Etapă zonală de anduranță, la Herghelia Beclean

Refugiul “Caii Lupilor” din Șieu-Sfântu, Regia Națională a Pădurilor “Romsilva”, Federația Ecvestră Română, în colaborare cu Direcția Silvică Bistrița-Năsăud și Herghelia Beclean, organizează pentru acest sfârșit de săptămână etapa zonală de anduranță.
Este vorba despre un concurs practicat călare, în natură, pe distanțe lungi de parcurs într-o singură zi, contra cronometru, în situații de siguranță și sănătate perfecte. De aceea, controalele veterinare repetate sunt obligatorii pe întregul traseu pentru evaluarea stării de sănătate a calului prin prisma căreia se decide continuarea drumului.
Dacă vineri sunt programate ședința tehnică și inspecția veterinară, sâmbătă este ziua destinată celor patru probe de concurs – 80, 60, 40, 30 - desfășurate în condiții tehnice privitoare la existența a 1-2 vet gate - în afară de sosire - drumul de pământ (între 90 și sută la sută) și pietruit (între 0 și 10 la sută), cu relief variabil (plat, deluros, pădure) și limitare de viteză (15-16 kilometri pe oră) pe faze (timp de deplasare și de recuperare), 1 - 2 holduri de 20 - 30 de minute. Frecvența cardiacă nu trebuie să depășească 60 bătăi pe minut, în maxim 20 de minute, la vet gate, și în maxim 30 de minute la inspecția finală.
Evenimentul va începe la ora 9.00, baza este amplasată la Herghelia Beclean, iar participanții plătesc taxe de star, care încep de la 75 de lei și ajung până la 150 de lei, în funcție de probă. Dacă delegații vor fi găzduiți la pensiunile din zonă, caii pot fi cazați la stănoagă, cu 40 de lei/noapte (fânul este inclus) sau boxă, cu 50 de lei/noapte.
Din juriu fac parte președintele Alexandru Iavorovski, Gabi Dan și Cristina Hica; comisia veterinară este condusă de Csaba Mathe, membri fiind Cristian Molnar și Dan Ignătescu; medicul de concurs este Eva Diugan, în timp ce Alexandru Iavorovski e delegatul tehnic, Simion Crăciun, asistent delegat tehnic, și Florin Burcă, potcovar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5