Sărbătoarea de Sânziene – întâlnirea dintre credință, tradiție, natură, dintre cer și pământ

„În noaptea aceea a Sfântului Ion de vară, se schimbă crângul cerului după porunca cea înaltă și soarele începe să deie îndărăt.” (Mihail Sadoveanu, „Nopțile de Sânziene”)

       Astfel descrie Mihail Sadoveanu noaptea sfântă din poiana codrului Paraclis, în opera sa, „Nopțile de Sânziene”.

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub numele de Sânziene sau Drăgaica. Așadar, se poate observa că, privită din unghiuri diferite, sărbătoarea de Sânziene se poate situa atât în sfera mitului, a magiei, a poeziei, dar mai cu seamă în cea a credinței creștine. Sărbătoarea Sânzienelor își are originea într-un cult solar străvechi, numit în unele zone „Cap de vară” sau „Amuțitul cucului”. Se spune că dacă această pasăre, cucul, se oprește din cântat înainte de Sânziene, va fi o vară secetoasă. Trei elemente sunt legate de numele „Sânziene”: unul dintre ele se referă la zânele bune,  harnice în această noapte de 23 spre 24 iunie, al doilea este legat de florile galbene extrem de frumoase, cu atribute magice, iar cel din urmă element vizează chiar sărbătoarea de 24 iunie, numită „Drăgaica”, mai ales în sudul țării.

            Această sărbătoare este sărbătoarea Zânelor numite „San Diana” (Sânziene) sau Iele. Solstițiul de vară este începutul  sărbătorii de Sânzâiene. „Momentul culminant al acestei sărbători al Deei Mater” („San Diana”) e sinonim în credințele precreștine din spațiul daco-roman cu suspendarea timpului în spațiul și clipa solstițiară,.....moment în care se credea că poți sorbi eternitatea și poți intra în contact cu transcendentul.” (Nicolae Feier, „Părinții Neamului Românesc”) Despre noaptea de Sânzâiene se zice că este magică, fiindcă „este vară în cer și pe pământ, este vară în suflete și trupuri, este anotimpul dragostei și al vieții plenare”. Se mai spune că sufletele și lumea celor plecați în veșnicie se unește cu a muritorilor. Ziua de Sânziene este considerată sfântă, neavând voie nimeni să lucreze în această zi, când soarele stă în loc la amiază sau când joacă pe cer

            Etimologia cuvântului „Sânziene” este asociată cu „Sancta Diana”, o zeitate păgână, sărbătoarea fiind la origine una păgână, și iată ce întorsătură au luat lucrurile, devenind peste timp o sărbătoare creștină, ortodoxă, care reprezintă, atât din punct de vedere religios, cât și din punct de vedere mitic, punți de legătură între Legea Vechiului Testament și Legea Iubirii, cea a Noului Testament, respectiv, între sacru și profan, între ceresc și pământesc. Sânzienele marchează astfel solstițiul de vară și dau astfel frâu liber iubirii și fertilității. Fiindcă florii de Sânzâiene i se mai spune „iarba ce alungă diavolii și duhurile necurate”, se agață la fereastră, îndepărtând strigoii de casă și pe toți cei cu gânduri rele. În unele locuri, sărbătoarea este cunoscută și ca „Amuțitul cucului” și „Cap de vară”.

Încă din timpul lui Dimitrie Cantemir, Sânzâienele au fost considerate reprezentări zoomorfe precum și divinități antropomorfe. Ritualurile sărbătorii au fost descries pentru prima data de marele scriitor și cronicar. Potrivit tradiției, se spune că în noaptea de 23 spre 24 se deschid porțile cerului.

            Nichita Stănescu spunea odată: „Nu poți să vezi zâne dacă nu ești zănatic.” Legendele spun că sânzienele, niște fete foarte frumoase ce trăiesc pe câmpii sau prin păduri, se prind în horă și dau puteri magice plantelor.Astfel, acolo unde dansau ele, iarba creștea mai verde, recoltele rodeau mai mult, florile înfloreau mai bogat. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, devin zâne rele, cunoscute în popor cu numele de iele. Ielele sunt descrise ca fiind niște fecioare cu putere mare de seducție și despre care se crede că locuiesc în păduri, în peșteri, pe maluri de ape și apar de obicei noaptea la lumina lunii, dansând în horă, goale și cu părul despletit, iar locul pe care au dansat va rămâne ars ca de foc.

Florile de Sânziene sunt duse la biserică spre a fi sfințite și păstrate, pentru alungarea tuturor relelor sau pentru tratarea bolilor. În medicina populară, precum și în terapiile alternative, sânziana este folosită ca remediu pentru multe afecțiuni, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune că roua căzută pe flori în noaptea de Sânziene vindecă bolile de ochi și de piele.

Noaptea aceasta „se deschid cerurile....Dar probabil că se deschid numai pentru cei care știu cum să le privească....” (Mircea Eliade)