Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, „TRANSILVANIA INTERBELICĂ - tradiție și înnoire”, Ed. Școala Ardeleană, 2026

Pe cât de elegantă este ținuta editorială a acestei  noi apariții, făcând cinste Editurii, pe atât și chiar mai reconfortant intelectual este conținutul lucrării, cu un regal de informație multiformă, dedicat afectuos ”Bistriței și bistrițenilor”.

          Medicul și Profesorul universitar Mircea Gelu Buta este un excelent narator. Volumul extrem de mare de informații pe care-l deține, îi permite să aleagă totdeauna elementele de     interes maxim pentru interlocutor. Îl asculți narând ca pe A. Xenopol sau Odobescu, iar dacă scrie, nu te înduri să lași cartea din mână.

          Palmaresul intelectual al distinsului autor bistrițean este impresionant: studii universitare și doctorale, specializări în străinătate pentru pediatrie, nursing, bioetică și management, peste 100 de  lucrări de specialitate și beletristică, director al Grupului Școlar Sanitar și Manager al Spitalului Județean, scriitor și memorialist de excepție, inițiatorul celebrelor Seminarii de bioetică creștină găzduite la Bistrița, colaborări valoroase la publicații literare  și teologice etc., cât pentru două vieți

           După retragerea de pe câmpurile de bătălie profesionale, devine cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității BB pentru catedra de bioetică creștină și ulterior, 2009, profesor asociat la Universitatea Tehnică clujeană (pentru secția de inginerie medicală).

          Structura lucrării „Transilvania interbelică-tradiție și înnoire” -ultima dumisale apariție editorială- este exemplară, oferind o imagine cvasicompletă a unui segment de istorie asupra căruia discuțiile și controversele nu au încetat   nici până astăzi. 

                   Simpla enumerare a capitolelor constituente devine incitantă pentru informațiile ce le-ar conține, într-o atractivitate mereu sporită, ceea ce este un semn cert al unui autor de mare valoare, din care vom și cita masiv:

                   -Un preambul: Cuvânt către cititori,

          -Amurgul Imperiului,

          -Speranțele începutului,

          -Lupta pentru dominarea spațiului comunitar,

           -Igienă socială și eugenism în Translivania,

          -Atitudini politice și social-culturale ale românilor și sașilor din Ardealul de Nord,

          -Sașii bistrițeni în timpul ocupației hortyste(1940-1944),

          -Orașul Bistrița în timpul administrației militare sovietice.

          Într-un consistent preambul, „Cuvânt către cititori”, medicul și profeorul universitar bistrițenn face câteva incursiuni în secolul al XIX=lea și începutul celui următor, XX, consemnând că „până la Revoluțiile europene de la 1848, nu exista decât subteran o conștiință a ceea ce sunt elementele identitare și de conștiință națională manifeste,” a etnilor din creuzetul transilvan.

          Curând, mai precis la 1848, stafia libertății va răscoli masele monarhiei habsburgic și apoi celei dual Austro-Ungare (post 1867).

                   Datele recensământului din 1910, arătau că în Transilvania existau 5 milioane, 225.618 de locuitori, „din care 53% erau români, 31% maghiari, 10,7% germani,, retul de procente aparținând altor etnii: evrei, armeni, slovaci,romi ș.a.”.

          După ce deputatul român Alexandru Vaida-Voievod a cerut la 14 oct. 1918, în Parlamentul  ungar dreptul românilor la autodeterminare (în baza principiilor wilsoniene), sașii -alt segment etnic important după maghiari, vor realiza că „singura cale pentru apărarea intereselor lor este alipirea la Regatul României”. Aceasta, după ce preconizaseră o autonomie în care să-și prezerve privilegiile feudale.

          „Când Consiliul dirigent al Transilvaniei  a preluat administrarea teritoriului -subliniază domnul MGM, nu s-a urmărit o epurare”, ci colaborarea cu naționalitățile, în baza a ceea ce a cerut Nicolae Iorga: „Să facem încât la Cluj să fie păstrate toate forțele intelectuale: românești, ungurești și germane și evreiești și altele.” 

          S-a văzut aceasta în mod expres „la alegerea  lui Sextil Pușșcariu ca prim-rector al Universității românești din Cluj-Napoca”, știut fiind că  acesta provenea din Cernăuți.

          Cernăuțiul era un fel de „Galilee a neamurilor”, centru de intersectare a drumurilor și intereselor economice și culturale, despre care      autorul cărții, prof. univ. Mircea Gelu Buta spune că „a precedat chiar Los Angelesul, unde nimeni nu avea majoritate”.

          Creionând tabloul de început interbelic, domnia sa consemnează sintetic situația nou creată: „Refuzul inițial al funcționarilor unguri de a depune jurământul de credință față de statul român a complicat puțin lucrurile. Aceștia au mizat pe lipsa de cadre și de competență a noii administrații, însă mobilizarea românilor a fost exemplară., așa încât funcționarea instituțiilor vitale nu a fost compromisă.”

