Eminescu şi Mica Unire
Într-o ambianţă şi organizare deosebite, cu participarea unui numeros public avizat şi doritor de adevăr, iubitor de neam şi ţară, alcătuit din profesori, ofiţeri în rezervă şi retragere, cadre medicale, a avut loc, la „Clubul Rezervistului Militar” din Bistriţa un vibrant şi patriotic simpozion dedicat marelui poet al neamului românesc Mihai Eminescu şi actului istoric al Micii Uniri.
Organizatorii acestui eveniment de o sensibilitate aparte au fost „Clubul pentru Neam şi Ţară” în cooperare cu Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria” Bistriţa-Năsăud.
Despre importanţa şi valoarea celor două evenimente au vorbit, cu argumente şi cu pertinente precizări prof. şi ziarist Adrian Mănarcă, prof. Vasile Găurean, col. rez. Ioan Mânzat, col. rez. Vasile Măgeruşan – preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria” B-N.
A fost scos în evidenţă faptul că Eminescu a avut „legături” cu Bistriţa prin fratele său, cpt. Matei Eminescu, înmormântat la Bistriţa. Au fost proiectate filme, din viaţa şi opera marelui poet Mihai Eminescu, inclusiv un film documentar inedit, cu sprijinul col. rez. Lucian Ceama.
Printre cei care au onorat cu prezenţa a fost şi Radu Barna, directorul Editurii „Barna’s” din Bistriţa, cel care va tipări, în volume, materialele prezentate la aceste minunate întâlniri. Următoarea întâlnire va avea loc în data de 20 februarie, la ora 18.00 şi sunt aşteptaţi cei interesaţi.
A fost o lecţie de istorie şi de mare patriotism, atât de necesar în aceste vremuri.
Citiţi şi:
- Eroii n-au fost uitaţi de Cultul Eroilor „Regina Maria” BN!
- Blăjenii de Sus, prima ediție a simpozionului: „EROII JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD, EROII NEAMULUI ROMÂNESC”
- 71 ani de la moartea Gen. Erou Grigore Bălan
- Omagiu eroilor bistrițeni decorați cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul”. Slujbă de pomenire și conferință la Ferma Cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul”
- Blăjenii de Sus, în sărbătoare: Înălțarea Sfintei Cruci și Cinstirea Eroilor Neamului Nostru
Adaugă comentariu nou