Episcopul Benedict a binecuvântat amplele lucrări de la Biserica Leșu II. Părintele Ioan Mihăilă, iconom stavrofor, cu dreptul de a purta cruce. Primarul Sorin Avram, și fostul primar, Ioan Pop, Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”
În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului), 21 august 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Leșu, județul Bistrița-Năsăud. La intrarea în sat, conform tradiției, ierarhul a fost întâmpinat cu o caleașcă și de călăreți îmbrăcați în costume tradiționale.
Cu prilejul vizitei pastorale, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările de restaurare efectuate la exteriorul bisericii Parohiei Leșu II, cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. De asemenea, ierarhul a sfințit Altarul de vară și troița din proximitatea lăcașului de cult.
În continuare, la Altarul de vară, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ioan Mihăilă și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat că „Evanghelia de astăzi ne învață că pentru orice lucru bun din viața noastră este necesar să ne apropiem de Domnul”. De asemenea, la finalul Liturghiei, ierarhul a amintit și de faptul că această zi este „Duminica migranților români”, făcând referire la mesajul Părintelui Patriarh Daniel adresat cu acest prilej: Românii migranți în diferite zone ale lumii sunt chemaţi să prețuiască și să cultive rugăciunea: Mesajul Patriarhului Daniel
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Gheorghe Pop și Maria Avram. La chinonic, tinerele Adriana Petrehuș, Adelina Avram și Ionela Dragotă au interpretat pricesne.
La finalul slujbei, preotul paroh Ioan Mihăilă a mulțumit PS Părinte Benedict si tuturor celor prezenți la sărbătoarea satului, iar ierarhului i-a dăruit o icoană cu Sfântul Cuvios Benedict de Nursia.
Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Ioan Mihăilă. Primarului comunei Leșu, Sorin Avram, și fostului primar, Ioan Pop, le-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar prim-epitropului Emil Bîgiu i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”. De asemenea, diplome de aleasă cinstire le-a acordat membrilor Consiliului și Comitetului parohial și altor binefăcători.
Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și centrale ( deputat Diana Morar, fostul prefect Stelian Dolha, primarul comunei Feldru, Grigore Țiolan și consilierii județeni Gheorghe Scuturici și Rus Dorin), precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.
Citiţi şi:
- Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul, la Șieu. Parohul Ioan Creţa, hirotesit iconom stavrofor, primarul Ioan Cifor, distins cu Ordinul „Mihai Vodă”!
- Vrednic este! Dumitru Burduhos, hirotonit preot pentru Viile Tecii. P.S. Benedict, la sfinţirea casei parohiale la Galații Bistriței. Pr. Marian Alin Bulbuc, iconom stavrofor, cu cruce pectorală, primarul Vasile Vermeșan, Ordinul Nicolae Ivan
- Vrednic este! Părintele Florin Miholca, hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu. Episcopul Benedict Bistrițeanul, în mijlocul comunității din Gersa II, la sfinţirea bisericii și a casei parohiale
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, în mijlocul credincioșilor din Sita. Preotul paroh Emanuel Sălăjan, hirotesit sachelar! Primarul Sorin Hognogi, distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a binecuvântat comunitatea din Corvinești, la resfințirea bisericii. Preotul paroh Vlad Murgoi, hirotesit întru iconom savrofor
Adaugă comentariu nou