Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul a binecuvântat comunitatea din Matei. Parohul Sergiu-Simion Balint, hirotesit iconom

Sâmbătă, 29 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Matei, prilej cu care a binecuvântat lucrările de renovare și înfrumusețare efectuate la biserica parohială și a sfințit două troițe ridicate în fața lăcașului de cult.
De la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.
După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a îndemnat la schimbarea vieții, spunând că în Biserică se petrece schimbarea vieții.
La chinonic, interpreta de muzică populară Maria Neag a interpretat câteva pricesne.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Sergiu-Simion Balint, iar domnul Florin Râpan a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului parohial, precum și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, în frunte cu primarul comunei Matei – Vasile Encian.
După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a binecuvântat cele două troițe ridicate în fața bisericii parohiale.
Alături de primarul Vasile Encian şi frumoasa comunitate, au fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud - Camelia Tabără, deputatul Bogdan Ivan.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5