Presa secolului 20

SĂPTĂMÂNA din 1928. Scriitorul Tit Chitul – Prundu Bârgăului - Bistrița – Năsăud

            În periodicul „Săptămâna”, gazetă economico-culturală a orașelor Bistrița și Năsăud (an. I, nr. 1, din 31 martie 1928), ce apărea la Bistrița, citim un articol intitulat „Un scriitor uitat”, semnat de profesorul Ștefan Lupu, în care este prezentată – in nuce – viața și opera scriitorului ardelean Tit Chitul, din care aflăm că s-a născut în 23 septembrie 1866 în Gherla, din părinții Ioan și Maria (născută Cheresteșiu), că școala primară a urmat-o la „Armeni în Gherla”, iar cea secundară la liceul piarist din Cluj, după care s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj. A fost lovit de o boală cruntă (polineurită), urmată de paralizia mâinilor și picioarelor. A murit în 10 octombrie 1905, la vârsta de 39 de ani. A scris multe nuvele și romane cu teme istorice, cel mai cunoscut roman, apreciat de Iosif Vulcan, fiind „O fată de tarabostos”, apărut în 1901, în două volume, în tipografia diecezană din Gherla.

            Pe prima pagină, învățătorul Nicolae Stancu publică articolul „Activitate extrașcolară” despre „o șezătoare poporală, ținută în 25 martie a. c. la Prundul-Bârgăului”. După participarea la serviciul divin, oficiat de „venerabilul protopop Suceavă”, învățătorii s-au îndreptat spre școala primară de stat, „unde D-ra E. Becheș a ținut o frumoasă și foarte reușită lecție practică cu elevii”. Învățătorul I. Munteanu a reprodus „câteva pasagii din „Călăuza învățătorului” de Marinescu”, apoi, s-au întâlnit cu toții „în sala cea mare a hotelului comunal”. Aici, a avut loc „o serie de disertații instructive”, luând cuvântul: d-ra director L. Beșa, care a vorbit despre „Rostul învățării de carte”, președintele Cercului, înv. Nicolae Someșan, despre „Bogățiile Țării”, veteranul învățător director I. Bozga a expus „Monografia comunei Borgo-Prund”, iar „Programul a fost completat cu mai multe coruri, conduse cu multă tragere de inimă de tânărul înv. Lazăr, declamări, dialoguri, toate executate de elevi și eleve”. Partea artistică a programului (în special, dansurile) a fost pregătită de d-ra înv. Leonora Costea.

Iată și alte știri din Bistrița și Năsăud:

  • În 2 martie 1928, la Bistrița, a avut loc solemnitatea depunerii jurământului recruților din contigentul 1928. Au luat cuvântul preotul militar Ghișe Constantin și comandantul Regimentului 84, infanterie, colonelul Țuțuianu Gheorghe.
  • Prezidenta dr. Maria Ciuta a anunțat că adunarea generală a Societății „Crucea Roșie” va avea loc în 31 martie 1928, ora 3 p. m., în saloanele Cercului Cultural din Bistrița.
  • Societatea germană de cântări din Bistrița va juca în 31 martie și 1 aprilie opera „Freischutz” în sala de la Gewerbeverein.
  • Mai citim o listă stufoasă cu înaintările în grad și mutările ofițerilor din garnizoana Bistrița.
  • Este prezentat nr. 8 al revistei „Arhiva someșană” din Năsăud, unde Virgil Șotropa dă „date și izvoare mai puțin cunoscute despre minele târgului Rodna”, despre viața și opera academicianului Florian Porcius; de asemenea, „Statutul grănicerilor”, apărut în limba latină, este tradus de Vasile Bichigean. „Iuliu Moisil, fiul aprigului luptător pentru cultura Românilor de pe Valea Someșului, vicarul Grigore Moisil”, publică „două adrese și amintiri personale”. El face și „o dare de seamă după lucrările Dr. Georgiu Athanasiu cu privire la radioactivitatea apelor minerale din județul Năsăud”. „Interesante sunt și documentele bisericești publicate de I. Marțian, precum și despre audiența la regele Carol I al României a profesorului A. P. Alexi.
  • Un articol interesant, din acest număr al „Săptămânii”, scrie și Dr. Leon Bârsan, intitulat „Femeia fumătoare”.

 

Icu Crăciun

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5