Ioana Hangan: Sânzienele, o sărbătoare pierdută

Mă îndrept pe cărarea de demult şi-mi aduc aminte cum bunica mă lua în ziua de Sânziene să mergem la cules de flori de pe râtul satului. Îmi zicea că de aceea florile îs mai bune de adunat pentru că îşi păstrează magia, iar după aceea îşi pierd din forţă, miros şi savoare.
Până se lua roua de pe flori când soarele începea să îşi arate razele iar păsările cântau printre mesteceni eu şi buna eram trecute de Bistricoara pe cărăruşa ce ducea până-n podul de peste apa Tihei la mătuşa Paraschiva.
Noi umblam desculţe prin iarba udă şi nemâncate, deoarece aşa era primit ca florile culese să fie curate, proaspete si neatinse, să aibă putere sfântă ca să fie de leac, la orice boli de peste an.
Strângeam la sânziene galbene şi albe, cicoare, coada şoricelului, mentă, sunătoare, flori de măr, cimbrişor de câmp şi multe smocuri de săcărea.
Buna Ioana era îmbrăcată tradiţional cu poale albe de cânepă şi cămeşă lungă cu mânecile strânse peste cot, pânzătură neagră-n spate, iar în faţă purta un şurţ de păr subţire cu ajururi de culoare roz cu pene, adus de la capitală de domnul Tini Pavel, artistul de la opera română. Pe cap purta o năframă albă prinsă înapoi şi cu bujori la ureche, mai ceva decât nevestele tinere. Când culegea la sânziene nu grăia, ci cânta şi se ruga cu faţa la răsărit.

FRUNZĂ VERDE SÂNZIANĂ
CÂND S-A DUS BADEA CĂTANĂ
MI-A LĂSAT ŞI MIE-O PEANĂ
PĂNUŢĂ DE SÂNZIANĂ

PANĂ DE DOR PENTRU MINE
SĂ-L AŞTEPT PÂNĂ CE VINE
SĂ-I SCRIU CARTE DUPĂ CARTE
SĂ NU SE CREADĂ DEPARTE

CARTE CU SLOVE MĂRUNTE
SĂ TOT RÂDĂ ŞI SĂ CÂNTE
ŞI CU PUŞCA SĂ SE JOACE
PÂNĂ ÎNAPOI S-O-NTOARCE

PE FRUNZĂ DE SÂNZIANĂ
SĂ NU-I MEARGĂ RĂU CĂTANĂ
SĂ ÎI SCRIU ŞI LA COLONEL
SĂ AIBĂ GRIJĂ DE EL

Florile le culegeam amândouă, iar coroniţele le împleteam singură, că doară eram o băietă fecioară!
Prima coroniţa mi-o puneam pe cap, iar pe celelalte le dădeam la cei din familie, atunci când ne întorceam la Bistriţa Bîrgăului.
Ziua de sânziene ne prindea totuşi la mătuşa în Tiha care ne lua la biserica din sat, unde preotul ne sfinţea florile, coroniţe şi sânziene ce le aşezăm la icoana Sf. Ioan Botezătorul.
Mătuşa Paraschiva ne ospăta de Sânziene din jinars de secare, zamă de găluşcuţe cu jumări, scoverze umplute cu cireşe amare şi lapte acru jântuit, adus de la stână.
Ne dădea lapte în oală de lut şi pentru acasă când până să apună soarele, ne întorceam pe drumul mare că ne aşteptau mama şi tata pe pârlazul din Bistricioara.
Le dăruiam coroniţele de Sânziene şi fiecare ni le aruncam pe cohnea casei ca să ne aflăm sorocul vieţii, norocul şi ursita, după cum cădeau de acolo, pe timpul verii.
Coroana de pe acoperiş ne proteja gospodăria şi mărhăile de pe munte, ne ferea de vrăji şi duhuri rele.
Dacă vreuna din coroniţe cădea mai repede de pe casă, atunci era un semn rău că nu se ştia dacă vreun membru al familiei va ajunge şi alte Sânziene.
Şi celelalte flori sfinţite se prindeau la poartă sub formă de cruce, le puneam la coteţe contra manei şi pentru sporul casei, la ferestre şi pentru sufletul celor din cimitir.

Haideţi feciori şi voi fete
Să-mpletim la Sânziene
Să cântăm şi să-mpletim
Şi la bine să gândim.

