Dumnezeu este Calea, Adevărul şi Viaţa. Fiecare avem o cruce de dus pe pământ

Suntem cu toţii chemaţi să-l urmăm pe Cristos. „Oricine voieşte să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze mie.” Dumnezeu lasă omului libertatea de a alege şi de a discerne între bine şi rău, între întuneric şi lumină, între viaţă şi moarte. Voia Divină stă la baza tuturor lucrurilor. La un moment dat cineva întreabă:

         „-Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti?”

         şi Dumnezeu răspunde:

         „-Voiesc! Curăţeşte-te, vindecă-te!”

                   Dar Dumnezeu vrea o dragoste autentică, sinceră, din inimă.

Dumnezeu şi-a luat crucea şi-a purtat-o pe Drumul Golgotei. Ne oferă modelul de a ne purta crucea cu bune, cu rele.

                   Disponibilitatea creştinului este importantă. Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci să se-ntoarcă şi să fie viu.

                   Iubirea trebuie să treacă prin proba de foc a suferinţei. Omul se purifică şi se apropie mai mult de Divinitate prin suferinţă şi rugăciune. În vocea stinsă a celor bolnavi, a celor săraci, a celor neajutoraţi, e suferinţa lui Cristos pentru cruce. Iubirea de Dumnezeu întrece toate iubirile din lume.

         Dumnezeu este calea, adevărul şi viaţa.

         Provocarea adresată omului contemporan, care aleargă, nu ştie încotro, e următoarea: E necesar să ieşim din dorinţele egoiste şi să-l urmăm pe Cristos. Fiecare avem o cruce de dus pe pământ.

• O cruce e munca şi meseria pe care o prestează fiecare. Să ne gândim la cercetători, la ingineri şi la antreprenori, ce cruce grea de dus au în aceste vremuri tulburi.
• O cruce au ţăranii şi muncitorii care ajută la bunăstarea noastră prin munca lor.
• O cruce au învăţătorii şi profesorii în instruirea şi educarea tineretului, cu trudă şi iubire.
• O cruce au părinţii care au o mare responsabilitate în creşterea copiilor. Poţi creşte un creştin sau un monstru.
• O cruce de dus au medicii pentru vindecarea trupească şi sufletească a bolnavilor, mai ales acum când pandemia a îngenunchiat PLANETA.
• O cruce e şi văduvia deoarece cel care rămâne trebuie să-şi asume toate reponsabilităţile unei familii şi nu-i deloc uşor, oricât de puternic ai fi.
• O cruce au preoţii, trimişii lui Dumnezeu pe pământ, care au grijă de enoriaşi, îi sfătuiesc şi-i îmbărbătează în clipe dificile. Preoţii trăiesc, alături de cei pe care-i păstoresc, bucurii, dar şi drame prin care se implică sufleteşte.
• O cruce greu de purtat au cei care au în îngrijire oameni bolnavi. Aceştia precis îşi pregătesc comoară în cer.
• Dar o cruce grea de dus au şi cei aflaţi în suferinţă, aceştia poate că ispăşesc păcatele unor strămoşi.

                   De reţinut este faptul că Dumnezeu nu ne dă o cruce mai grea decât o putem duce şi ne ajută, dacă vrem, să ne ducem crucea.

                   Să nu uităm că Dumnezeu s-a răstignit pe cruce pentru păcatele noastre. Iubirea faţă de Dumnezeu trebuie să fie manifestată în chip liber şi nemijlocit.

„Oricine vrea să se mântuiască, să-l urmeze pe Cristos.”

         P.S.:  Este o vorbă românească. Să nu-ţi dea Dumnezeu cât poţi răbda!

                                                       Crucea

                   „Când îţi pare că-i grea crucea,

                   Fii credincios!

                   Nimeni să nu-ţi vadă plânsul,

                   Fii credincios!

                   Poartă-ţi crucea cu plăcere,

                   Fii credincios!

                   Dumnezeu îţi dă putere,

                   Fii credincios!”

                   (fragment)

         Şi să nu uităm: Numai ziua de azi e a noastră, cea de mâine nu ştim dacă o mai apucăm şi cum o apucăm. Suntem în mâna şi la mila lui Dumnezeu.

         „Fiecare-şi are greutatea sa.

         Numai TU IISUSE NE POŢI AJUTA!”

         Dar dacă ne gândim la Crucea lui Iisus nimic nu ni se mai poate părea greu.

         Subscriu şi eu ideii părintelui Vasile Beni că „orice cruce este uşoară, când sub ea s-a aşezat şi umărul lui Hristos”.