FESTIVAL- CONCURS INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ
Manifestarea se adresează creatorilor în limba română, fără limită de vârstă şi condiţii de membri ai uniunilor şi asociaţiilor de scriitori. Concurenţii pot participa cu grupaje de 10 poeme, cu 3 proze scurte (maxim 10 pagini), 1-2 piese de teatru ( maxim 10 pagini), 2 lucrări (4-5 pagini fiecare) pentru eseu, cu tema „Viaţă şi literatură”.
Lucrările vor fi editate în word, cu caracter Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate, şi trimise pe adresa [email protected], până la data de 1 noiembrie, 2011.
Se vor oferi premii pentru fiecare secţiune. Juriul va fi alcătuit din personalităţi ale literaturii contemporane.
Câştigătorii vor fi anunţaţi din timp, pentru a fi prezenţi la Bistriţa, în perioada Festivalului Internaţional de Teatru profesionist “Liviu Rebreanu” (săptămâna 21-27 noiembrie), când au loc întâlniri literare, lecturi publice, simpozioane, dezbateri, colocvii pe teme literare, cu invitaţi speciali.
Informaţii suplimentare se obţin la telefon 0744525817, profesor, Elena M. Cîmpan, preşedinta Societăţii literare “Conexiuni”.
Adaugă comentariu nou