COL. (r) LIVIU RUSU (1898-1992), ORIGINAR DUPĂ TATĂ DIN MINTIU

Într-un interviu acordat, la 18 noiembrie 1983, istoricului literar și scriitorului Dr. Teodor Tanco de către Col. Liviu Rusu, ca răspuns la prima întrebare acesta spunea: „Sunt născut în 6 iunie 1898, în Comuna grănicerească Poienele Zăgrii, Județul Bistrița-Năsăud, din părinții Ioan Rusu, paroh gr.-cat. al Comunei Poienile Zăgrii și al Supliciului, și soția sa Maria, născută Zinveliu, fiica preotului Ioan Zinvelin din Comuna Zagra. Tata, originar din Mintiul Român, fiul învățătorului Dumitru Rusu, s-a născut în 1866 și a decedat în 1924; înmormântat în cimitirul Bisericii din Comuna Lușca. Mama s-a născut în 1870 și a decedat în 1911; înmormântată în cimitirul Bisericii din Zagra”.

Atunci, trebuie doar să ștergi de colb Arhiva parohială din Mintiu și să constați că bunicul Dumitru Rusu fusese într-adevăr învățător în Mintiu, în perioada 1866-1883, după care se pensionează.

Din căsătoria bunicului (n. 1837) cu Susana Brășfălean (n. 1847) au rezultat patru copii: Maria (n. 1866), Ioan (n. 1867, inadvertență de un an), Ana (n. 1869) și Dumitru (n. 1878), viitor învățător în Mocod (Morhan), la 1900 familia deținând o avere funciară de peste 22 de iugăre. Înv. Dumitru Rusu descinsese în Mintiu din Corvinești, unde-l avusese ca școlar pe renumitul pedagog Vasile Gr. Borgovan (1850-1923).

Ioan Rusu, tatăl Col. Liviu Rusu, urmase Școala primară confesională din Mintiu (1876-1880) cu tatăl său, apoi Gimnaziul superior greco-catolic românesc din Năsăud (1880-1888), după care trece la Seminarul Teologic Diecezan al Gherlei (1888-1892), fiind ordimet (hirotonit) în anul 1894, după căsătoria cu Maria Zinvelin.

Dintre profesorii gimnaziali năsăudeni ai lui Ioan Rusu, îi amintim pe Ioan Ciocan (director), Dr. Paul Tăure (director substitut), Florian Moțoc, Dr. Artemiu P. Alexi, Macedon Pop, Leon Pavelea, Dr. Ioan Mălai, Octavian Barițiu, Grigore Pletosu, Dr. Constantin Moisil și alții, o suprapunere de profesori vechi și noi, pe unii avându-i și George Coșbuc.

Printre colegi: Simion Mândrescu, Victor Corbul, Dănilă Mălai... La Seminarul Teologic din Gherla (viitoare Academie Teologică) i-a cunoscut sau i-au fost profesori Ștefan Bilțiu, Alexandru Bene, Ioan Georgiu, Eusebiu Cartice (prodirector), Vasile Pordea, Dr. Petru Fabian, Ioan Pop.

Ca „teolog absolut”, Ioan Rusu ajunge preot în Poienile Zăgrii, parohie vacantată prin plecare la Parohia din Zagra a viitorului socru Ioan Zinvelin (1888-1924). De numele său este legată construcția monumentului bisericii actuale din Zagra, în anul 1914.

Rezultă că acesta și ginerele Ioan Rusu au decedat în același an, 1924. Nu înțelegem de ce Pr. Ioan Rusu este înmormântat în Cimitirul Parohiei Lușca, iar soția sa, Maria, în Cimitirul Parohiei Zagra (1911) !? 

Să mai adăugăm că Zagra, Poienile Zăgrii, Alunișul (Găureni) și în plaiul format Compania a XI-a din Regimentul II de graniță năsăudean (1762-1851) și că în anii 1900-1909 cantor bisericesc era Gavril Pop, iar învățători în Poienile Zăgrii sunt succesiv menționați Simeon Pugna și Leon Fetti. Dar ...