Cununa s-o-mpletim
Dorinţa s-o împlinim
Să avem cununi pe casă
Bucuroşi să stăm la masă.

Cum să aibă toate preţ
Pe casă şi pe coteţ
La noroc şi sănătate
La belşug şi bunătate.

Buna şi mama mea strângeau florile de Sânziene şi le uscau pentru ceaiuri de leac fiind vindecătoare pentru anumite boli. Ele având mirosul puternic, sunt apărătoare pentru lanurile de grâu, dând rod bogat holdelor, iar animalelor şi păsărilor să fie sănătoase.
Fetele îşi puneau flori de Sânziene sub pernă pentru a-şi visa ursitul. Iar nevestele tinere se leagă peste mijloc cu brâu de Sânziene, tăvălindu-se prin florile de fân, pentru a avea pruncii sănătoşi.

Cine lucrează la sânziene, nu-i merge bine tot anul şi stârneşte ploi cu vijelie şi grindină, fiindu-i fulgerate animalele de pe munţi. Dar ca să se oprească vremea grea se pot lua câteva fire de Sânziene şi se aruncă în foc pentru ca să se împrăştie tunetul şi trăsnetele. Sânziana poate îndrepta zânele bune şi cele rele, transformându-se în fata fecioară (Sânziana) şi Mama Pădurii (Zgripţuroaica).
În noaptea dinaintea Sânzienelor, aceste zâne umblă peste câmpuri ca să apere plantele şi florile de boli, iar pe oameni de demoni.
Obiceiul la Sărbătoarea Sânzienelor se mai păstrează şi astăzi, pe valea Someşului, la Maieru, unde domnul profesor Sever Ursa iniţia păstrarea tradiţiei prin copiii de la şcoală şi tinerii din sat. Am fost şi eu în câţiva ani cu un grup de scriitori ardeleni la Valea Vinului, unde serile le-am petrecut în jurul Focului de Sânziene.
Focurile-s făcute de feciori şi îl localizează undeva pe câmp, unde fetele trec (sar) peste el.
Dacă reuşesc să treacă de nouă ori prin foc, se zice că vor scăpa de orice grijă, măritându-se în anul acela.
Săritul fetelor peste foc este un ritual de curăţare, făcut în faţa oamenilor din sat care strigă: „Săriţi iute peste jar, să să ţină vaca iar”.
Se aruncă pe foc Florile de Sânziene ce alungă spiritele rele şi malefice.

Haidaţi fete să sărim
Să sărim, să păsărim
Că vin Sânzienele
Să secere holdele

C-a venit vara bogată
Cu mărgele pe la fete
Cosiţă de la neveste

Şi o femeie bătrână
Cu caierul ei de lână

Se spune că florile de Sînziene sunt Floarea Sf. Ioan Botezătorul ce coincide cu naşterea sa, fiind singura zi de sărbătoare păgână „Sânzienele” pe 24 Iunie – admisă în calendarul creştin – ortodox.
Ziua Sf. Ioan de vară este considerat patron al verii fiind perioada culesului la Sânziene cu multe alte flori de leac şi plante (bătrâneşti): muşeţel, rostopască, gălbenele, pătlagină, mărgăritare, stânjenei, trandafiri.
Sânzienele sunt lumea tuturor florilor de pe Pământ iar de la 21 iunie când este solstiţiul verii ne îndreptăm spre toamnă prin lanurile de grâu, pe câmpuri şi prin poiene mai găsim floricele de sânziene, floarea ursului, trifoi roşu şi alb, merişor, creţuşcă, potbal, rostopască şi altele.

Să culegem florile
C-o fost Sânzienele
Să culegem câte un struţ
Că îi de leac la drăguţ

De prin holdele de grâu
Cu poalele prinse-n brâu
Să facem o cununiţă
Mândra s-o puie-n cosâţă

În cunună este prins
Busuioc mândru a prins
Cunună de Sânziene
Printre ele gălbenele.

Cununile de Sânziene cu spice de grâu semnifică roata ce se învârteşte după soare, având o semnificaţie, ele se pun la crucile de hotar, pentru a feri culturile de grindină, ploi şi vreme grea.
În credinţa noastră, obiceiurile populare sunt respectate atunci când simbolic florile ce-s aduse la Biserică se sfinţesc cu aghiasmă şi ne împodobim CASA cu prospeţime şi DUHUL SFÂNT.