780) la 1762, căci au primit armele de bunăvoie ca grăniceri de cavalerie (dragoni, drabanți) și astfel au devenit liberi, scutiți de sarcinile iobăgești, privilegiați ca „apărători ai patriei”. Au intrat în așa numita oaste princiară, recrutată de pe domeniile fiscale de sub stăpânirea principelui – I, pag. 57. Mai este menționat un preot Ioan în Mintiul Român (Oláh Némethi) și un Zaharia în Gherla (SzamosUjvár) – II, pag. 49.
Numele de familie Bulbuc este curat românesc, afirmă Pompei Boca, și poate proveni și de la numele satului Bulbuc (Ceru Băcăinți, Alba), situat în zona dealurilor dintre râurile Mureș și Ampoi; un sat Bulbuceni se găsește în Jud, Gorj (Căpreni). Din perspectiva etimologiei populare, mai poate deriva de la bulbucul de munte, cum am văzut, sau de la bulbuc = bășică de apă („plouă cu bulbuci”), de spumă, de aluat când dospește, ca formă de poreclă. În sfârșit, nu este exclusă nici originea armeană a numelui, cum susține Prot. Ioan Bulbuc, armeni colonizați la Gherla și împrejurimi, în sec. XVIII.
Sub aspectul vechimii, numele de familie Bulbuc datează din prima jumătate a secolului XVII, desemnând români de condiție liberă, care s au remarcat prin virtuți preoțești și militare, în al doilea caz stând mărturie însemnele heraldice precizate. Roirea acestui nume în Țara Făgărașului sau Țara Oltului a fost posibilă, atractivă, și datorită faptului că în aceste ținuturi „aflate multă vreme sub protecția voievozilor Munteniei” viața era mai îngăduitoare.

Bibliografie
1. Ștefan Buzilă, Autobiografia preotului Ioan Chita din Mintiu și genealogia familiei sale, „Arhiva Someșană”, Nr. 26, Năsăud 1939, pag. 63-68.
2. Gavril Bichigean, Slujitorii altarului bisericii române din Năsăud, Biblioteca „Din granița năsăudeană”, Nr. 6, Tip. G. Matheiu, Bistrița (1936), pag. 73-74.
3. Reportulualu XV-lea despre Gimnasiulusuperioru gr.-cat. Romanescu din Năsăud pre anuluscolasticu 1883/84, Gherla 1884, pag. 63-64.
4. Raportul al XXXV-lea despre Gimnasiul superior fundațional din Năsăud pentru anul școlastic 1897/98, Bistrița 1898, pag. 90-91.
5. David Prodan, Iobăgia în Transilvania în secolul al XVII-lea, Vol. I, Supușii, Edit. Științifică și Enciclopedică, București 1986, pag. 537-539.

Prof. univ. em. dr. Ironim MARȚIAN,
Societatea cultural științifică „Virtus Romana Rediviva” din Cluj Napoca