Col. Liviu Rusu, potrivit interviului amintit, pășise pragul Școlii elementare în anul 1904, două clase la Șieu-Odorhei și alte două la Nimigea, ambele școli de Stat cu limba de predare maghiară.

Cursurile liceale le parcurge în perioada 1908-1916 la Gimnaziul superior greco-catolic românesc din Beiuș.

Recrutat  și încorporat în Armata Austro-Ungară, după 8 săptămâni de instrucție la Regimentul 63 Infanterie din Bistrița, este trimis la Școlile militare de ofițeri din Alba Iulia și Debrețin, unde obține bune rezultate, înaintat fiind astfel la gradul de caporal. În anul 1917 va fi trimis pe Frontul italian, după lupte crâncene „trăind” înfrângerea de la Isanzo-Piave din partea italienilor, la 14 iunie 1918, după care Austro-Ungaria cere armistițiu. Îmbolnăvit de malarie în Delta Râului Piave, este evacuat la Cluj și apoi la Spitalul Militar din Bistrița, unde se va afla, ca plutonier, în ajunul înființării Gărzii Naționale Române de aici în anul 1918, la început de noiembrie.

Cum se știe, la 4 noiembrie 1918, într-o mare Adunare populară, s-a constituit Senatul Național Român al Comitatului Bistrița-Năsăud, denumire inspirată de Senatul Național Român din Ardeal (Cluj), de unde revede clar falia dintre Arad și Cluj în privința mișcării naționale pentru pregătirea Unirii Istorice, fapt care ar fi condus la dezbinarea românilor datorită orgoliilor unor Dr. Amos Frâncu și Dr. Emil Hațieganu. Norocul a fost că intervenția Consiliului Național Român Central de la Arad a limitat activitatea acelui Senat doar la Comitatul Cojocna cu reședința la Cluj.

Revenind, în Senatul Național Român al Comitatului Bistrița-Năsăud au fost aleși atunci: memorandistul Dr. Gavril Tripon (președinte), iar membri Dr. Vasile Pahone, Dr. Leon Scridon Sr., Prot. gr.- cat. Dionisie Vaida,  Past. ort. Grigore Pletosu, Dr. Alexandru Pop și secretari (notari) Dr. Victor Moldovan, Emil A. Chiffa, Dr. Ioan Lazăr, Pr. Ioan Petringel și cont. Aurel Belteag, casier Ioan Corbu.

S-a constituit și Garda Națională Română a Comitatului Bistrița-Năsăud: Dr. George Triff (comandant), apoi membri Lt. Grigore Bălan, Lt. Cornel Ordare, Lt. tehnic Emil Mănăstireanu, Lt. dr. Emil Rebreanu ( a nu se confunda cu eroul), Lt. Alexandru Tarța, Slt. dr. Victor Man, Stagiar (am văzut, Plutonier) Liviu Rusu, Slt. George Tabără și alții. Interesant este că nici unul dintre aceștia n-au reprezentat Garda Națională Română a Comitatului Bistrița-Năsăud la Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918, ci Cpt. Nicolae Anton (Bistrița) și Plt. Vasile Marțian (Mintiu).

La 10 noiembrie 1918 se constituise și Garda Națională Română de pe Valea Bârgăului, în fruntea ei ca și comandant găsindu-se Matei Șinlincan (Mintiu). Despre Liviu Rusu ca membru al Gărzii Naționale Române a scris prima oară gazeta „Zorile” din 15 octombrie 1918, publicație încă neidentificată, și „Glasul Vremei”, organ național apărut la Bistrița în număr unic, la 7 noiembrie 1918.

