Cheţiu – un sat cu oameni simpli la vorbă, dar generoşi cu inima

Duminica şi în sărbători, credincioşii din Cheţiu vin la biserică să ia merinde pentru mântuire de la vrednicul preot Istrate Iov. Preotul a ştiut să-i adune nu numai în jurul bisericii ci şi cu prilejul altor momente ale vieţii comunitare. În urmă cu şapte ani (se întâmpla la 4 octombrie 2008), când a avut loc resfinţirea bisericii, am avut plăcuta surpriză să constat că este un sat cimentat, aidoma unei adevărate familii creştine. Un sat al esenţelor pozitive, unde cele 69 de familii împletesc fericit munca cu rugăciunea. La Sfânta Liturghie sunt prezenţi în jur de 100 de credincioşi, şi peste 20 sunt împărtăşiţi. Satul Cheţiu, un sat izolat, poate fi un exemplu pentru spiritul de întrajutorare, o mai veche tradiţie ce se transmite. Dacă un sătean are un necaz, o pagubă, ceilalţi îi sar în ajutor. Prin consilierii bisericii se face coletă şi se ajută cel afectat cu bani, materiale de construcţie, bucate, forţă de muncă, în aşa fel încât greutatea celui năpăstuit să treacă mai uşor. Oamenii din Cheţiu, simpli la vorbă, dar generoşi cu inima, sunt săritori când este vorba de un semen de-al lor.

De 19 ani păstor al sufletelor celor de aici, părintele Iov îi cunoaşte foarte bine şi-i caracterizează simplu: sunt gospodari foarte harnici. Este surprinzător că într-un sat cu 69 de familii, aproape toţi să deţină animale, să aibă tractoare şi utilaje agricole. Există chiar o întrecere, deşi a deţine animale în bătătură (vaci, oi, cai, porci) nu este uşor, mai ales că valorificarea acestora nu le aduce prea mare profit. „O găleată de lapte o dau pe un litru de motorină”, îmi spune Radu Mehelean. „Nu-i plătit laptele, cât trebuie să asudăm până obţinem un litru de lapte”. Dar tot el se lamentează: ce să facem? Are în bătătură 50 de oi, 4 vaci, porci, deţine un tractor şi utilaje agricole. La fel şi Iosif Berceni, cu vreo 40 de oi, 4 vaci, un tractor, la fel şi Iulius Lupşa, cu peste 100 de oi. Şi numărul gospodarilor din Cheţiu ar putea creşte. Îi amintim doar pe Zenoviu Lupşa, Iacob Bătinaş, Viorel Lupşa, Vlăduţ Pop, Viorel Mehelean, Vasile Cutean şi alţii.

Deşi nu este un teren foarte fertil, aici, pe dealurile Cheţiului, nu vezi un petec de pământ pustiu, nelucrat. Culturi cerealiere, cartofi, plante de nutreţ, fâneţe ocupă tot arealul zonei. Nu lipseşte nici pomicultura. Viorel Mehelean se poate mândri cu livada aflată pe rod, care poate concura cu orice plantaţie de meri, peri şi pruni. Şi ca polenizarea să fie completă, apicultura îşi găseşte un câmp prielnic de afirmare. Exemplul lui Petrică Mesaroş este remarcabil.

Satul Cheţiu nu mai arată ca altădată, când noroiul era la el acasă. Au fost asfaltate uliţele, până în câmp, pe rât până sub râpă, către Apatiu, unde-şi au terenurile gospodarii din Cheţiu. Aceştia nu mai înoată prin noroi atunci când trebuie să-şi cultive terenurile. Mai există câteva sute de metri de drum nemodernizat, dar ne asigură primarul Vasile Silaşi, prin fonduri guvernamentale se speră că şi porţiunea respectivă va primi covorul asfaltic. Ca în multe din satele noastre,a ici, la Cheţiu şcoală nu mai există. Din lipsa elevilor, tinerii nu se mai stabilesc aici, cel mai în vârstă – Ioan Pintea, de 92 ani, ori mai tânărul Ioan Lupşa de 86 ani, duc dorul horei ţărăneşti, jocului bărbuncaşilor de odinioară. În sat sunt, totuşi, şase copilaşi, preşcolari, care învaţă două săptămâni pe lună, educatoarea îşi completează norma la Chiochiş. Cămin Cultural nu există, aşa că, în caz de nevoi (nunţi, înmormântări, botezuri, aniversări), se folosesc de cel din Bozieş, de la şosea. De fapt, cei din Cheţiu, împreună cu vecinii din Bozieş, trăiesc ca într-o mare familie. La Cheţiu, viaţa îşi urmează cursul după aceleaşi reguli ancestrale, cu sublinierea că, aşa oameni harnici şi săritori într-ale întrajutorării mai rar găseşti.