Cornel Cotuțiu: O publicație neobișnuită

Aprecierea e stârnită, din start, prin titlul de pe copertă: „În noapte, pe Someșul Mare casele alunecă cu lampa aprinsă. Inundațiile din 12-15 mai 1970 de la Beclean”.

Autorul, Liviu Conea, o publică la Editura Solon, Bistrița, 2026.

Reacția prezumtivului cititor e, inevitabil, marcată de vârstă. Cei de vârsta mea - a treia (cum se spune) suntem, inevitabil, marcați de compasiune și aduceri aminte neplăcute. Locuitorii din zonă, atunci tineri, găsesc aici o confirmare a stării de panică, trăită, pe neașteptate, pe Someș, în urmă cu zeci de ani, - în viață și pe calendar.

Precum era de așteptat, cartea are o prefață a primarului Nicolae Moldovan: „Aveam o lună de viață doar atunci”. Treptat, desigur, au fost reținute, cum se cuvine, date despre „prăpădul pe care l-a făcut Someșul Mare la Beclean în acele zile”. Iar acum „sunt conștient, mai mult ca oricând, de valoarea documentară a unei asemenea cărți - necesară, în ciuda încărcăturii emoționale”.

În „Cuvântul autorului”, Liviu Conea tălmăcește titlul cărții, confirmând îndreptățirea celor două reacții firești de cititor: „o metaforă a pierderii și a neputinței omului în fața hazardurilor naturale grave, dar și a unui orizont al speranței și credinței”.

Deopotrivă, în textul „Hazardurile naturale - sinteză”, care precede conținutul informațional al volumului, prof. Jeno Trombitas așează publicația pe o poliță potrivită:

„Lucrarea d-lui Liviu Conea umple un gol în literatura de specialitate din România. Ea se adresează în special profesorilor, în vederea elaborării unui curriculum opțional.”

Cu atât mai mult o astfel de opinie îmi îndreptățește duioasa rememorare a celor 3 zile și nopți pe care le-am trăit atunci, împreună cu soră-mea, îndârjiți să ne salvăm părinții, urcați în podul casei inundată până în tavan și gata-gata să se prăbușească.

Valurile năprasnice au dus la vale cadavre, oameni care au apucat să se prindă de bușteni, animale, acoperișuri de case, cotețe, obiecte din casele năpăstuite de puhoaie.

Refacerea gospodăriilor avea să se facă treptat, fie din venituri proprii, fie din donațiile hotărâte de guvern.