Întâmplări cu miez

Fanarioţii fac ordine în Ţările Române (2)

De toată pomina a fost, precum scriam în ziua cea de ieri, domnia lui Nicolae Mavrocordat în Moldova. De cum sosi, pe la 1748, el porunci unei cete de ispravnici să cutreiere satele şi să vadă cum îşi fac popii datoria.. Când s-au întors aceia de la cutreierarea ţării, au adus nişte veşti de l-au pus de tot pe gânduri pe domnitorul grc, ce era credincios, ca mai toţi din patria lui, din vechime şi până azi. Că nu deeaba a dat Elada atâta haram de filosofi şi sfinţi.

De jale cu popimea moldavă! Desfrâu, beţii, neglijarea serviciului şi necunoaşterea ritualului religios la felurite trebuinţe, beţii prin crâşme, jucăuşi, cheflii. De-zas-tru!! După ce terminau slujba, cei ce trebuiau să fie oamenii Domnului în cinste şi purtare, treceau peste drum la crâşmă şi ţi-ne-te! Apoi să vezi la cununii priviri lacome asupra mireselor, mai dihai decât ”hiarele cele neâmblânzite”. Scandaluri, bătăi....Mă rog, tot tacâmul.

Aşa se face că vodă porunci celor mai destoinici dintre preoţi să-i adune pe restul la o adevărată -am zice azi- reciclare. Cei ce nu voiau, erau aduşi cu sila şi ţinuţi de cu seara până spre două-trei ore din noapte şi erau învăţaţi cum să boteze corect, cum să cunune, cum să înmormânteze, să ştie felurite rugăciuni trebuitoare. La uşă fură puşi ispravnici domneşti. Şi..... minune! Lucruri preabune se făcură.

Apoi se făcu poruncă urmată de instruire preoteselor să facă bine şi să-i ţină mult mai din scurt pe consorţii lor. Dumnealor şi doamnele din protipendada boierească să facă bine să fie mai discrete ca prezenţă la felurite sărbători, că aşa se cuvine unor femei evlavioase, dând pildă bună tuturor.

Femeile să nu mai fie cârciumărese, fiindcă prin uşurătatea şi slăbiciunea de a se împotrivi beţivilor din crâşme şi hanuri, duc moravurile de râpă. Apoi, dragi crâşmari, să vă mutaţi degrabă crâşmele la trei-patru uliţe de Sfintele Biserici! Slujitorii Domnului să nu se mai ţină de chiolhanuri, fiindcă se vor caterisi şi încă pedepsi. Cu treabă bună, lucrurile începură a se îndrepata miraculos.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5