“Federeii” se lansează la Reprezentanța din România a Comisiei Europene

În data de 28 aprilie, între orele 15.00 și 17.00, va avea loc la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene (str. Vasile Lascăr, nr. 31, București), conferinţa de lansare a Asociaţiei Adulţilor din Casele de Copii, “Federeii”, cu origini și la Beclean.
Evenimentul se va axa pe prezentarea scopului asociaţiei, a obiectivelor sale generale, a tipurilor de activităţi avute în plan. Printre participanţi se vor număra reprezentanţi ai sistemului de ocrotire a copilului din România, membri ai organizaţiilor neguvernamentale active în domeniul protecţiei copilului, jurnalişti şi adulţi care au cunoscut experienţa instituţionalizării și care își doresc îmbunătățirea propriilor vieți, prin susținere reciprocă.
Liberă, inocentă şi fericită prin definiţie, copilăria e, indiscutabil, cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Nu, însă, şi atunci când e parte integrantă din abuzurile unor instituţii care ar fi trebuit, prin menire, să o protejeze de lipsa iubirii, de neajunsuri, de dureri nerostite lăsate oricum asupra-i de soartă, de părinţi iresponsabili, de abandon, de regim, de sistem. Ajunsă acum la maturitatea biruitoare în viaţă, ea n-are cum să nu-şi ceară drepturile cândva furate. Pentru că asta nu se uită niciodată. Chiar dacă “totul” se întâmpla înainte de decembrie 1989.
Organizaţi într-o asociaţie ce-şi propune oglindirea trecutului tocmai pentru a nu rămâne nespus, adulţi cu astfel de experienţă cer recunoaşterea oficială a acelei existenţe dramatice. “Federeii”, căci despre ei este vorba, şi-au împrumutat numele de la poetul din Beclean, cel a cărui viaţă se leagă de traiul în orfelinatul din oraş. Devenit mai nou director administrativ al aceleiaşi instituţii, schimbată mult peste ani şi ani, Nicolae Avram a acceptat să devină membru de onoare al grupării oficial constituite prin preocuparea celor trei membri fondatori (Daniel Rucăreanu, Vișinel Bălan și Costel Cașcaval), tocmai pentru a cerceta ororile încercate de copiii din centre, a le documenta poveştile şi a le spune lumii largi: cu imagini foto şi video de atunci, plecând de la baza de date a vechilor case de copii, cu mărturii ale celor care au trăit sau au muncit de o parte sau de alta a “baricadei”. Dormitoare uriaşe, camerele cu mobilierul şi decorul de atunci, cantinele şi spălătoriile vechi – cele care n-au dispărut sub termopane şi vopsea lavabilă, pentru a lăsa locul altor instituţii - toate ar putea fi elementele unui muzeu al orfelinatului românesc, cel care, în 50 de ani, a furat identitatea, încrederea în sine şi locul din societate a sute de mii de suflete.
Aşa cum precedentul recunoașterii tragediilor trecutului există (comunismul, holocaustul şi alte deraieri ale epocilor au primit, fie şi doar declarativ, condamnarea, iar victimele au parte de comemorări, dezbateri, aduceri aminte), aşa (cel puţin) îşi doresc “Federeii” ca abuzurile din casele de copii să nu rămână nespuse, cu ajutorul oamenilor ale căror experienţe similare sunt gata să-şi asume trecutul şi să se alăture demersului, dincolo de reticenţele provenite purtarea atât de grea şi atât de îndelungată a stigmatului din casele de copii. Pentru că cine îşi uită sau nu-şi cunoaşte istoria riscă să o repete.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5