Eroul zilei ! Şi în timplul liber îi pasă ! Anamaria Horea, voluntarul de la Ambulanţă ce a intrat în maşină pentru a salva victimele încarcerate ! Paramedicii năsăudeni au găsit-o stăpână pe situație !
Comunitatea bistriteană a fost zguduită ieri de două evenimente deosebit de grave: un accident rutier pe raza localității Dumbrava, soldat cu o victimă declarată decedată, în ciuda eforturilor echipei UPU - SMURD Bistrița și un eveniment complex (accident rutier, urmat de un accident feroviar, pe raza localității Feldru).
Aprecierea noastră este îndreptată înspre acei participanți la trafic pe DN17 D care, imediat după producerea accidentului, au sărit să ajute victimele rămase încarcerate. Pănă la sosirea primului echipaj al ISU Bistrița - Năsăud, domnisoara Anamaria Horea, voluntar la Serviciul de Ambulanta Bistrita-Nasaud, a intrat într-una din mașini și a luat măsurile de prim ajutor, (măsuri salvatoare de viață, imobilizare corectă a victimelor etc.), esențiale în astfel de situații de urgență. Paramedicii năsăudeni au găsit-o stăpână pe situație, dornică de a se implica și de a folosi cunoștințele dobândite pe timpul programului de voluntariat.
Lupta contracronometru a fost continuată de echipajele de descarcerare și medicale ajunse, ulterior, la locul accidentului. Toate cele patru persoane implicate în accident au ajuns în viață la spital (UPU SMURD Bistrița), ceea ce arată că fiecare persoană implicată în această misiune complexă a avut un aport extrem de important.
ISU BN
Citiţi şi:
- Accident la Galații Bistriței! Intervin paramedicii și pompierii ISU BN
- Accident rutier grav în Viișoara! 4 maşini implicate, victime încarcerate
- Cătălin Moldovan și Acu Ambrozie, paramedicii bistrițeni ce ne fac cinste. Salvatori de vieţi şi în timpul liber
- Bistriţa: Accident rutier cu 3 autoturisme implicate. 5 victime, la spital
- Accident la Chiuza, cu persoane încarcerate
Adaugă comentariu nou