Pr. Vasile Beni: Crucile exterioare şi interioare ale fiecăruia dintre noi

Textul Evangheliei la Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci: “Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere” Marcu( 8,34-38).

Dragii noştri credincioşi!

În fragmentul Evangheliei care se citește mereu în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci se vorbește despre „prețul uceniciei”: Cel ce voieşte să vină după Mine, – cine vrea să mă urmeze și să-mi fie ucenic, – să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Aceste cuvinte exprimă succint învățătura lui Hristos. Cu toate acestea mulți dintre noi ne întrebăm: Care este crucea mea? Ce înseamnă „să-ți iei crucea ta?” Ne oprim la două posibile răspunsuri sau învăţături, dar şi la o pildă.

1.Crucile exterioare. Ele sunt răspândite pe toate drumurile noastre și se întâlnesc aproape la fiece pas. Aici putem include supărările, necazurile, nenorocirile, bolile, pierderea celor apropiați, necazurile de la serviciu, tot felul de privațiuni și de pagube, neplăcerile familiale, relațiile nefavorabile cu lumea, jignirile, supărările, pierderile și, în general, soarta pământească, mai mult sau mai puțin anevoioasă pentru fiecare. Cine nu are vreuna dintre aceste cruci? Nici nu se poate altfel. Nici celebritatea, nici bogăția, nici slava, nicio mărire pământească nu ne scutesc de ele. Dacă vrem ca aceste cruci să ne fie mântuitoare să ne folosim de ele aşa cum ni le-a dat Dumnezeu.
Poate de multe ori ne întrebăm de ce a rânduit Domnul ca nimeni să nu se afle pe pământ fără necazuri și strâmtorări? De ce pe mine mă strâmtorează necazurile, iar altuia îi merge bine aproape în toate? De ce eu am parte de durere, iar altul se mângâie? Dacă aceasta este soarta tuturor măcar să se împartă în mod egal fiecăruia, fără excepții.
Dar dacă ne uităm ma bine vom vedea că ţie ți-e greu acum, iar altuia i-a fost greu ieri sau îi va fi mâine, iar astăzi îi îngăduie Domnul să se odihnească. De ce să ne uităm la ceasuri și la zile? Să privim întreaga viață, de la început până la sfârșit, și vom vedea că tuturor le este greu, chiar foarte greu. Până și regii, adesea nu dorm nopțile din pricina greutății ce le apasă inima. Ți-e greu acum, dar înainte n-ai avut parte de zile de bucurie?! Dumnezeu îți va mai da și vei vedea și alte zile de bucurie. În viață este ca în natură, sunt ba zile întunecoase, ba zile senine. S-a întâmplat vreodată ca un nor de furtună să nu treacă. Să nu uităm aşadar că toate trec!
2. Crucile interioare. Pe acestea le întâlnim în timpul luptei cu patimile și cu poftele. Spune Sfântul Apostol: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele“ (Gal. 5,24). A răstigni patimile înseamnă a le face neputincioase, a le strivi, a le dezrădăcina.
Toată lumea are patimi. Câtă vreme există mândrie, există toate patimile, căci aceasta este mama patimilor și nu umblă fără fiicele ei. Dar că nu fiecare le are pe toate în aceeași măsură: la unul precumpănește una, la altul alta, care le dă tonul celorlalte. Iar dacă fiecare are patimi, înseamnă că se și chinuiește din pricina lor.
Dacă te supără, de pildă, cineva, este greu să-ți depășești mânia și nu-ți place. Dacă o biruiești, te liniștești, dar dacă îi dai satisfacție, multă vreme te vei frământa. De a fost cineva jignit, greu îi este să se biruiască pe sine și să ierte. Dacă iartă, pace dobândește, iar de se răzbună, nu va avea liniște. Dacă s-a aprins o pasiune, greu este de stins. De o stingi, vei vedea lumina lui Dumnezeu.
3.O pildă despre purtarea crucii. Un tânăr s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:

– Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!

Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânăru­lui. Văzându-l mirat, i-a spus:

– Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseam­nă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm.

- Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.
Să ne purtăm crucea cu multă bucurie şi recunoştinţă faţă de Hristos, care a purtat-o pentru păcatele noastre şi ne-a lăsat-o ca pe un dar de preţ făcut prietenilor săi. Iar în suferinţele vieţii să privim crucea și să ne spunem: „Hristos a suferit nevinovat pentru mine şi eu nu voi putea răbda câtuși de puţin?”
Să ne bucurăm de Cruce primind şi răbdând încercările vieții, ştiind că prin ele vom dobândi bucuria vieţii veşnice. Prin urmare:
“Poartă-ţi Crucea cu răbdare, fii credincios!
Domnul Sfânt îţi dă putere, fii credincios!” Amin!
Pr. Vasile Beni