Textul Evangheliei la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci: ,,Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere”(Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1).

Dragii noștri credincioși!

        „Oricine voiește să vină după Mine – spune Mântuitorul –, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). Este versetul cu care se începe textul Evangheliei de astăzi. Deci, o primă condiție pe care o recomandă Domnul oricărui creștin ostenitor, imitator și următor al Său este lepădarea sinelui egoist și luarea benevolă a crucii.

„Să se lepede de sine” înseamnă lepădarea de omul cel vechi, de înclinările spre rău, de sinele egoist și păcătos, de dragostea excesivă față de trup și de plăcerile lui, de toate faptele lui păcătoase.

„A-ți lua crucea” înseamnă a duce lupta duhovnicească, perpetuă și nevăzută pe care trebuie să și-o asume fiecare în mod corespunzător, liber și voluntar. Crucea reprezintă atât asaltul asiduu dat numeroaselor patimi trupești și sufletești, apoi purificarea de pornirile egoiste și înjositoare, precum și mijloacele de care ne folosim pentru curățirea de patimi, ca postul, rugăciunea și privegherea, abstinența și controlul minții și a limbii, stârpirea urii și a minciunii etc.

„A-ți lua crucea” presupune și a îndura de bunăvoie și cu smerenie lipsurile, nevoile și necazurile acestei vieți pe care Bunul Mântuitor le îngăduie ca să se abată asupra noastră pentru curățirea păcatelor noastre și întărirea noastră în virtuți. Fiecare ins își are propriile neîmpliniri, suferințe și dureri, nădejdi frânte și poate un prezent care nu este deloc pe măsura visurilor sau a aspirațiilor sale din copilărie sau adolescență.

Fiecare își are crucea sa de purtat. Cruce mică sau mare, ușoară sau grea, noi suntem datori să o purtăm cu dreptate pentru păcatele noastre (Lc. 23, 41), în timp ce Mântuitorul Hristos a purtat-o nevinovat, din iubire jertfelnică pentru noi, ca să ne scape din robia păcatului și a morții. Creștinul  adevărat este convins în mod absolut că Dumnezeu îi este nu doar Creator, ci și Mântuitor și Proniator, că El îi trimite sau îngăduie crucea ca pe o premisă necesară a vieții creștine, că nicio durere nu-l va atinge fără voia lui Hristos, și că, prin suferința, creștinul devine moștenitor al Împărăției cerești.

Când vom avea însă momente în care ne vom simți singuri și neajutorați pe calea crucii, când aceasta din urmă ni se va părea grea, epuizantă până la prăbușire și cu anevoie de dus, de mare și imediat folos ne este a înălța o atare rugăciune către El, în care să-I cerem, în adâncă smerenie, să aducă umărul Lui cel Sfânt și puternic lângă umărul nostru slab și să ne ajute s-o ducem până la capăt, așa cum și Simon Cirineanul – smerit pământean și unul dintre noi – L-a ajutat pe El, Fiul Omului, să o ducă. Și așa cum acela la început „a fost silit” de ostași (Mc. 15, 21) să-I ducă crucea, însă, mergând alături de Hristos, în prezența Lui iubitoare pe via dolorosa, crucea i s-a părut dintr-o dată ușoară și ar fi purtat-o din iubire de Dumnezeu chiar și până la capătul pământului.

Nu există cruce în lume, oricât ar părea de grea, care să nu poată fi purtată de cel care se sprijină pe ajutor ceresc. Orice cruce este ușoară, când sub ea s-a așezat și umărul lui Hristos.

     O pildă despre purtarea Crucii. Există o istorioară în care o femeie istovită din cauza greutăţii crucii pe care o avea de purtat se roagă să i se dea o altă cruce, convinsă fiind că, oricare i s-ar da, ar fi mai uşoară. Femeia a adormit, visându-se în mijlocul unei mulţimi de cruci, de diferite aspecte şi mărimi, culcate la pământ.

    I-a atras atenţia una dintre ele: era o cruce nu prea mare, cu margini aurite, împodobită cu pietre preţioase. ,,Iată, îşi va fi spus în sine, o cruce pe care îmi va fi uşor să o port!” Dar, îndată ce a ridicat-o, crucea a prins a o apăsa cu o greutate neobişnuită, aurul şi pietrele preţioase sclipeau de-ţi luau ochii, dar o greutate era de neînchipuit, cu neputinţă de purtat.

      Alături se afla o altă cruce, împodobită cu flori. ,,De bună seamă că asta a fost făcută taman pentru mine!” a exclamat femeia, grăbindu-se să ia crucea de jos. Dar, ridicând-o, toate florile s-au prefăcut în spini, care i s-au înfipt, dureros, în carne.

           În sfârşit, a găsit o cruce simplă, fără nici o podoabă. Ea nu se remarcă nici prin formă deosebită, nici prin aplicaţii bogate, dar pe care era scris cuvântul iubire. Ridicând-o, a putut să o poarte să să se convingă că era cea mai uşoară din toate câte încercase până atunci. S-a mai întâmplat ceva: şi-a dat seama că, crucea era cea pe care o purtase până atunci şi care i se păruse grea.

     Dumnezeu ştie Greutatea Crucii pe care putem să o purtăm mai uşor. Ne-o dă pe măsura puterii noastre. Noi nu putem judeca cât de grele sunt încercările trimise asupra apropiaţilor noştri. Suferind de lipsuri morale, de sărăcie, ne uităm cu invidie la cei bogaţi fără să ne gândim că aurul şi pietrele scumpe pot spori greutatea crucii care li s-a dat de purtat celorlalţi. Alte vieţi ni se par înflorind sub semnul unei fericiri perpetue; noi nu vedem spinii ascunşi sub frunzele celor mai arătoşi trandafiri.

Dacă am fi în stare să probăm toate crucile pe care le trimite Dumnezeu omenirii aflate în suferinţă ne-am convinge, cu siguranţă, că n-am avea forţa de a purta niciuna dintre ele cu excepţia celei pe care Domnul, în marea Sa iubire, a ales-o pentru noi, de aceea în glas de priceasnă închei:

Dacă Crucea grea iți pare/ Fii credincios.

Chiar când lacrima te doare/ Fii credincios!

Poartă-ți crucea cu plăcere,/ Fii credincios.
Domnul Sfânt iți dă putere,/ Fii credincios!

Fie lupta cât de-amară,/ Fii credincios,
Chiar înfrânt te scoală iară,/ Fii credincios

Când te-apasă griji durere,/ Fii credincios
În curând ai mângâiere/ Fii credincios.

Amin!               

Pr. Vasile Beni