Emil Boc vrea să desfiinţeze consiliile judeţene
Premierul Emil Boc ar putea propune reorganizarea ţării pe voievodate sau pe regiuni care să includă mai multe judeţe. În ambele cazuri, consiliile judeţene se desfiinţează.
Convocat urgent de preşedintele Băsescu, duminică seara, în cadrul unei întâlniri restrânse la care au participat câţiva membri din vârful PDL, Boc a primit sarcina ca în cel mult o lună să aibă finalizat proiectul de lege care va schimba în mod radical structura administrativă a ţării, scrie Gândul.
Miza o reprezintă cele 10 miliarde de euro de care România ar urma să beneficieze prin programul de Dezvoltare al Comisiei Europene, în perioada 2013-2014, sumele reprezentând plata viitoarelor lucrări de infrastructură, a reţelelor de canalizare şi drumurilor judeţene. Condiţie de bază impusă de Bruxelles, trasarea unor regiuni cu statut juridic a fost amânată până acum din motive cât se poate de pragmatice.
Dispariţia judeţelor înseamnă automat şi dispariţia consiliilor judeţene, în timp ce prefecturile vor fi transferate la nivelul noilor structuri, ceea ce înseamnă sute de posturi din administraţie pierdute şi diminuarea influenţei actualilor şefi de consilii judeţene.
Există două variante de reorganizare. Prima formulă vizează adoptarea modelului polonez de voievodate, structuri gigant care să înglobeze câte 3-4 milioane de locuitori şi a căror autorizate să fie exercitată direct asupra comunelor, oraşelor şi municipiilor.
Cea de-a doua variantă presupune păstrarea judeţelor actuale în cadrul noilor regiuni conduse de prefecturi, astfel încât deciziile să fie luate la un nivel mai înalt, dar totodată să existe o zonă tampon de transfer al autorităţii.
Citiţi şi:
- Reorganizarea administrativă, în chinurile conferinţei de presă PNL
- Regionalizarea României, în dezbatere pe site-ul CJ Prahova. Premierul Ponta anunţă altă variantă
- „Gândeşte! Nu bea! Nu te droga!”
- Nicolae Băciuţ, subiect la Bac
- Boc: Fiecare viitoare regiune a României îşi va putea alege singură denumirea
Comentarii
In sfarsit, vad si o decizie minunata pentru actuala guvernare. Bravo domnule Boc ! Asa este. Consiliile judetene, se suprapun de fapt peste Consiliile Locale si de cele mai multe ori, ori le "blocheaza" deciziile, ori nu-si au rostul efectiv. La ce ne trebuie la nivel judetean si Prefectura si Consiliu Judetean, cand atributiunile ar putea fi indeplinite de Prefecturi... iar acestea sa fie cu autoritate politica,juridica si administrativa deplina asupra intregii administratii dintr-un judet. Este imperios necesar insa, separarea celor doua activitati ale statului si anume activitatea de "Politie Nationala " si activitatea de "Administratie Nationala " , fiecare cu ministerul sau ca mai inainte . Nu au ce cauta impreuna ptr ca sunt doua activitati total diferite si de alta importanta sociala.
Asadar, eu cred ca este o solutie excelenta macar acum in "ultimele ceasuri de guvernare", similara cu reducerea numarului de senatori si deputati. Ideal ar fi maxim 3 de judet, iar Legea electorala, sa fie cu un singur tur de scrutin, pe principiul ca toata lumea are dreptul de a-si exprima liber dreptul la vot si nu are decat sa voteze, castigator sa fie pe majoritatea simpla, adica cine obtine cel mai mare nr de voturi sa fie declarat castigator si imediat urmatorul sa fie adjunct ( din oficiu ), iar la ramanerea vacanta a unei functii, sa fie ocupata imediat de urmatorul din lista, pana la urmatoarele alegeri. Cine nu se prezinta la vot, sa fie considerat ca s-a "abtinut". Prea multi bani se duc pe tot felul de "tururi de scrutin", pe tot felul de institutii de administratie care oricum sunt ineficiente acum in conjunctura "europeana" si prea multa birocratie. Numai asa, "birocratii" ar mai renunta la tot felul de situatii, de evidente si de "analize" ( cica ) fara nici un rost si fara nici o eficienta si toate la nivelul Bucurestiului, asa... ca sa-si justifice aia de la nivel "central" niste posturi. Domnule Boc, poate va grabiti si faceti ceea ce v-ati propus pana nu se razgandesc chiar si ai Dvs...
Adaugă comentariu nou