Pr.Vasile Beni: Despre libertatea creştină

Textul Evangheliei la duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci: Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.” (Marcu 8,34-38 și 9,1)

Ce este libertatea creştină. Unul dintre cele mai mari daruri pe care le-am primit de la Dumnezeu cu toții e acela de a fi liberi. Iar libertatea creștină este cel mai mare dar pe care ni l-a lăsat Dumnezeu. Voința liberă și conștiința fac parte din zestrea sufletească cea mai de seamă a omului, ele fiind chipul lui Dumnezeu în om. Şi atât de mult respectă Dumnezeu libertatea omului, încât niciodată nu-l silește fizic spre binele la care îl cheamă neîncetat. De aceea, ne spun Sfinții Părinți că Dumnezeu face totul în afară de a constrânge libertatea de voință a omului și voiește ca binele pe care-l săvârșește omul, cu ajutorul Său, să fie și fapta lui personală și, dacă, totuși, omul va alege răul, să fie răspunzător în fața lui Dumnezeu, pentru că a avut posibilitatea de a nu-l face și totuși l-a făcut din voință proprie. Şi cu toţii putem cunoaşte că viața, sănătatea și libertatea sunt trei mari  daruri dumnezeiești prin care Îl putem cunoaște pe Dumnezeu. Suntem liberi să alegem dacă ne ducem sau nu la întâlnirea cu Hristos sau dacă ne vedem de „treburile noastre”. Suntem liberi. Este marele privilegiu care ne-a fost dat la Creaţie. Este marea taină a lumii oamenilor. Dumnezeu a găsit în acordarea libertăţii forma ideală a unei omeniri care să se simtă demnă şi independentă, până la riscul de a se priva chiar de El.Trebuie să remarcăm, înainte de orice, că a merge după Mântuitorul, adică a-I urma învăţăturile, e la voia noastră. E la voia noastră să ne ducem la întâlnirea cu El sau să ne vedem de treburile noastre. Suntem liberi. E marele privilegiu care ne-a fost dat la creaţie. E marea taină a lumii oamenilor. De aceea, libertatea reprezintă una dintre valorile fundamentale în creştinism.

Iar „Libertatea” este definită ca posibilitatea omului de a alege şi de a acţiona fără constrângeri. Conceptul de libertate poate fi analizat diferit, în funcţie de natura acestor constrângeri: interioare – care exprimă limitele proprii fiecărui om, şi exterioare, care vizează drepturile şi limitele de care omul trebuie să ţină seama în societate, în raporturile cu ceilalţi. Omul este liber pentru că este creat după chipul lui Dumnezeu. Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său, ca fiinţă înzestrată cu libertate. Libertatea este o dimensiune esenţială a chipului divin din om. Adam şi Eva au avut posibilitatea să aleagă între a respecta şi a nu respecta porunca primită de la Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe om liber şi nu îl constrânge să săvârşească binele, căci îi respectă libertatea. Omul nu a fost creat ca obiect, ci ca o persoană. Păcatul îşi are sursa în libertatea omului, iar efortul către desăvârşire se naşte din conştiinţa propriei libertăţi. Fiecare om poate să aleagă drumul care să-l ducă spre virtute sau spre păcat.

Libertatea de a alege trebuie să aducă şi conştientizarea urmărilor faptelor proprii asupra sa, asupra relaţiei cu semenii şi asupra comuniunii cu Dumnezeu. Libertatea alegerii, însoţită de acceptarea şi asumarea consecinţelor faptelor, îl înalţă spiritual pe om şi îl conduce la întărirea credinţei, după exemplul celor care au dus o viaţă de sfinţenie, îngrijindu-se de mântuirea lor şi a aproapelui. Iar Dumnezeu are un punct de vedere cu privire la libertate: „De voieşte cineva” – adică faptul că ne dă libertatea de a-L urma sau nu. Şi pentru a-l ajuta să fie cu adevărat liber și să distingă binele de rău, Dumnezeu lasă omului și un îndreptar moral desăvârșit: „Iată eu astăzi ți-am pus înainte viața și moartea, binele și răul...” (Deuteronom 30, 15);  „Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul și pământul; viață și moarte ți-am pus eu astăzi înainte, și binecuvântare și blestem. Alege viața ca să trăiești și tu și urmașii tăi” (Deuteronom 30, 19); „Pus-a înaintea ta foc și apă și, ori la care vei vrea, vei întinde mâna ta” (Isus Sirah 15, 16); „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24). Deci, sau prin urmare, stă în puterea, în voința noastră liberă de a alege binele sau răul. Firește, niciun om nu alege răul în locul binelui. Și totuși, omul alege de multe ori răul pe care-l consideră a fi bine. Cum se explică aceasta ne-o arată Sfântul Apostol Pavel: „Căci nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc. Iar, dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuiește în mine”.

Să nu uităm faptul că, atunci când alegem și trăim binele, avem de purtat și necazurile, încercările; aceasta este legea vieții creștine, cum ne-o spune Mântuitorul: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”.

Câteva scurte concluzii:

-Evanghelia acestei duminici  ne confirmă încă odată că unul dintre cele mai mari daruri pe care noi le-am primit de la Dumnezeu e acela de a fi liberi să facem ceea ce dorim. Însă nu trebuie să uităm că fiecare dintre noi suntem responsabili sau va trebui să dăm socoteală de faptele pe care le  face.m

-Atât de mult iubeşte Dumnezeu pe om încât, deşi poate, niciodată nu intervine în luarea liberă a deciziilor omului sau nu forţează libertatea omului să incline într-un sens, ci Dumnezeu cel Atotputernic este şi Cel smerit, aşteptând la uşa sufletului, blând şi răbdător, întoarcerea omului: „Iată, Eu stau la uşă şi bat; de-Mi va auzi cineva glasul şi-Mi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”. (Apocalipsa III, 20). Pentru că Evanghelia de astăzi ne spune cum Dumnezeu ne sfătuieşte, dar în acelaşi timp ne Îndeamnă şi ne cheamă: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie’’.  

Ce înseamnă a-L urma pe Hristos? Ar fi multe răspunsuri la această întrebare, însă m-aş opri la ceea ce ne spuneToma de Kempis în cartea sa intitulată „Urmarea lui Hristos”. Iată ce zice: „Fiul meu cu cât ești în stare să te depărtezi de tine, cu atât vei putea trece de partea mea...Urmează Mie ! Eu sunt calea adevărul și viața (Ioan 14,6). Fără cale nu se poate merge, fără adevăr nu se poate cunoaște și fără viață nu se poate trăi. Eu sunt calea pe care trebuie să o urmezi, adevărul în care trebuie să crezi, viața pe care trebuie să o nădăjduiești. Eu sunt calea care nu rătăcește, adevărul care nu înșeală, viața fără de sfârșit. Eu sunt calea cea mai dreaptă, adevărul cel mai înalt, viața adevărată, viața necreată. Dacă rămâi pe calea Mea, vei cunoaște adevărul și adevărul te va face liber și vei ajunge la viața veșnică” (din Urmarea lui Hristos, Editura Mitropoliei Banatului,Timișoara, 1991, pag 177).. Amin!

Pr.Vasile Beni