Exerciții de empatie ”DINCOLO DE ETICHETE” în școlile din județul Bistrița-Năsăud

Campania ”DINCOLO DE ETICHETE”, inițiată de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Clubul Sportiv Rodo, s-a desfășurat în 12 școli din județul nostru, în perioada februarie-iunie 2024.

Această campanie și-a propus conștientizarea elevilor cu privire la nevoile persoanelor cu dizabilități. În același timp, ne-am dorit ca elevii să devină conștienți de importanța empatiei în relația cu aceste persoane și nu numai. Activitățile au fost susținute de către Adrian Tamaș, sportiv nevăzător la Clubul Rodo, în colaborare cu profesorii consilieri școlari din unitățile implicate în campanie.

Elevii din cele 90 de clase participante au avut oportunitatea de a experimenta, prin jocurile propuse, cum este să fii în locul unei persoane cu dizabilități. De asemenea, au avut ocazia să adreseze întrebări dintre cele mai diverse cu privire la viața de zi cu zi, obstacolele, provocările pe care le întâmpină o persoană diferită. La final, prin exemplul lui Adrian Tamaș, au descoperit că a avea o dizabilitate nu înseamnă să renunți la realizarea visurilor tale. Adi practică numeroase sporturi, precum schiul de performanță- pregătindu-se pentru Jocurile Paralimpice, ciclismul-cu o bicicletă în tandem, tenisul la perete-cu o minge cu clopoței și este absolvent al Facultății și Masteratului în Psihologie la  UBB Cluj-Napoca, dovedind astfel că se poate.

Totodată, elevii au învățat că empatia, capacitatea noastră de ”a vedea cu ochii altuia, a asculta cu urechile altuia și a simți cu inima altuia” (A. Adler) este diferită de milă, iar persoanele cu dizabilități au nevoie de prima, nu de cea din urmă.

Atât elevii, cât și profesorii implicați au considerat un câștig participarea la activitățile campaniei, după cum reiese și din mărturiile acestora:

”Întâlnirea cu Adrian Tamaș a fost o experiență profundă și impresionantă, în special datorită perspectivei unice pe care o oferă asupra vieții și a modului în care depășește provocările zilnice ca persoană nevăzătoare. În ciuda dificultăților cu care se confruntă, Adrian a demonstrat o atitudine pozitivă și o determinare remarcabilă de a-și trăi viața la maximum. Acest lucru m-a inspirat să apreciez mai mult lucrurile pe care le am și să fiu mai rezilient în fața propriilor provocări. Învățând din experiențele lui Adrian, voi fi mai empatic și mai sensibil la nevoile și dificultățile celor din jur, ceea ce mă va ajuta să construiesc relații mai solide și mai autentice”. (Răzvan, clasa a X-a C, Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița)

”Adi, prezența ta a schimbat definitiv modul în care înțelegem legătura umană. Ne-ai învățat să privim spre esența lucrurilor – OAMENII, cei care ne iau de mână și ne arată drumul bun. Ești pentru noi o inspirație! Iți mulțumim pentru orele petrecute împreună și îți dorim rezultate frumoase la Jocurile Paralimpice de iarnă din 2026!” (profesor consilier școlar Florina Brici, Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița)

           La rândul său, Adrian Tamaș descrie astfel perspectiva lui asupra participării la această campanie:

”Pentru mine campania Dincolo de Etichete a fost o oportunitate excelentă de a răspândi în rândul tinerilor ce gândesc și ce simt ca persoană cu dizabilități. Nici nu știu cum să spun cât de mult mă bucur că am discutat cu elevii despre orice. Am fost și mai serioși, și mai amuzați de anumite subiecte legate de nevăzători, și mai conștiincioși ca să rămânem cu ideile bune din toată activitatea. Consilierii școlari care mă însoțeau la clase mă întrebau deseori dacă mai pot vorbi atâtea ore la rând. Nu aveam ce să le răspund decât că îmi era drag să-i văd așa de curioși și de deschiși pe elevi. Mai mult, am observat că nu este o activitate în zadar și că toate discuțiile astea cu copii merită 100%. Trecem de la virtual, presupuneri și teorii, la interacțiune socială reală, la confruntarea lor palpabilă cu adevărata empatie. La final pot spune că și eu am învățat multe despre mine din vizitele mele la clase. Am văzut și eu “dincolo de etichete”, dincolo de părerea generală despre generația care vine din urmă. Trebuie să interacționăm mai des cu ei, au nevoie mare de asta.

Mulțumesc Daniela Brics pentru că am pornit împreună campania Dincolo de Etichete!”

Prof. consilier Daniela Brics, inspector pentru învățământul special

Prof. consilier Anca Toader, director CJRAE B-N

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5