Era prea tânăr Col. Liviu Rusu ca să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia în calitate de „membru de drept” sau „delegat”; și-atunci, a participat „în delegația de țărani  din satul meu (Poienile Zăgrii, n.n.) la Alba Iulia să facem Unirea cea Mare”, după propria-i mărturisire. S-au urcat în tren în acea zi istorică, în marea de drapele românești-tricolore și printre necontenitele ovații, precum „Vrem Unirea cu Țara-Mamă!” și „Trăiască România Mare!”, viitorul Col. Liviu Rusu i-a distins „pe viu” pe Ep. dr. Iuliu Hossu, pe unii oameni politici ca Iuliu Maniu, Șt. Cicio-Pop, Vasile Goldiș și alții, și-i amintește pe colaboratorii căci ca militar: Octavia Sălvan, devenit profesor la Școala Normală de învățători din Năsăud, viitorul general-erou Grigore Bălan, ... îi trece prin minte chipul martirului de la Ghimeș - Făget (14 mai 1918), Emil Rebreanu, pe care-l cunoscuse personal.

La 4 februarie este mobilizat ca sublocotenent în Regimentul 84 Infanterie din Bistrița, component al Diviziei 16-a a Comandamentului General Teritorial de la Sibiu – în frunte cu G-ral Ioan Boeriu, iar la 1 iulie 1919 va fi primit ca activ în Armata Română, aducându-și aportul la reorganizarea ei și la ridicarea moralului de pregătire militară în condițiile înfăptuirii României Mari, principala misiune fiind de a întări frontiera vestică a României, parcă dintr-o povestire.

Într-adevăr, în anul 1940 Liviu Rusu trăiește și reversul medaliei: România este „ciuntită” teritorial în trei locuri; 1. 26 iunie 1940, „nota ultimativă” a Guvernului sovietic adresată României, prin care Basarabia și Bucovina de Nord intrau în componența URSS, ca un resentiment față de Puterile Aliate și xx, care au trecut „peste” SUA, căci aceștia nu recunosc Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920, iar Japonia nu ratificase tratatul; 2. 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena  Transilvania de Nord-Vest este cedată Ungariei horthyste, ca o consecință a Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.

Două tratate au fost încălcate, anume Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920 și Tratatul cu Austria de la Saint-Germain en Laje din 10 septembrie 1919, pe baza căruia Bucovina întreagă revenea României, în conformitate cu Moțiunea Congresului General al Bucovinei de la Cernăuți, din 28 noiembrie 1918; 3.  7 septembrie 1940, Tratatul de frontieră româno-bulgar de la Craiova, pe baza căruia Cadrilaterul era cedat Bulgariei, contrar Tratatului de Pau între Puterile Aliate și xx și Bulgaria de la Neuilly sur Seine din 27 noiembrie 1919, care statornicea granița României cu Bulgaria  „astfel nu exista la 1 august 1914”. 

În zilele fierbinți ale Dictatului de la Viena, Col. Liviu Rusu se afla în Garnizoana Bistrița, comandant al Părții sedentare a Regimentului 1 Grăniceri, deținând gradul de maior, Partea operativă până la Ploiești. Partea sedentară cuprinde tot ce trecea peste necesarul Părții operative (excedentul de ofițeri și trupă, depozite); la 1 septembrie 1940  primește misiunea să părăsească Garnizoana Bistrița, cu destinația Sibiu. La 21-23 ianuarie 1941, ca și comandant al Btalionului II din Regimentul I Vânători, participă direct la lichidarea „rebeliunii legionare”, în urma căreia Ion Antonescu rămâne singur la putere.

După intrarea României în Războiul II Mondial, la 22 iunie 1941, cu același batalion ia parte la eliberarea Basarabiei, ajungând până la Odesa (4 august-16 octombrie 1941), de la 3 septembrie este rănit și evacuat apoi la Comandamentul Corpului 6 Armată Teritorial de la Sibiu, unde, la 20 martie 1943, este avansat la gradul de locotenent-colonel.

În 24 iulie 1944, ca mobilizat, va fi trecut la Armata de Operațiuni Ardeal, la Statul Major  al Comandamentului General, din anul 1945 activând în cadrul Cercului Militar Teritorial al Județului Năsăud, disponibilizat fiind la 14 august1946¸ iar în 28 iulie 1947 este avansat la gradul de colonel (în Rezervă) și pensionat.

