Meditaţie la Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci

Există o responsabilitate şi în libertate
Trei paşii -şi abia apoi să-L urmăm pe Mântuitorul
Textul evangheliei:Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri.Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”(Marcu 8,34-38 şi 9,1)Acesta este textul evangheliei acestei duminici şi care asemenea tuturor pericopelor evanghelice care se citesc la Sfintele Liturghii din celelalte Duminici de peste an şi pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie din Duminica de astăzi este încărcată cu multe şi folositoare învăţături şi chemări.Se pare însă că în nici o pericopă evanghelică nu se vorbeşte într-un text atât de scurt, atât de mult, de atâtea ori despre suflet, ca în pericopa evanghelică de astăzi. Am reţinut acest lucru şi din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos aşezate în fruntea acestor învăţături şi aflate în evanghelia de astăzi: „Ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” Sufletul este înzestrat cu libertate, deci are posibilitatea să se hotărască de la sine şi prin sine, să facă sau să nu facă ceea ce voieşte. De asemenea el este nemuritor, ceea ce înseamnă că are o însuşire pe care numai fiinţele spirituale (îngerii) le au în comun cu Dumnezeu.Pe mai departe haideţi să ne oprim la câteva dintre învăţăturile care s-ar putea desprinde din această evanghelie. O prioritate neluată în seamă:Sufletul- Un prim lucru pe care Sfânta Evanghelie de astăzi ni-l reaminteşte şi ni-l pune în faţă este acela că omul este alcătuit din două părţi bine distincte: din trupul material văzut şi muritor şi din suflet, adică partea nevăzută din fiinţă, nemuritor.După învăţătura creştină, sufletul este o realitate deosebită de trup şi constituie însăşi principiul vieţii omeneşti. El este cea mai scumpă comoară a noastră pe care ne-a dat-o Dumnezeu.Trupul se duce în pământ, din care a fost luat, iar sufletul supravieţuieşte în veac şi se întoarce la Dumnezeu care l-a dat (Ecles. 12, 7). Sufletul e o substanţă simplă, imaterială sau spirituală, întrucât el este de natură dumnezeiască, deci e spirit creat, dovedit prin faptul că Sfânta Scriptură vorbind despre suflet adesea îl numeşte pe acesta spirit, ca şi pe Dumnezeu, arătând în numeroase locuri că el nu poate fi distrus sau ucis deoarece este nemuritor.Sufletul este înzestrat cu libertate, deci are posibilitatea să se hotărască de la sine şi prin sine, să facă sau să nu facă ceea ce voieşte. De asemenea el este nemuritor, ceea ce înseamnă că are o însuşire pe care numai fiinţele spirituale (îngerii) le au în comun cu Dumnezeu.Aceasta înseamnă că el vieţuieşte şi după despărţirea de trup, iar după venirea lui în trup la a doua venire a Domnului şi după judecata obştească va trăi în veci, fiind părtaş împreună cu trupul la fericire sau la osândă veşnică.A pierde sufletul înseamnă a pierde totul. Cu puterea sufletului putem orice, cu a trupului niciodată. Sufletul priveşte spre infinit şi veşnicie. Iată de ce sufletul preţuieşte atât de mult.El este principiul de viaţă care însufleţeşte sau face viu trupul, este scânteia dumnezeiască prin care se imprimă omului, chipul lui Dumnezeu. El este izvorul vieţii trupeşti, fără de care orice trup este şi rămâne materie moartă (Iac. 2, 26).Ca şi izvorul vieţii veşnice la care omul poate ajunge numai fiindcă posedă (are) suflet nemuritor.Prin sfânta lumina aceasta putem înţelege mai uşor de ce învăţătura creştină înainte de orice altă grijă şi preocupare, cere fiecărui creştin grija şi preocuparea faţă de propriul său suflet, iar întrebarea Mântuitorului: „Ce va folosi omului de-ar dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufletul?”- rămâne o piatră de hotar pentru viaţa fiecăruia din noi,pentru că de multe ori nu ştim sau poate nu vrem să avem grijă de suflet.
