Vasilii cel nebun pentru HRISTOS (2)

N-a vrut să rămână cizmar şi a plecat la Moscova, trăind la marginea umilinţei printre orăşeni. Îmbrăcat foarte sumar, rătăcea căutând oameni necăjiţi spre a-i ajuta cu o vorbă, un sfat sau chiar cu bani, deşi era cumplit de sărac, fiindcă de primea ceva îndată dăruia. Beţivilor prin crâşme, celor întemniţaţi sau celor mai din urmă oameni mergea să le propovăduiască despre mila lui Dumnezeu, încercând să le schimbe viaţa păcătoasă. Făcea gesturi ciudate. ceea ce a făcut ca repede lumea să-l numească nebun. N-avea măcar o colibă şi umbla aproape gol. Spunea însă lucruri ce uimeau. Uneori arunca pietre în casele credincioşilor şi îmbrăţişa casele unor oameni vestiţi ca răi. Întrebat, spuse că la casele oamenilor buni, demonii nu puteau intra şi stăteau pe afară la pândă şi de aceea arunca pietre să-i alunge, în vreme ce la casele celor răi îngerii stăteau pe la colţurile caselor, dorind să poată intra şi el îi îmbrăţişa.

Foarte curând a ajuns din “nebun” foarte vestit, încât şi ţarul Ivan cel Groaznic dorea să stea uneori de vorbă cu el şi îi plăcea să-l vadă alături în biserică. Pentru aceasta, se zice că deseori mustra pe temutul ţar pentru una sau alta: “N-ai fost la Biserică! Ai umblat aiurea!”/ “ Cum? Nu m-ai ivăzut? Nu eram departe de tine.”/ “ Erai cu trupul, zice Vasilii, dar gândurile-ţi umblau la palatul pe care vrei să-l construieşti.”