Părintele Vasile Beni: Dacă ar fi să găsim un cuvânt care descrie întreaga viață a omului, acel cuvânt ar fi: căutare

        ”Doamne, multe caut  în viața aceasta. Dar mai presus de toate Te rog ajută-mă să te caut pe Tine. Nu mă lăsa să rătăcesc departe de Tine, căci numai în Tine sufletul meu găsește pace, lumină și mântuire”

                     Dragii și bunii noștri credincioși!

         Dacă privim cu atenție în jurul nostru, dar și la propria persoană, am putea spune că fiecare dintre noi suntem într-o continuă căutare. Omul este un căutător din clipa în care se naște și până în clipa în care închide ochii pentru această lume.

       Pruncul caută sânul mamei. Când îi este foame, când îi este frică, când plânge, el caută locul unde se simte în siguranță. Copilul caută mâna tatălui când trece printr-un loc periculos. Elevul caută cunoașterea. Tânărul caută iubirea. Soțul și soția caută fericirea în familie. Părinții caută binele copiilor lor. Bolnavul caută vindecarea. Săracul caută pâinea. Cel singur caută o inimă care să-l înțeleagă. Bătrânul caută liniștea și o mână care să-i șteargă lacrimile. Toți căutăm ceva.

Dar întrebarea este: ce căutăm cu adevărat? Mulți oameni caută fericirea în avere și după ce o dobândesc descoperă că sufletul lor este tot gol. Alții caută puterea și când ajung sus constată că nu au pace. Alții caută plăcerea și descoperă că bucuriile lumii sunt scurte ca o scânteie. Este ca și cum Dumnezeu ar fi pus în inima omului un gol pe care nimic din lumea aceasta nu-l poate umple. Fericitul Augustin spunea: „Neliniștită este inima noastră până se va odihni în Tine, Doamne”. De aceea omul caută mereu. Uneori fără să știe că, de fapt, Îl caută pe Dumnezeu. Caută iubirea, pentru că Dumnezeu este iubire.

Un copil s-a pierdut într-un magazin foarte mare. În jurul lui erau sute de oameni, jucării colorate, dulciuri și lumini. Dar copilul plângea. Un om bun i-a cumpărat o jucărie. Altul i-a dat o ciocolată. Altul a încercat să-l distreze. Dar copilul continua să plângă. De ce? Pentru că nu căuta jucării. Nu căuta dulciuri. Nu căuta distracție. El căuta un singur lucru: Pe mama lui. Când mama l-a găsit și l-a luat în brațe, toate lacrimile s-au oprit.

      Și am putea spune că ceasta este povestea sufletului omenesc. Lumea ne oferă multe: bani, confort, distracții, succes, faimă. Dar sufletul continuă să plângă. Pentru că nu acestea sunt ceea ce caută. În adâncul lui, sufletul Îl caută pe Dumnezeu.

         În Evanghelia de astăzi, Mântuitorul ne vorbește despre grijile care ne apasă. Și cine dintre noi nu are griji? O mamă se gândește la copilul ei. Un tată se gândește la ziua de mâine. Un bătrân se gândește la singurătatea lui. Un bolnav se gândește la suferința lui. Toți avem poveri. Dar Hristos ne spune: „Nu vă îngrijiți”. Nu înseamnă să nu muncim. Nu înseamnă să fim nepăsători. Înseamnă să nu purtăm singuri poverile pe care Dumnezeu vrea să le poarte împreună cu noi.

Se spune că un bătrân mergea pe drum cu un sac foarte greu în spate. Un căruțaș milostiv l-a văzut și l-a urcat în căruță. După câteva minute, a observat că bătrânul stătea tot cu sacul în spate.

— Moșule, de ce nu lași sacul jos? Bătrânul a răspuns:

— Mi-a fost rușine. Destul că mă duci pe mine, nu vreau să-ți mai încarc și căruța cu sacul. Ce răspuns ciudat! Dar nu facem și noi la fel? Îi cerem lui Dumnezeu ajutorul, dar nu-I dăm grijile noastre. Venim la biserică, ne rugăm, aprindem lumânări, dar continuăm să purtăm singuri sacul fricilor noastre. Iar Dumnezeu ne spune: „Lasă-l jos! Dă-Mi-l Mie!”

Există un moment în viață când omul înțelege că a căutat multe. A căutat bani. A căutat aprecierea oamenilor. A căutat plăceri. A căutat putere. A căutat siguranță. Dar sufletul lui încă este flămând. Atunci începe adevărata căutare. Căutarea lui Dumnezeu. Fericit este omul care ajunge la această descoperire înainte de sfârșitul vieții. Fericit este omul care înțelege că Dumnezeu nu este doar o parte a vieții lui, ci sensul vieții lui.

  Înainte ca omul să-L caute pe Dumnezeu, Dumnezeu îl caută pe om. Noi vorbim astăzi despre faptul că omul Îl caută pe Dumnezeu.  Caută iubirea, pentru că Dumnezeu este iubire. Caută adevărul, pentru că Dumnezeu este adevărul. Caută frumusețea, pentru că Dumnezeu este frumusețea desăvârșită. Caută pacea, pentru că Dumnezeu este pacea sufletului. Dar adevărul este că înainte să-L căutăm noi pe El, El ne caută pe noi. Ne caută când păcătuim. Ne caută când plângem. Ne caută când cădem. Ne caută când ne îndepărtăm. Ne caută când credem că suntem singuri. Ca păstorul după oaia pierdută. Ca tatăl după fiul risipitor. Ca mama care nu încetează niciodată să-și caute copilul. Aceasta este iubirea lui Dumnezeu.

     De aceea, la sfârșitul acestor gânduri, fiecare dintre noi să se întrebe: Ce caut eu astăzi? Caut doar cele care trec? Sau caut ceea ce rămâne veșnic? Caut lumea? Sau caut Împărăția lui Dumnezeu? Pentru că toate lucrurile acestei lumi se vor sfârși într-o zi. Frumusețea trece.

Tinerețea trece. Bogăția rămâne altora. Slava lumii se stinge. Dar Dumnezeu rămâne. Iar cine L-a găsit pe Dumnezeu a găsit comoara care nu se pierde niciodată. Să-I spunem și noi astăzi din toată inima:

„Doamne, multe am căutat în viața aceasta. Dar mai presus de toate Te caut pe Tine. Nu mă lăsa să rătăcesc departe de Tine, căci numai în Tine sufletul meu găsește pace, lumină și mântuire”.

Vă doresc să fiți binecuvântați, să nu uităm ca sus să avem inimile, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți. Amin!

Pr. Vasile Beni