„Familia Crăciun” expune la Arcade 24

La Galeriile Arcade 24 a Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Bistriţa a avut loc vernisajul expoziţiei „Familia Crăciun”, expunând Geta Costin Crăciun, Constantin Crăciun, Simion Crăciun şi Ioana Crăciun Dobrescu, artişti plastici cu lucrări de valoare, consacraţi şi recunoscuţi în lumea artelor.
Această expoziţie este dedicată memoriei pictorului Simion Crăciun, iar curatorul şi prezentarea au fost făcute de criticul de artă Oliv Mircea, care a subliniat faptul că „expoziţia de pictură oferă mărturii vii de morfologie a configuraţiilor picturale, iar pictorii care compun „Familia Crăciun” sunt respectuoşi faţă de tradiţie şi fac pictură pentru a înţelege ceva mai bine pictura maeştrilor din trecut şi a celor de astăzi şi mai puţin din vanitate”.
A fost un eveniment artistic deosebit, cu participarea unui public avizat şi merită văzută expoziţia pentru încântarea privirii şi a sufletului. Acţiunea s-a bucurat de sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, al Primăriei Bistriţa, a Consiliului Local Bistriţa, al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa şi al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5