Fără permis și băut, a intrat cu maşina în trei autoturisme! Amendă de 20.000 lei pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie!
13 aprilie a fost zi cu ghinion pentru un tânăr din judeţul Galaţi. "Luni seara, în jurul orei 22.00, un tânăr de 21 de ani, din Tecuci, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Bistrița, a acroșat mai mulți stâlpi de separare a sensurilor de mers, după care a lovit trei autoturisme parcate. La fața locului, în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei", se arată în comunicatul IPJ BN.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.
Citiţi şi:
- Tânăr din Şoimuş, reținut! Băut şi fără permis, a intrat cu maşina în alte două vehicule! Riscă arestarea preventivă
- Atenţie la furturile din autoturisme!
- Ce sfaturi vă dau poliţiştii pentru a preveni furturile din autoturisme!
- Percheziții într-un dosar de evaziune, la Bistrița și Năsăud, în domeniul comerțului cu autoturisme! Prejudiciu de peste 3,3 milioane lei
- Tânăr din Salva, depistat în trafic, băut, fără permis, la volanul unei maşini radiate din circulaţie!
Adaugă comentariu nou