Familiile năsăudene în 1869

Cercetătorii Ioan Bolovan, Adrian Onofreiu şi Viorel Rus scot la lumină cele mai importante contribuţii de demografie istorică ale anului 1869, printr-un studiu amplu, apărut la Editura Argonaut.

Năsăudenii au cunoscut, în perioada neoliberală, una dintre cele mai faste etape din epoca modernă, prin înfiinţarea districtului autonom al Năsăudului pe teritoriul fostului regiment grăniceresc. Legislaţia Dietei de la Sibiu din anii 1863-1864, a consacrat o realitate care nu mai putea fi neglijată, aceea a prezenţei masive a elitei româneşti în desăvârşirea vieţii politice. În toamna anului 1857, în Năsăud, erau 377 case, iar populaţia de 1780 persoane: 881 bărbaţi şi 899 femei. Din punct de vedere confesional, majoritatea zdrobitoare era formată din greco-catolici (1357), izraeliţi (243), romano-catolici (147), evanghelici (23) şi reformaţi calvini (10). Numărul bărbaţilor era inferior femeilor datorită revoluţiei de la 1848, când s-au pierdut mulţi soldaţi pe front. În anul 1803, ponderea bărbaţilor era de 48,4% pentru ca în 1813 să scadă la 47,8%. Greco-catolicii erau într-o pondere mare, ca rezultat al condiţiilor istorie, de la înfiinţarea regimentului grăniceresc la începutul deceniului şapte al sec. XVIII, când doar românilor uniţi li s-a permis să se înroleze. Conducerea Districtului Năsăud, prin căpitanul suprem Alexandru Bohoţiel, îi solicita vicarului foraneu greco-catolic al Năsăudului, să conlucreze în vederea recensământului în toate parohiile. Reamintim faptul că în anul 1750, în documente, Năsăudul era trecut ca sat, însă odată cu Regimentul al II-lea, Năsăudul a dobândit un statut aparte. Puţini ştiu însă că pentru început, reşedinţa regimentului a fost aleasă Salva, însă datorită condiţiilor favorabile, Năsăudul a devenit baza structurii militare. În anul 1866, pentru prima dată, arhitectul Philliph Lindorfer vorbeşte despre sistematizarea localităţii.

În anul 1870, la Năsăud erau 452 numere de casă. 4 case aveau o situaţie aparte: casa profesorului gimnazial Octav Bariţiu, casa de rugăciuni a comunităţii izraelite şi 2 case nelocuite. Aveam construcţiile scunde, înşirate de-a lungul străzii principale şi în jurul pieţii ale locuitorilor şi construcţiile ridicate în scopuri militare, aşezate pe Valea Caselor. În anul 1841 se construia casa cancelariei districtuale şi al căpitanului suprem, Alexandru Bohăţiel, în 1780 un şir de case, care au aparţinut căpitanului companiei, medicului şef, ofiţerului auditor şi căpitanului contabil, pe strada Stabală, iar la 1834 a fost ridicată casa Tribunalului Districtual. În anul 1869 avem 510 familii, totalizând 2445 locuitori, dintre care 1371 bărbaţi, procentul crescând astfel la 56,1%. Întâlnim 1941 greco-catolici, 213 mozaici, 167 romano-catolici, 71 evanghelici, 30 reformaţi şi 23 ortodocşi. 256 de familii, adică peste 50% erau agricultori, 68 de familii lucrători, iar 186 aveau profesii legate de meşteşuguri şi comerţ, administraţie, justiţie, învăţământ. Întâlnim 25 cadre didactice, 12 militari de carieră, 4 preoţi, 2 medici, un farmacist şi 3 moaşe calificate. 68,3% dintre locuitori erau năsăudeni, ceilalţi venind din localităţi ale Transilvaniei sau monarhiei. Interesant este numărul mare de năsăudeni care deţineau abilităţi intelectuale, adică ştiau să citească şi să scrie, peste 1848 de cetăţeni.

În Năsăud existau 738 bovine, 163 cabaline, 917 oi, 402 capre, 395 porci şi 76 stupi. Documentele primare de recensământ ale oraşului Năsăud însumează 1028 file, toate cercetate cu minuţiozitate şi prezentate de cei trei cercetători în faţa publicului. Un punct aparte îl ocupă lista elitelor năsăudene ale vremii, precum şi lista elevilor din alte localităţi ale districtului şi provinciei. Hărţile cuprinzând propunerile de sistematizare ale oraşului şi fotografiile din vechiul Năsăud facilitează transpunerea cititorilor în atmosfera epocii.

Năsăudul, în acele vremuri de glorie, ca mare centru administrativ, merită a fi cunoscut de fiecare dintre noi, cartea document fiind un mijloc preţios în acest sens.