Feldru: Fără permis, dar cu „cocaină” la volan

La data de 8 mai a.c., în jurul orei 02.40, polițiștii Secției 6 Politie Rurală Năsăud care desfășurau activități pe linie rutieră pe drumurile publice de pe raza comunei Feldru au oprit pentru control un autoturism.

La volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din Feldru care are suspendat dreptul de a conduce. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, însă în cazul testării DrugTest, rezultatul a fost pozitiv pentru cocaină și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5