Elevii navetişti ai Beclenului au microbuz şcolar

Un microbuz şcolar de care beneficiază elevii şcolilor din oraşul Beclean a ajuns în folosinţa instituţilor de învăţământ din localitate. Autovehiculul a intrat deja în custodia administraţiei locale beclenare, şi poate fi văzut în parcarea din faţa primăriei oraşului.
„S-a primit aprobarea guvernamentală pentru un microbuz şcolar nou pentru transportul elevilor. Acest mijloc de transport face parte dintr-un lot de microbuze şcolare achiziţionat cu fonduri guvernamentale, în baza unui ordin comun Ministerului Dezvoltării şi al Ministerului Educaţiei. S-a ţinut cont de solicitările pe care fiecare unitate administrativ-teritorială le-a făcut, în funcţie de numărul de kilometri pe care copiii trebuie să-i parcurgă până la şcoală şi în funcţie de numărul de elevi care trebuie transportaţi”, a declarat primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan.
Noua achiziţie de microbuze şcolare face parte dintr-un proiect mai amplu demarat de guvern, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Educaţiei, la nivel naţional. Decizia a fost stabilită prin Ordinul comun al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și al ministrului educației și cercetării științifice, MDRAP/MECS nr.332/4567/2015 pentru repartizarea microbuzelor, aferente etapei a III-a, către unitățile administrativ-teritoriale,
în vederea asigurării transportului şcolar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5