Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei, prezentate la Bistriţa de Mitropolitul Andrei

O expoziţie deosebită, ce aduce în atenţie varietatea extraordinară a replicilor vestitei icoane făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula se va deschide sâmbătă, ora 18 la Muzeul Bistriţa. Expoziţia Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei, dedicată icoanelor transilvănene ale Maicii Domnului care au lăcrimat, cu deosebire icoanei de la Mănăstirea Nicula, şi în care sunt prezentate lucrări de valoare inestimabilă din patrimoniul Protopopiatului Ortodox Bistriţa, Muzeului Bistriţa şi Mănăstirii Nicula este realizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, instituţie care a iniţiat proiectul, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Protopopiatul Ortodox Bistriţa, Protopopiatul Romano-catolic Târgu Mureş.
Având o solidă documentare întreprinsă de dr. Ana Dumitran, de la muzeul din Alba Iulia, expoziţia este o contribuţie remarcabilă la cunoaşterea unor aspecte prea puţin relevate până în prezent, subliniind benefice legături interconfesionale, surprinzătoare, între neamurile transilvane, ce se desfăşoară sub privirea blândă a Fecioarei şi a Pruncului Isus. Expoziţia impresionează prin ideea fundamentala aleasă, care cuprinde 48 de icoane pe lemn şi sticlă cu aceeaşi temă, de la cele mai vechi şi până la cele mai noi reprezentări după icoane originale care au lăcrimat, între care s-au evidenţiază cele de la Ilişua şi Spermezeu, un prapur de la Ni-cula, care datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, gravuri, ilustraţie şi cărţi rare, ce datează din prima jumătate a sec. XVIII.
“Luminoasa imagine a Maicii Domnului cu Pruncul o întâlnim în bisericile ortodoxe sau greco-catolice ale românilor, în cele catolice ale maghiarilor, secuilor şi saşilor, fiind adorată pentru puterile sale miraculoase. Expoziţia Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei este un eveniment cultural important, fiind simbolic o rugăciune şi un ex voto adus Născătoarei de Dumnezeu, un semn al înţelegerii şi păcii, al tuturor celor ce mărturisesc întru Hristos” se transmite în comunicatul Complexului Muzeal. Vernisajul va fi onorat de IPS Andrei, mitropolitul Clujului, Sălajului şi Maramureşului şi a acad. Marius Porumb, directorul Institutului de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca.

Comentarii

05/09/13 00:04

Am fost acolo! Foarte frumoase aceste icoane

05/09/13 10:18
Vizitator

Sa nu uitam ca IPS-Mitropolitul Bartolomeu Anania a dorit ca la Bistrita sa functioneze un muzeu de arta religioasa.El a intervenit la vremea respectiva pe langa BNR sa cedeze cladirea de pe Odobescu 11, unde urma sa fie amenajat muzeul. Dupa reabilitarea cladirii ca muzeu aceasta a fost repartizata bibliotecii judetene.Si astfel orasul a ramas fara muzeu de arta sacra, a carui prezenta la Bistrita ar fi benefica pentru educarea in spiritul tolerantei religioase, si ar contribui la dezvoltarea turismului ecumenic. De aceea, ar trebui gasit un alt spatiu pentru amenajarea muzeului de arta religioasa, conform dorintei mitropolitului Bartolomeu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5