Eurovisionul folcloric, pe agenda preşedintelui IGF, Dorel Cosma

Preşedintele Federaţiei Europene de Folclor, prof. dr. Dorel Cosma, s-a întâlnit, la Atena, cu preşedinţii tuturor filialelor, având, pe ordinea de zi, activităţile care se derulează anul acesta pentru promovarea tradiţiilor europene şi nu numai. Oscarul folclorului mondial se va derula în perioada 9-14 august, la Belgrad, fiind acordate 4 premii, personalităţile fiind selectate de un juriu de specialitate în urma propunerilor federaţiilor din fiecare ţară. Cu acest prilej se va derula şi un Festival Internaţional de Folclor (Word Folk Star), cu participarea a şase ţări.
Prof. dr. Dorel Cosma are în proiect primul festival folcloric cu solişti vocali, care să constituie baza iniţierii Eurovisionului folcloric, care se va derula pe acelaşi sistem cu Eurovisionul pentru muzică uşoară.
Pe 14 iunie, debutează prima ediţie a Caravanei folclorice IGF, care va găzdui, pentru început, la Colibiţa, cu sprijinul Primăriei Tiha Bârgăului, solişti vocali din zece ţări, care se vor deplasa mai apoi în Franţa, Italia şi Spania.
La întoarcerea din Grecia, directorul Centrului Cultural Municipal a participat, alături de ansamblurile „Cununa de pe Someş” şi „Balada”, la un concert extraordinar la Sala Radio, prilejuit de aniversarea a 40 de ani de cântec a îndrăgitei interprete Emilia Bubulac, prietenă apropiată a bistriţenilor. Alături de soliştii Mărioara Sighiartău, Petre Petruse, Anton Todică, Cristina Livia Scurtu, Adina Băeşiu, Octavia Andronesei, invitat special a fost şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Alexandru Pugna.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5