          Celălalt segment etnic, al sașilor,  nu a abamdonat posturile din administrație, dar au încercat să continue a crede că sunt încă stăpâni,  „păstrând administrativ limba germană, să păstreze emblmele feudale și culorile naționale  roșu și albastru, dovedindu-se și după unire șovini încăpățânați.” Reformele din administrație, Reforma agrară, a Învățământului,   au creat nemulțumiri, ceea ce avea să ducă la atitudini extremiste,„mulți aderînd la preluarea ideilor național-socialiste/.../ care au culminat cu înrolările în Waffen SS în timpul ocupației hitleristo-hortiste”.

          Un accemt aparte și de interes pentru noi este evoluția stărilor de lucru de la bistrița și spațiile adiacente îndată după 1 Dec. 1918.          Un episod interesant este cel  din 10 martie 1919, când au fost înlăturate firmele și înscrisurile neromâne din spațiile publice și reacțiile vehemente ale celor ce fuseseră până de curând stăpâni, cu excepția numeluistrăzilor. Acestea vor avea aceeași soartă abi în anul următor, 16 martie 1920.

                   La toate asalturile, prefectul, primarii și autoritățile, au rezistat cu succes (motivând sagace că dacă e vorba de a „deranja” minoritatea sau majoritatea, adică românii, alegerea este clară în noua organizare statală).

          „Sine ira et studio”, distinsul intelectual al municipiului Bistrița aduce în prim-planul atenției procesul alert de modernizare a țării, consemnând realizări cultural-artistice, științifice și tehnice. „A înflorit comerțul, numărul băncilor a crecut vertiginos, s-au construit edificii importante și case particulare.”

          În același an, la 26 mai 1919, maiestățile regale au vizitat Bistrița, gest care a întărit   inimile românilor.

          Accent aparte se  pune pe dezvoltarea învățământului, continuând pe o nouă treaptă și la alte proporții politica lui Spiru Haret, „astfel încât în 1937, existau 2.300.000 de elevi la stat, iar în învățământul particular 141.000. În felul acesta, numărul știutorilor de carte ajumgea în 1940 la 80%”.

Autorul conexează atent evenimentele din spațiul transilvan cu cele din plan național și european, cu deosevire după ascensiunea fascismului și apoi nazismului,.      

          Spirit de o remarcabilăă luciditate, autorul acestei memorabile lucrări nu eludează nici defectele democrației interbelice, nici dificultățile de dezvoltare economică, nici starea reală a maselor largi  și concretizează aceste fresce sociale într-o exprimarie meritorie: strălucirea perioadei interbelice transilvane este doar „în comparație cu perioada (dominației comuniste-n.n.) care i-a urmat”.

          Chiar și pentru bunii cunoscători de istorie națională, informațiile aduse de către autor sunt absolut remarcabile, domnia sa fiind un  colaborator asiduu al Arhivelor municipiului, iar a acestora  la publicația națională „Revista Arhivelor”.

          De mare interes sunt informațiile privind

dezvoltarea învățământului, problema Bisericii „naționale” românești, dificultățile întâmpinate  în procesul statal de „românizare”, situația sașilor și românilor din spațiul nord-transilvan etc.

          Un loc aparte este ocupat de ravagiile teoriilor rasiale, „darwinismului social”, eugenismului și „igienei sociale”, speranțele comunității săsești de a vedea realizate proiectele celui de al III-lea Reich în a transforma Transilvania într-un bastion german pe crestele Carpaților, cu relocarea populației românești, percepută ca inferioară, în Sud.

          Documentarist de înaltă clasă, profesorul universitar și medicul MGM își asezonează lucrarea cu o adevărată colecție de fotografii ale personalităților acestei perioade, protagoniștlor feluritelor teorii sociale, ca și a evenimentelor ce au marcat această perioadă: intrarea cu fast a trupelor hortyste în Bistrița la 9 septembrie, 1940,  tranzitul triumfal al trupelor germane spre pozițiile din Est (prin Năsăud), după succesele din Europa etc.

          Le privim cu interes și curiozitate nemărginită, simțind cum crește în noi un sentiment de imprevizibilitate a desfășurării evenimentelor istorice.

          Percepem subteran cum se crede ființa umană stăpână a cursului evenimentelor, eludând incredibila sa fragilitate.

          Distinsa personalitate bistrițeană MGB, autor al acestei remarcabile lucrări știe să facă din arida istorie cel mai pasional roman, cea mai personală confesiune la care dă impresia indicibilă a fi fost martor ocular, deși n-a fost (fiind născut la 21 aprilie 1952).

          Istoric modern desăvârșit, autorul Mircea Gelu Buta nu este pasional în stilul său ca Bălcescu, ci obiectiv, ca E.P. Thompson, Marc Bloch, Fernand Braudel sau Odobescu la noi, prezentând cu un ochi aparent rece evenimentele în desfășurarea lor, lăsând toate reacțiile posibile în seama lectorului potențial.

          Felicitări pentru medicul și profesorul  universitar bistrițean pentru această remarcabilă realizare, pentru înalta ținută intelectuală, pentru  informația supraabundentă, dar niciodată superfluă.

          Dincolo de  stringența și strategia obiectivității, intuim o imensă dragoste pentru oameni din toate etniile transilvane constituente și cu deosebire „pentru Bistrița și pentru bistrițeni ”, așa cum se confesează domnia sa în afectuoasa dedicație pe  Cartea pe care mi-a dăruit-o.

                                                            Prof. Vasile Găurean