De-a lungul carierei sale, Col. Liviu Rusu a fost decorat cu ordine și medalii, dintre care Coroana României în grad de Cavaler (1920); Coroana României în grad de Ofițer (1936); Ordinul „Mihai Viteazul” (1941), iar mai târziu, ca Veteran al celor două Războaie Mondiale, Steaua Republicii Socialiste România (1978) și altele.

Dar, cea mai vie recunoștință i-au adus-o comuniștii de după 6 martie 1945, când l-au condamnat la un an de „muncă forțată pentru reeducare” la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Penitenciarul Gateș (11 februarie 1952-13 februarie 1953), insinuându-i-se  vina că n-a știut răspunde la întrebările Securității: „câți ruși ai omorât?”, „de ce nu ai refuzat executarea ordinelor potrivnice ideilor socialiste?” 

Calvarul acestui fragment din viața Col. Liviu Rusu  este descris în Memorii personale (1987) și preluat de către Viorel Rus abia în anul 2005, consemnat mai întâi în gazeta literară bistrițeană „Viața” (1990), în timp ce Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Bistrița-Năsăud s-a învrednicit să-i dedice o carte cu prilejul Centenarului Unirii Istorice, intitulată „Din amintirile unui participant la Marea Unire – Col. Liviu Rusu  (1898-1992)”, Edit. Mega, Cluj-Napoca 2018 (167 pag.), îngrijită de Col. (r.) Ioan Cordovan, Col. (r.) Vasile Măgenușan, Prof. Gavrilă Rus, Ec. Gheorghe Șanta și Cercet. șt. dr. Dan Lucian Vaida; lansarea a avut loc la 6 iunie 2019, în Poienile Zăgrii, ocazionată de dezvelirea bustului Col. Liviu Rusu; în felul acesta, a „rămas” singur în localitatea de origine, căci Tata „odihnește” la Lușca, iar Mama, la Zagra.

Este meritul publicației „Ecoul” din Bistrița, ce l-a „depistat” în 25 septembrie 1978 și 29 octombrie 1983, căci Col. Liviu Rusu se ghida după zicerea: „Așa-i viața omului, când e copil învață să vorbească, iar când îi matur învață, trebuie să învețe, să tacă!”.

Își doarme somnul de veci în Cimitirul Central din Bistrița, unde trecuse în neființă la 4 martie 1992.

Bibliografie

1. Teodor Tanco, „Am fost cu delegația de țărani din satul meu la Alba

Iulia să facem Unirea cea Mare...” (Interviu), „Virtus Romena Rediviva”,

Vol. VI, (Memoria viitorului), Bistrița, 1987, pag. 207-219.

2. Viorel Rus, Rezistența anticomunistă în Județul Bistrița-Năsăud (1945-1989),

Edit. Ioan Cutova, Bistrița, 2005, pag. 363-367; 436.

3. Eugen Gheorghe, Ziua Eroilor, sărbătorită la Poienile Zăgrii. A fost dezvelit

bustul Col. Liviu Rusu. 6 iunie 2019, Timponline.

4. Coord. Cecilia Cârja, Marcela Sălăgean, România după „Marele Război”.

Provocări politico-diplomatice, 1919-1920, Edit. Mega, Cluj-Napoca, pag.

54 passim.

5.   Dumitru Preda, Vasile Alexandru, Costică Prodan, În apărarea României Mari.

     Campania Armatei Române din 1918-1919, Edit. Enciclopedică, București,

     1994, pag. 150-157.

6.   Șematismul Diecezei Gherla, de rit greco-catolic, pe anul 1900, Tip. Diecezană,

      Gherla, 1900, pag. 118; 337.

7. Mircea Prahase, Periplu istorico-toponimic: Valea Zăgrii, Complexul Muzeal

Bistrița-Năsăud, Edit. Supergraph, Cluj-Napoca 2003, pag. 185-196.

8. Gavrilă Rus, Eroii nu mor niciodată. Cuvinte nerostite despre Col. Liviu Rusu,

6 octombrie 2019, Internat.

Prof. univ. em. dr. Ironim MARȚIAN,

Societatea cultural‑științifică „Virtus Romana Rediviva” din Cluj‑Napoca