Pr. Vasile Beni: Nu este suficient doar a lua Crucea, ci este mare nevoie de a o purta

Textul Evangheliei la duminica a treia din postul mare: ,,Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere”(Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1).

                    Dragii noștri credincioși!

           În această duminică ni se pune înainte Crucea ca semn ce marchează jumătatea călătoriei noastre şi ca o anticipare a sfârşitului călătoriei noastre cu Hristos la Ierusalim şi în Pătimirea Sa. Peste două Duminici vom sărbători doi mari sfinţi în ale căror vieţi puterea Crucii a fost lucrătoare, Sfântul Ioan Scărarul, a cărui scară este o imagine a Crucii, şi Sfânta Maria egipteanca, a cărei întreagă viaţă a fost schimbată de întâlnirea cu Crucea.

        Sfânta Cruce are mai multe înţelesuri, iar pe seama ei s-a teologhisit foarte mult dar, în înţeles obişnuit, în vorbirea de toate zilele, pentru românii ortodocşi, tineri, copii sau bătrâni, Crucea înseamnă semnul făcut cu mâna dusă la frunte, la piept şi la cei doi umeri. Facem semnul Crucii la trezirea din somn, ca să agonisim binecuvântarea lui Dumnezeu pentru ziua întreagă; îl facem înainte de culcare, pentru a alunga din mintea noastră tot gândul pătimaş, pentru o noapte paşnică; înainte de masă, la intrarea şi la ieşirea din casă; înainte de începerea şi după încetarea oricărui lucru.

  Crucile din viața noastră. Crucea ne însoţeşte în toată viaţa noastră, de la botez până la mormânt, când ne odihnim întru nădejdea Învierii sub umbra Crucii. Crucea are multe semnificaţii în viaţa creştinului:

     Neputinţele şi necazurile din viaţa unui om sunt crucea pe care o poartă pe drumul vieţii. Pentru cineva, Crucea poate să însemne lipsa sănătăţii, faptul că s-a născut foarte sărac şi necăjit ori a căzut într-o boală incurabilă, pe care o poartă toată viaţa.

Crucea poate fi şi un eşec ori regretul unei neîmpliniri. Crucea copilului orfan este lipsa de dragostea părintească. Crucea cuiva care şi-a pierdut soţul sau soţia este crucea văduviei, durerea provocată de dor şi de singurătate.

Există şi o cruce a sărăciei, a celor lipsiţi de bunuri materiale, după cum există şi o cruce a grijilor oamenilor bogaţi, dar singuri, izolaţi şi invidiaţi.

Minţile sclipitoare ale teologiei au văzut şi o cruce a geniului, a omului intelectual, neînţeles de societatea în care trăieşte, uneori prigonit, de cele mai multe ori invidiat şi apostrofat de suflete care nu i-au înţeles misiunea.
Crucea este şi lupta sau osteneala de a săvârşi binele, a mărturisi adevărul şi a face dreptate într-o lume plină de răutăţi şi de invidie.

Deci, chiar dacă suntem sănătoşi sau nu ştim ce înseamnă durerea de a pierde o persoană iubită, sau avem o situaţia materială bună, totuşi avem datoria de a ne lua Crucea ostenelii săvârşirii faptelor bune, căci nimeni nu se poate mântui fără osteneală.

       Fiecare își are crucea sa de purtat. Cruce mică sau mare, ușoară sau grea, noi suntem datori să o purtăm cu dreptate pentru păcatele noastre (Lc. 23, 41), în timp ce Mântuitorul Hristos a purtat-o nevinovat, din iubire jertfelnică pentru noi, ca să ne scape din robia păcatului și a morții. Creștinul  adevărat este convins în mod absolut că Dumnezeu îi este nu doar Creator, ci și Mântuitor și Proniator, că El îi trimite sau îngăduie crucea ca pe o premisă necesară a vieții creștine, că nicio durere nu-l va atinge fără voia lui Hristos, și că, prin suferința, creștinul devine moștenitor al Împărăției cerești.

       Când vom avea însă momente în care ne vom simți singuri și neajutorați pe calea crucii, când aceasta din urmă ni se va părea grea, epuizantă până la prăbușire și cu anevoie de dus, de mare și imediat folos ne este a înălța o atare rugăciune către El, în care să-I cerem, în adâncă smerenie, să aducă umărul Lui cel Sfânt și puternic lângă umărul nostru slab și să ne ajute s-o ducem până la capăt, așa cum și Simon Cirineanul – smerit pământean și unul dintre noi – L-a ajutat pe El, Fiul Omului, să o ducă. Nu există cruce în lume, oricât ar părea de grea, care să nu poată fi purtată de cel care se sprijină pe ajutor ceresc. Orice cruce este ușoară, când sub ea s-a așezat și umărul lui Hristos.

      Crucea înseamnă curaj, răbdare, dar mai ales dragoste. Să ne purtăm Crucea cu multă bucurie şi recunoştinţă faţă de Hristos, care a purtat-o pentru păcatele noastre şi ne-a lăsat-o ca pe un dar de preţ făcut prietenilor săi. Iar în suferinţele vieţii să privim crucea și să ne spunem: „Hristos a suferit nevinovat pentru mine şi eu nu voi putea răbda câtuși de puţin?” Să ne bucurăm de Cruce primind şi răbdând încercările vieții, ştiind că prin ele vom dobândi bucuria vieţii veşnice.    

,,De-ai lua pe umeri crucea/ Și-ai porni pe drum cu ea
Du-o frate cu răbdare/ Și din-trânsa nu tăia.

De-ai lua pe umeri crucea/Și-ai porni pe deal în sus
Du-o frate la Golgota /Tot mereu după Iisus.

De-ai lua pe umeri crucea/ Și-ai porni pe drum spinos
Nu căta să scapi de dânsa /Nici să nu o târăști pe jos.

Crucea trebuie purtată/ Printre spini și suferinți
Căci așa a dus-o Domnul/Și urmașii Lui cei sfinți.

Nu ți-alege singur crucea/Cum ți voia sau cum vrei
Căci așa îl pierzi pe Domnul /Și locul veșnic din Rai.

Înainte dar cu crucea/ Înainte tot mereu
Domnul ne va da putere/ Să scăpăm de orice greu”. Amin!

Pr. Vasile Beni