Episcopul Benedict a binecuvântat credincioşii din Hălmăsău, la 25 de ani de la sfinţirea Bisericii. Părintele Bogdan Penţa, ridicat la rangul de sachelar

Bucurie mare pentru credincioşii Parohiei Hălmăsău de pe Valea Ţibleşului ce au aniversat, sâmbătă, 25 de ani de la sfinţirea Bisericii.
Construcţia lăcaşului de cult cu hramul “Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din Hălmăsău a început in 1990, iar biserica a fost sfinţită şapte ani mai târziu.
Părintele Bogdan Penţa, alături de primarul Sorin Hognogi şi de credincioşii de aici, l-au întâmpinat pe PS Benedict Bistriţeanul cu pâine şi sare, impresionantă fiind mulţimea de tineri ce au îmbrăcat portul popular, mulţi dintre ei reîntorşi acasă de peste hotare, în vacanţă.
Cu această ocazie, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele protopop de Beclean, Cristian Dragoș, părintele protopop de Cluj I, Alexandru Ciui, părintele Dumitru Boca, fost director al Seminarului Ortodox Cluj. În cadrul Liturghiei, Părintele Episcop Benedict alături de preoții slujitori s-au rugat pentru sănătatea și pacea lumii, precum și pentru încetarea secetei.
În acelaşi timp, Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul a vorbit despre sărbătoarea Sfântului Mucenic Foca care, deşi nu este trecut cu Cruce roşie în calendar, este cinstit de oamenii satelor, nelucrându-se la câmp. Tocmai de aceea, deşi comunitatea de la Hălmăsău este mică, având în jur de 50 de fumuri, slujba arhierească a fost făcută în prezenţa unui număr frumos de credincioşi, toţi hălmăsenii fiind prezenţi şi, pe lângă ei, mulţi locuitori de pe Valea Ţibleşului, printre care primarul Sorin Hognogi şi Menuţ Maximinian, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud.
Răspunsurile au fost date de corul Parohiei Spermezeu, priceasna a fost cântată de preoteasa Dana Feherdi Sălăjan, iar la slujbă au participat mulțime de credincioși îmbracaţi în port popular, de pe Valea Țibleșului.
La doi ani de la instalarea în parohie a părintelui Bogdan Ioan Penţa, pentru dragostea faţă de credincioşi şi pentru bunele rânduieli de la Biserică, prin împuternicirea Mitropolitului Andrei, Episcopul Benedict l-a ridicat la rangul de sachelar, cu dreptul de a purta brâu albastru.
PS Benedict a explicat în cadrul cuvântului de învățătură credincioșilor ce au participat la sărbătoarea parohiei Hălmăsău că Domnul Hristos a venit în lume pentru fiecare dintre noi, fiind mijlocitor spre tronul dumnezeiesc.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Benedict a acordat o serie de diplome și distincții enoriașilor care s-au implicat activ în decursul anilor în activitatea bisericii. Printre cei distinși se numără primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, care a primit Ordinul "Mihai Vodă”. A fost distins și prim-epitropul Grigore Pop cu Ordinul ,,Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar paraclisierii Sebastian Nicușor Gherghel și Alexandru Clapa au primit Sfânta Scriptură însoțită de gramata mitropolitană.
Au fost acordate și o serie de diplome de aleasă cinstire cântărețului bisericesc Grigore Căienar, precum și mai multor consilieri parohiali.
A fost o zi binecuvântată pentru „pădureni”, aşa cum i-a numit părintele Penţa pe oamenii de aici, care sunt gospodari, dar şi credincioşi, munca lor fiind însoţită întotdeauna de rugăciune, fapt văzut şi sâmbătă când aproape întreaga comunitate s-a spovedit şi împărtăşit.
Foto: Ionuț Chifa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5