Părintele Vasile Beni: Dumnezeu nu caută oameni fără trecut, ci oameni care vor să aibă viitor

Dragii și bunii noștri credincioși! Hristos a Înviat!

     Evanghelia de astăzi ne poartă cu gândul imaginar la fântâna lui Iacov, unde Mântuitorul Hristos Se întâlnește cu o femeie samarineancă. La prima vedere pare o întâlnire obișnuită: un om însetat cere apă. Dar în realitate este întâlnirea dintre Dumnezeu și sufletul omenesc însetat de adevăr.

       Hristos spune femeii: „Dă-Mi să beau”. Ce cuvinte minunate! Dumnezeu, Care a făcut izvoarele și mările, cere apă de la om. Creatorul cere de la creatură. Cel ce satură universul Se arată însetat. Dar nu era vorba despre apa din fântână. Hristos însetează după sufletul omului. Însetează după întoarcerea noastră. Însetează după iubirea noastră.

   Dumnezeu caută pe omul căzut. Samarineanca era o femeie cu viață grea, cu multe păcate, cu multă durere ascunsă. Și totuși Hristos nu o evită. Nu o mustră de la început. Nu o rușinează. Ci intră în dialog cu ea. Așa lucrează Dumnezeu și cu noi: Nu vine întâi cu osânda, ci vine cu chemarea. Nu vine întâi cu pedeapsa, ci vine cu iubirea. De multe ori omul spune: Sunt prea păcătos, sunt prea departe, nu mai am cum să mă schimb. Dar Evanghelia de astăzi ne arată că nu există om pe care Hristos să nu-l poată ridica.

   Sufletul omenesc este însetat de Dumnezeu. Femeia venise după apă obișnuită. Dar Hristos îi vorbește despre o altă apă: „Apa cea vie” Aceasta este harul Duhului Sfânt. Aceasta este pacea pe care lumea nu o poate da. Aceasta este bucuria care nu depinde de împrejurări. Aceasta este viața în Hristos.

Pentru că omul poate avea bani, succes, plăceri, faimă —
și totuși să rămână gol pe dinăuntru. Pentru că sufletul nu se hrănește cu lucrurile lumii. Sufletul a fost creat pentru Dumnezeu. De aceea atâția oameni aleargă din lucru în lucru, din dorință în dorință, din plăcere în plăcere, și totuși rămân neîmpliniți. Pentru că însetarea sufletului nu se stinge decât la izvorul lui Hristos.

       Adevărata închinare este cu inima. Samarineanca întreabă unde trebuie să se închine oamenii lui Dumnezeu. Iar Hristos răspunde: „Adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr”. Nu este de ajuns să fim doar prezenți trupește în biserică. Nu este de ajuns să aprindem o lumânare. Nu este de ajuns să rostim rugăciuni cu buzele. Dumnezeu vrea inima.

Poți sta în biserică și mintea să fie departe. Poți rosti rugăciuni și sufletul să fie rece. Poți părea credincios în exterior și să fii gol înăuntru. Adevărata credință începe când omul Îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate.

        Cine se întâlnește cu Hristos devine apostol. După această întâlnire, samarineanca își lasă găleata și fuge în cetate spunând: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus toate câte am făcut!” Observați? Femeia care venise singură și rușinată la fântână pleacă plină de curaj și devine vestitoare a lui Hristos. Așa se întâmplă cu orice suflet care se întâlnește cu Dumnezeu:
nu mai poate rămâne la fel. Cine L-a gustat cu adevărat pe Hristos: vorbește altfel, iubește altfel, trăiește altfel.

       Într-o pildă se spune că un om rătăcit în largul mării era chinuit de sete. În jurul lui era apă pretutindeni. Disperat, a început să bea din apa mării. Dar cu cât bea mai mult, cu atât setea îi creștea mai tare. De ce? Pentru că apa mării nu stinge setea — o mărește. Așa este și omul care încearcă să-și umple sufletul fără Dumnezeu. Bea din plăceri  și însetează iar. Bea din avere și vrea mai mult. Bea din slavă  și rămâne gol. Bea din păcat și sufletul i se usucă.

       Fiecare dintre noi este, într-un fel, samarineanca de la fântână. Și noi venim cu vasele noastre goale: cu oboseala noastră, cu păcatele noastre, cu rănile noastre, cu setea noastră de sens.

      Iar Hristos ne așteaptă și astăzi la fântâna Bisericii și ne spune: „Dă-Mi inima ta și Eu îți voi da apă vie”. Să-I deschidem sufletul. Să-L lăsăm să ne vindece. Să-L lăsăm să ne umple de har. Și atunci vom înțelege și noi că nimic din lumea aceasta nu poate sătura sufletul, decât numai Hristos, Izvorul Vieții. Amin.      

Pr. Vasile Beni