Libertatea şi responsabilitatea.Aşadar, ceea ce aş dori să reţinem acum, în chip deosebit e aceasta: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”, adică ne dă libertatea a-L urma sau nu.A fi liber nu înseamnă a fi o jucărie mecanică în faţa dorinţelor josnice, a patimilor care duc pe om spre cădere. Omul are suflet, minte şi libertate şi e capabil de cele mai ingenioase şi neaşteptate iniţiative, reacţii, simţiri, care îi fac viaţa frumoasă, interesantă, iubită, preţuită.În prespectiva scopului se oferă omului alegerea de bună voie în destinul ultim. Forţa (sila) ar întuneca viaţa, l-ar umili pe om, l-ar coborî din starea sa de om.
Răsplata vine deci întotdeauna după un act personal, liber şi respectabil. Toată Sfânta Scriptură e plină de îndemnuri la credinţă şi la fapte bune. „Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale” (Rom. 14, 12). Vedem că la sfârşitul sfârşitului Hristos va spune: „Veniţi la Mine binecuvântaţii Părintelui Meu”.Toate acestea înseamnă că există o responsabilitate, că există o libertate de a face ori de a nu face faptele bune. Ceea ce înseamnă că-L îndreptăţeşte pe Dumnezeu să ne ceară socoteală, adică să ne facă responsabili pentru faptele noastre.
Ce înseamnă a te lepăda de sine?-a te lepăda de sine nu înseamnă a-ţi nega personalitatea pentru că Dumnezeu nu vrea în nici un caz să fie urmat de oameni lipsiţi de personalitate, de oameni lipsiţi de identitate. Dimpotrivă, vrea ca cei care-L urmează să aibă personalitate, să aibă identitatea lor, să aibă demnitatea lor, să ştie ce fac, să fie responsabili pentru ceea ce fac. Lepădarea de sine nu înseamnă ura de sine, ci lepădarea de egoism.A se lepăda omul de sine nu înseamnă a se lepăda de personalitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de identitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de responsabilitatea sa faţă de societate, faţă de muncă, faţă de familie. Înseamnă a se lepăda de ego, de egoism. Sunt unii dintre noi care, în orice discuţie zic: Eu am făcut cutare, eu am gândit cutare, eu, eu şi eu la tot pasul. Centrează totul pe ei, pe interesele lor, pe persoana lor. Uită de alţii. Uită şi de Dumnezeu.Dumnezeu nu vrea în nici un caz să fie urmat de oameni lipsiţi de personalitate, de oameni lipsiţi de identitate. Dimpotrivă, vrea ca cei care-L urmează să aibă personalitate, să aibă identitatea lor, să aibă demnitatea lor, să ştie ce fac, să fie responsabili pentru ceea ce fac. Lepădarea de sine nu înseamnă ura de sine, ci lepădarea de egoism.
Cum să-L urmăm pe Hristos?-ne-o spune Toma de Kempis în cartea sa intitulată,,Urmarea lui Hristos” şi iată ce zice:,,Fiul meu cu cât eşti în stare să te depărtezi de tine,cu atât vei putea trece de partea mea...,,Urmează Mie ! Eu sunt calea adevărul şi viaţa(Ioan 14,6).Fără cale nu se poate merge,fără adevăr nu se poate cunoaşte şi fără viaţă nu se poate trăi.Eu sunt calea pe care trebuie să o urmezi,adevărul în care trebuie să crezi,viaţa pe care trebuie să o nădăjduieşti.Eu sunt calea care nu rătăceşte,adevărul care nu înşeală,viaţa fără de sfârşit.Eu sunt cale cea mai dreaptă,adevărul cel mai înalt,viaţa adevărată,viaţa necreată.Dacă rămâi pe calea mea,vei cunoaşte adevărul şi adevărul te va face liber şi vei ajunge la viaţa veşnică”(din Urmarea lui Hristos,editura Mitropoliei Banatului,Timişoara,1991,pag 177).Să căutăm aşadar ca pe cât ne stă în putinţă să avem grijă de sufletul nostru,să fim responsabili de libertatea noastră,să ne lepădăm de ego, de egoism,pentru ca apoi să putem să-L urmăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.Amin