Pr. Vasile Beni: Popas duhovnicesc la fântâna lui Iacov. Un dialog cu Viață despre viață

Textul Evangheliei la Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) „În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veşnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii (Ioan 4, 5-42).

           Dragii noștri credincioși!

Hristos a Înviat!

        Ne aflăm în această perioadă a anului bisericesc când la strană se cântă din Penticostar, iar de pe amvoane se tâlcuiesc Evanghelii în care se cuprind întâlniri cu Dumnezeu şi mărturisiri despre Hristos cel înviat, atât în lume, cât şi în sufletul fiecăruia.

         Este foarte important să reflectăm asupra mărturisirii slăbănogului de la Vitezda (Textul Evangheliei îl întâlnim în duminica a patra după Paști), care merge în Templu, şi a mărturisirii femeii samarinence, care merge în cetate. Unul se vindecă şi mărturiseşte pe Hristos între iudei, femeia se vindecă şi mărturiseşte pe Hristos în cetatea Sihar, între neamuri. Această mărturisire devine model de mărturisire pentru noi, iar mărturisirea centrală a noastră se referă la Hristos, viaţa lumii, la împlinirea celor materiale prin cele veşnice şi vindecarea celor create prin cele necreate.

       Convorbirea Mântuitorului Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov din Sihar este o convorbire cu Viaţa despre viaţă şi la acest dialog suntem chemaţi să fim parte.

       Femeia aceasta a venit la fântână după apa pământească, trecătoare, şi s-a întâlnit cu Apa cea vie, netrecătoare, cu Hristos, a căutat ceva pământesc şi s-a întâlnit cu cerul.

          Iisus Hristos Se descoperă înaintea femeii ca fiind Apa cea vie, aşa cum altă dată S-a descoperit înaintea iudeilor ca fiind ­Pâinea cea vie, Pâinea care S-a pogorât din cer. Cel ce va bea din apa acesta nu va înseta, ci va avea viaţă veşnică, după cum cel care va mânca din Pâinea Hristos nu va flămânzi, ci va avea viaţă veşnică.

     Observăm cum elementele esenţiale ale vieţii, pâinea şi apa, pot fi vii! Pentru că sunt asimilate lui Hristos „Cel ce mănâncă şi bea din Mine va trăi prin Mine”.

       Evanghelia de astăzi, plecând de la cele materiale şi trecătoare, ne vorbeşte despre cele veşnice şi netrecătoare, ne vorbeşte despre Cine este viaţa lumii, împlinirea lumii şi a istoriei.

      Omul este ceea ce mănâncă. Dacă mâncarea sa se rezumă doar la cele trecătoare, va fi doar trecător, muritor. Dacă însă mâncarea sa va fi şi din cele netrecătoare, va moşteni viaţa veşnică prin puterea lui Hristos.

       Lumea este un dar făcut omului ca semn al iubirii lui Dumnezeu, iar Hristos este darul lui Dumnezeu aşezat peste darul lumii făcut omului, pentru ca lumea să aibă viaţa veşnică. De aceea, Hristos îi spune femeii: „Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie”.

        Pentru viaţa noastră creştină rămân două întrebări esenţiale la care trebuie să  răspundem: Unde ne putem împărtăşi din apa cea vie? Şi cum vom putea primi apa cea vie? În fiecare Liturghie, în bi­serică, preotul ne cheamă: „Luaţi, mâncaţi…”, „Beţi dintre acesta toţi…”, „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Aici sunt apa cea vie, viaţa în cadrele creaţiei, exigenţele şi posibilitatea de participare la ea.

        La fel ca femeia samarineancă, să mergem şi noi în cetatea şi în lumea noastră şi să mărturisim că am întâlnit pe Hristos la fântâna lui Iacov, aici, în Biserică, unde ne-a descoperit viaţa noastră şi împlinirea trecutului în prezent, dar şi drumul spre adâncurile înţelegătoare ale sensurilor lumii ca scară spre cer prin vindecarea ce izvorăşte din El. Amin.

Pr. Vasile Beni